Cat costa sa schimbi o viata? Povestea antreprenorului social

Te-ai întrebat vreodată cât costă să schimbi o viaţă? Pe ei, antreprenorii sociali, nu îi costă mult! Asta pentru că îşi dedică timpul cu altruism şi lucrează neobosit din dorinţa de a schimba lumea, de a rezolva problemele pe care le văd în societatea de astăzi.

Au aptitudini deosebite şi cunoştinţe de business care i-ar propulsa pe scara ierarhică a oricărei companii. Ar putea câştiga bani mult mai mulţi şi ar putea avea o viaţă liniştită, însă aleg să lupte în continuare pentru cauzele sociale în care cred. Par de multe ori desprinşi dintr-o altă lume: idealişti, extrem de pasionaţi de ceea ce fac, suficient de naivi încât să creadă că în ei stă puterea de a schimba lumea. Paradoxal, mulţi dintre ei reuşesc să facă ceea ce îşi propun!

„Vrei să salvezi lumea? Trateaz-o ca pe un business”, spune Emily Eakin, redactor New York Times. Cu asta se ocupă antreprenorii sociali: aplică noţiuni de business şi antreprenoriat în sfera socială pentru a produce schimbări acolo unde cred că este nevoie. Antreprenoriatul social este un concept la modă, însă de multe ori nu i se acordă atenţia cuvenită pentru a înţelege în profunzime complexitatea acestuia.

Antreprenoriatul social este greu de definit tocmai pentru că multe dintre atributele antreprenorului social corespund cu cele ale antreprenorului clasic: amândoi inovează şi au energie, tenacitate şi răbdare. În plus, atât antreprenorul social cât şi cel clasic au o viziune pe care o urmează cu pasiune. Diferă însă atunci când vine vorba de motivaţie şi de obiective. Antreprenorii sociali sunt motivaţi să răspundă unei nevoi sociale, pe când antreprenorii clasici adresează o nevoie de natură financiară a societăţii. În plus, antreprenorii sociali nu sunt motivaţi de profit, ci de schimbarea pe care o produc în societate.

România se poate mândri cu antreprenori sociali de excepţie: tineri, determinaţi, pasionaţi de ceea ce fac şi de impactul pe care îl au activităţile lor. Este cazul Ştefanei Popa (Co-Fondator incubator107), Oanei Filip (Co-Fondator Asociaţia pentru Industrii Creative) şi al lui Traian Brumă (Co-Fondator CROS).

Ştefana Popa are 28 de ani şi îşi doreşte să facă mereu ceea ce îi place. Severă şi determinată, nu poate sta locului şi se gândeşte mereu la ce trebuie să facă ea sau cei din jurul ei. O enervează o sumedenie de lucruri în jur, dar nu se plânge şi în loc să cârcotească pune mâna şi încearcă să schimbe lucrurile care nu îi place. Aşa s-a născut incubator107, locul în care oricine poate învăţa pe oricine orice. „Mi-am deschis mansarda casei pentru ca oamenii să-şi poată împărtăşi pasiunile în orice zi din săptămână. Unii zic că sunt nebună!”, ne spune Ştefana. incubator107 s-a născut într-o după-amiază de iarnă când Ştefana a pus mâna pe telefon, şi-a sunat cei mai apropiaţi prieteni şi le-a povestit o idee: „Cum ar fi să îmi transform casa într-un loc în care oamenii să înveţe unii pe alţii ce ştiu ei mai bine să facă, ce le place, pasiunea lor? Şi să nu existe bani, bilete şi oprelişti, iar oamenii să doneze după cum le-a plăcut?”, îşi aminteşte Ştefana începuturile incubatorului. Au pornit la drum o lună mai târziu, propunându-şi să înceapă cu un experiment de 5 luni. 2 ani mai târziu sunt la fel ca la început, însă au şi o reţea naţională de incubatoare în Cluj, Timişoara, Braşov, Oradea şi Iaşi.

Tot din dorinţa de a schimba lumea a pornit la drum şi Traian Brumă, antreprenor social care şi-a propus să revoluţioneze sistemul de învăţământ românesc. Şi a reuşit, punând bazele Universităţii Alternative CROS. CROS s-a născut la o terasă în Cluj, în 2006, după 4 ani de proiecte prin care un grup de tineri încerca să schimbe sistemul universitar din interior. „Stăteam la o bere şi constatam că universităţile nu prea se lasă schimbate de proiectele noastre. Şi aşa a apărut întrebarea: „Cum ar fi să ne facem noi o universitate?””. Zis şi facut! Tinerii s-au pus pe treabă iar astăzi universitatea e un proiect solid, cu o echipă de 14 oameni care lucrează full time, cu 75 de studenţi care plătesc 500 de euro pe an, 20 de companii implicate şi o reţea de peste 100 de persoane resursă (coachi, consilieri, mentori, traineri şi profesori alternativi). „De departe cel mai important rezultat până astăzi este că am dezvoltat un model inovativ de educaţie superioară care începe să dea rezultate, deşi e abia la început”, povesteşte Traian.

Oana Filip, tânăra din Iaşi cunoscută din Asociaţia Industrii Creative (AIC) unde activează, se consideră un om fericit pentru că face ceea ce îi place şi ce i se potriveşte. Este project manager în cadrul AIC. Asociaţia a pornit la drum în noiembrie 2010, iar Oana s-a alăturat un an mai târziu când Adriana Ursache (co-fondator) a convins-o în 20 de minute că la AIC se întâmplă lucruri minunate din care trebuie să facă parte. Astăzi AIC înseamnă mai mult decât proiectele sale (13 ediţii de Creative Coffee şi 3 ediţii de Atelierul Produselor Creative); este un proiect despre pragmatism, creativitate şi comunicare, proiect care vrea să arate lumii întregi că inovaţia e un motor economic puternic.

Ar fi putut să îşi construiască cariere convenţionale de succes în companii unde ar fi crescut repede pe scara ierarhică datorită aptitudinilor pe care le deţin. Cu toate astea, au devenit antreprenori sociali. De ce?

Ştefana nu a ales să fie antreprenor social, însă a devenit unul încercând să transforme lumea din jurul ei şi propria ei viaţă astfel încât să îi placă. „Am vrut să creez un colţ de lume în care valorile celor care vin să fie generozitatea, libertatea, bucuria, prietenia şi curiozitatea. În mod ciudat asta a însemnat că am devenit antreprenor social: am ales să fac eu ceva ce nu găseam la alt angajator sau loc public, să-mi fac eu locul meu”, spune Ştefana.

O poveste similară este şi cea a lui Traian. Nu şi-a propus să devină antreprenor ci a făcut o alegere specifică: să construiască prima Universitate Alternativă din România. „În facultate, Starcraft sau Heroes III mă ţineau ore şi zile lipit de calculator. Antreprenoriatul în educaţie s-a dovedit de 10 ori mai tare decât un joc de strategie: mă ţine de 10 ani „în flow”. Apoi, cred că transformarea profundă a educaţiei e cel mai important proiect al următorilor 20 de ani în România, iar universitatea noastră alternativă are un rol important de jucat. Îmi aduce mai multă împlinire să fac parte dintr-un proiect despre care cred că va lăsa lumea mai bună decât am găsit-o eu.”, motivează Traian alegerea sa.

Şi Oana a devenit antreprenor pentru că este convinsă că România are nevoie de afaceri creative, de produse inovatoare, de idei geniale care să fie implementate. „Mă identific cu misiunea AIC – de a încuraja antreprenorii creativi să îşi dezvolte start-up-uri, să facă bani de pe urma talentului lor, să reuşească să pună pe picioare super business-uri în zona de IT, fashion, design, publishing, şi altele”, spune Oana.

Provocarea principală a antreprenorului social este să găsească finanţări pentru proiectele dezvoltate, finanţări care o dată obţinute îl ajută să continue demersurile sale de a schimba lumea. Să faci rost de fonduri într-o economie românească în plină recesiune nu e deloc uşor, însă cei trei tineri par să fi găsit o soluţie pentru asta.

Ştefana a dezvoltat la incubator107 ceea ce şi-a dorit: o economie a generozităţii şi a sincerităţii. Atelierele nu au un preţ, iar participanţii donează la final, donaţia sugerată fiind de 30 lei. „Pentru că nimeni nu verifică dacă donezi sau nu, învăţăceii estimează singuri dacă atelierul a meritat şi pun un preţ pe experienţa primită”, explică Ştefana modelul lor de business. Nu se limitează însă la donaţii: „Încercăm să aducem pasiunea, entuziasmul şi curiozitatea în companii implementând un program de descoperire a pasiunilor pentru angajaţi. Vrem să aducem spiritul incubator107 acolo unde oamenii găsesc de obicei stres, dificultăţi în comunicare, frustrare şi oboseală.”, completează tânăra.

Situaţia stă diferit în cadrul CROS, al cărui model de business presupune trei surse de venit de la cei mai importanţi trei actori ai universităţii: studenţii care achită taxe de studiu, companiile partenere care plătesc pentru serviciile oferite şi societatea în ansamblul său care oferă donaţii individuale sau granturi. „Fiecare dintre cele trei surse de venit are provocările şi avantajele ei, iar finanţarea rămâne şi pentru noi cea mai importantă sursă de incertitudine”, mărturiseşte Traian.

Nici la Iaşi lucrurile cu finanţarea nu sunt mai uşoare, mai ales pentru că fondurile Asociaţiei Industrii Creative provin din sponsorizări din mediul privat. „În Iaşi (dar nu cred că doar aici) să obţii finanţare începe să fie ca un meci de box. Te duci pregătit în ring, ai la tine echipamentul potrivit, un moral bun şi încrederea că ai să faci Knockout. Ei bine, nu de puţine ori se întâmplă să nu fie suficient”, povesteşte Oana despre lupta ei continuă pentru a obţine fonduri pentru AIC.

Iar banii sunt departe de a fi singura problemă în viaţa unui antreprenor social. Fiecare zi le aduce noi provocări, noi probleme la care trebuie să găsească soluţii, şi dificultăţi pe care trebuie să le depăşească. Nu s-au gândit însă niciodată cu adevărat să renunţe. Cum ar putea face asta când cred atât de tare în obiectivul lor şi în scopul pe care îl servesc proiectele pe care le dezvoltă? În plus, au alături de ei echipe de oameni minunaţi care le dau puterea de a merge mai departe şi le reamintesc mereu că sunt pe drumul cel bun.

Cum şi-au dezvoltat echipele? La incubator107, echipa iniţială a fost formată din apropiaţi ai Ştefanei care nu se cunoşteau între ei. „Fiecare a avut o contribuţie enormă în proiect, de la dragul pe care l-au pus, la bucuria de a lucra în proiect, la timpul dedicat lui şi la puterea de a face compromisuri, de a ierta şi de a avea răbdare. La început am fost 6, acum sunt 4 (3 oameni din echipa iniţială”, povesteşte tânăra. Oamenii au contact atât în Bucureşti cât şi în fiecare dintre oraşe. Atunci când ei nu aveau timp sau energie, incubatorul intra în umbră. Oamenii au fost cei care au format comunitatea puternică de astăzi care poate face faţă tuturor provocărilor întâlnite în cale.

Şi în cazul CROS, principalul lucru care a contact în dezvoltarea Universităţii Alternative au fost acţiunile, deciziile şi attitudinile oamenilor din echipă şi din jurul ei. „Aportul meu special în formarea echipei a fost doar la început, când i-am invitat pe Cristina Cristea, Vlad Atanasiu şi Violeta Caragea să construim CROS împreună. Apoi am crescut organic şi fiecare om care s-a alăturat echipei a avut o influenţă în dezvoltarea ei ulterioară”, spune Traian.

Asociaţia Industrii Creative are încă de la început un board format din trei membri: Oana, alături de colegii ei Marius şi Adriana Ursache. Secretul succesului lor? Responsabilităţile sunt bine delimitate în echipă şi sunt un grup de profesionişti care împărtăşesc acelaşi set de valori şi cred în aceeaşi viziune.

Ştefana, Traian şi Oana împărtăşesc un lucru: încrederea că în ei stă puterea de a schimba lumea, de a modifica lucrurile care nu le plac în societate şi de a lăsa ceva în urmă. CROS, incubator107 şi Asociaţia Industrii Creative îşi lasă amprenta asupra comunităţii şi schimbă vieţi. Dispun de resurse limitate, însă au în spate echipe puternice care au învăţat să folosească eficient aceste resurse pentru a avea un impact asupra unui număr cât mai mare de oameni. „Lumea se schimbă de când lumea. Eu cred că fiecare om are puterea lui şi nu contează dacă aceasta e suficientă ca să schimbe lumea (probabil că nu). Ceea ce contează este să îşi canalizeze eforturile cu intenţia de a face lumea din jur mai bună. Cel puţin el va deveni mai bun şi, fiind parte din lumea în care trăim, deja lumea e mai bună”, încheie Traian.

 

Newsletter