Akademics – proiect pe tema autocunoasterii si orientarii in cariera

Akademics – proiect pe tema autocunoasterii si orientarii in cariera

Asociația Studenților Economiști din România (ASER) dă startul pe data de 21 martie celei de-a VII-a ediții a proiectului Akademics. Studenții din ASE, SNSPA și Universitatea București au șansa de a participa la workshopuri, traininguri și vizite în companii cu scopul de a se autocunoaște și de a conștientiza ce tip de carieră li se potrivește mai bine.

Proiectul debutează cu etapa de Autocunoaștere, unde participanții vor avea ocazia să își conștientizeze punctele forte prin intermediul Testului de personalitate DISC și prin intermediul mai multor workshopuri: Workshopul de definire a rolurilor, Workshopul „Cine sunt eu?” și Workshopului de setare de obiective.

În cea de-a doua etapă, participanții au ocazia să afle ce se întâmplă în cadrul departamentelor din companii, de la oameni specialiști în domenii variate, precum Florin Dobre – audit și financiar; Cristian Hossu – antreprenoriat; Răzvan Pascu – turism. De asemenea, participanții vor avea ocazia să observe cum se desfășoară activitățile din diferite departamente, prin intermediul unor vizite de tip OpenDay, cu sprijinul Nestle – departamentul Sales & Trade Marketing; HP – departamentul de Marketing; Oracle – departamentele de HR și Financiar; KPMG – workshop Career Path și Avon.

Ulterior, după ce studenții vor participa la etapele proiectului, aceștia vor putea să își seteze obiectivele pentru următorii 5 ani pe baza experienței acumulate pe parcursul proiectului. De asemenea, organizatorii proiectului creează și o comunitate, prin care va menține legătura cu participanții și îi va susține în dezvoltarea lor personală și profesională.

Înscrie-te până pe 15 martie pe akademics.aser.ro și decide-ți viitorul în cunoștință de cauză!

Newsletter