Recruteaza oamenii potriviti pentru start-up-ul tau!

Recruteaza oamenii potriviti pentru start-up-ul tau!

Pe 20 noiembrie începe un nou atelier marca incubator107! De data aceasta vei discuta împreună cu invitaţii speciali tema recrutării într-un start-up, renunţând la prejudecăţile şi limitările unui proces de recrutare în stil corporatist prin abordarea unei maniere personale, adaptate organizaţiei tale. În acelaşi timp, atelierul îţi va oferi o pledoarie pentru frumusețea de a căuta oameni noi, aflând o mulțime de lucruri interesante pe parcursul acestei călătorii.

Înscrie-te acum pe http://bucuresti.incubator107.com/atelier/Breasla%20Descoperitorilor/1397 şi vei avea ocazia să înveţi, printre altele, cum să-ţi dai seama ce fel de angajaţi cauţi pentru startupul tău, cum creezi şi mediatizezi un anunţ de job bine țintit, cum selectezi candidaţii şi cum organizezi interviul de selecţie. De asemenea, vei discuta şi despre feedback-ul postinterviu şi procesul de angajare.

În primul modul, care se va desfăşura pe 20 noiembrie, vei înțelege mai clar care este rolul pe care trebuie să îl îndeplinească noul venit în organizație și cum poţi descoperi informații prețioase peste tot în jurul tău pentru a face o recrutare cât mai productivă și ușoară în același timp. Stabilind aceste detalii, vei afla apoi care sunt cele mai potrivite canale de mediatizare a jobului și cum poţi să îi cauţi activ pe oamenii de care ai nevoie.

Al doilea modul, organizat pe 24 noiembrie, va fi complet dedicat etapei interviului. Vei pregăti alături de invitaţi un scenariu de interviu care te va ajuta să afli tot ceea ce te interesează despre potenţialii angajaţi şi, de asemenea, vei vedea de ce e bine să fii cât mai relaxat și cât mai natural în fața oamenilor care vin la un interviu, ajutându-i și pe aceștia să-și lase poeziile și răspunsurile stereotipe acasă.

Întâlnirea din cadrul celui de-al treilea modul, care va avea loc pe 8 decembrie, va aduce în discuţie ultima parte a recrutării: avem cel puțin un om foarte potrivit pentru echipa noastră, cum luăm decizia și ce facem mai departe ca să îl cooptăm? Cu această ocazie vei aborda și tema employer branding-ului care te poate ajuta în recrutările viitoare și nu numai.

Vei avea ocazia să lucrezi alături de Ioana Badea, cu o experienţă de peste 6 ani în recrutare, care înţelede perfect dinamica profesioniștilor căutați în medii diverse și, deci, ce anume îi motivează pe aceștia când își aleg un job, ce tipuri de organizații li se potrivesc, cât de importantă este compatibilitatea umană și nu numai. După câteva agenții și o corporație de gaming, Ioana a decis să pornească pe un drum doar al ei, păstrându-şi activitatea de recrutare dar având mai mult timp pentru hobby-urile sale: design-ul interior, handmade și handcraft folosind materiale reciclate. Nevoia de a reutiliza într-un mod cât mai simplu și cât mai frumos lucrurile de care ne înconjurăm au ajutat-o foarte mult și în activitatea sa profesională, învățând să privească oamenii și situațiile din perspective diferite și să extragă potențialul relevant pentru fiecare activitate în parte.

Întâlnirile vor avea loc:


joi, 20 noiembrie 2014 de la 19:00 la 21:00
luni, 24 noiembrie 2014 de la 19:00 la 21:00
luni, 8 decembrie 2014 de la 19:00 la 21:00

Unde?
Atelierul se ține în mansarda incubator107 din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu știi deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?
Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici: http://bucuresti.incubator107.com/atelier/Breasla%20Descoperitorilor/1397, înscrie-te şi vino la atelier!

Newsletter