Aplicatiile la RICAP continua

Termenul de aplicare la Programul de Asistență pentru Comercializarea Inovării din România (RICAP) a fost extins. Pentru a oferi oportunitatea de a se înscrie pentru cât mai multi inovatori, se primesc aplicații până luni, 25 noiembrie 2013!

Vor fi selectați 15 antreprenori care au dezvoltat o tehnologie inovativă, pe care RICAP îi va ajuta să ajungă pe piața internațională. Cum face asta? Mai întâi, RICAP conectează fiecare participant cu un mentor internațional și cu un mentor român, cu experiență îndelungată în industria aplicantului. Ei vor lucra împreună pentru a valorifica potențialul de comercializare a tehnologiei. Inovatorii selectați vor fi puși în legatură cu posibili parteneri și finanțatori la nivel internațional potriviți pentru aceștia, în cadrul unor evenimente de networking. Și, dacă sunt pregătiți să iasă pe piața internațională, RICAP le organizează întâlniri în SUA, unde participanții au șansa să acceseze capital și parteneriate.

Aplicarea se face online pe site-ul www.ricap.ro prin completarea unui scurt formular, care cuprinde informații de bază despre profilul organizației, echipa de management, tehnologia și piața în care va fi aplicată, nevoia consumatorului căreia îi răspunde, precum și obiectivele de comercializare. Timpul necesar pentru completarea formularului este estimat la 30 de minute. Pentru întrebări, echipa RICAP poate fi contactată la e-mailul [email protected] Mai multe detalii de gasesc pe site-ul www.ricap.ro, în special la secțiunile “Cum aplic”, unde poate fi accesat un ghid de aplicare, și “FAQ”, unde am încercat să răspundem la o unele întrebări.

RICAP este un proiect realizat de Centrul Roman pentru Inovație în Dezvoltare Locală și Larta Insitute (Los Angeles, SUA), implementat cu sprijinul Gea Strategy & Consulting și finanțat de Romanian-American Foundation. RICAP construiește pe expertiza acumulată timp de 20 de ani de Larta Institute prin susținerea a circa 3.500 de inovatori din 17 tari, precum și pe experiența membrilor CRIDL și Gea Strategy & Consulting în sprijinirea antreprenoriatului din România.

Newsletter