Rex Black, unul dintre cei mai cunoscuti autori in domeniul testarii software, participa la SEETEST 2014

Rex Black, unul dintre cei mai cunoscuti autori in domeniul testarii software, participa la SEETEST 2014

Rex Black, Preşedintele RBCS, antreprenor și autor recunoscut în domeniul testării software, cu peste 30 de ani de experiență în industriile de software, hardware și testare de sisteme în Statele Unite va deschide cea de a doua zi a SEETEST 2014 cu un discurs despre profesia de tester în 2015 şi în anii care vor urma. Rex va susține de asemenea și un tutorial cu tema “Fundamental Agile Testing Principles” in cadrul SEETEST, in data de 25 septembrie.

În prima zi a evenimentului, membrii comunităţii vor avea şansa să îşi dezvolte abilităţile şi cunoştinţele participând la tutoriale de specialitate care vor aborda subiecte precum testarea în medii de risc, modelul TMMi, abilităţi soft pentru manageri, testarea de aplicaţii mobile, principii practice ale încărcării şi performanţei sau principii fundamentale ale testării agile.

SEETEST 2014 aduce în faţa audienţei unii dintre cei mai cunoscuţi experţi în domeniu care îşi vor împărtăşi experienţa şi cunoştinţele.

Erik van Veenendaal va discuta despre centrele de testare de excelenţă. Eric este expert în testare recunoscut internaţional, autor al unui număr impresionant de cărţi şi lucrări în domeniu şi fondator al Improve Quality Services BV, companie specializată în testarea şi managementul calităţii software-ului, va discuta despre centrele de testare de excelenţă.

Dintre experții internaționali care vor susține tuturiale și prezentări în cadrul SEETEST 2014 îi amintim pe: Geoff Thompson (Experimentus, UK), Graham Bath (T-Systems, Germany), Vipul Kocher (Pure Testing, India) şi Yaron Tsubery (Enghouse, Israel). Mai multe informaţii despre conţinutul fiecărui tutorial sunt disponibile online la http://www.seetest.org/index.php?page=tutorials

SEETEST 2014, eveniment aflat la a 3-a ediție, va avea loc în Bucureşti pe 25 şi 26 septembrie şi va reuni 300 de membri ai comunităţii regionale care vor participa la 6 tutoriale şi 15 prezentări organizate în 3 sesiuni paralalele.

Aducând în discuţie subiecte precum testarea de software, tehnici şi design al testării, managementul proceselor de testare, testarea bazată pe risc, îmbunătăţirea proceselor de testare, performanţa testării, testarea agile, testarea în securitate, testarea mobile sau automatizarea testării, SEETEST 2014 este cel mai important şi cuprinzător eveniment al industriei din regiune.

Până duminică, 31 august, toate biletele beneficiază de un discount Early Bird de 20%. Înregistrarea se face online pe site-ul evenimentului la http://seetest.org/index.php?page=registration

Despre ANIS

ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti și sprijină dezvoltarea industriei româneşti de software şi servicii şi creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse. Asociaţia a fost înfiinţată în 1998 şi numără în prezent aproximativ 100 de membri, care includ companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaţionale, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, ceea ce asigură asociaţiei reprezentativitate la nivel naţional.

Despre SEETB

South East European Testing Board (SEETB) a fost înfiinţată în 2005. Ca parte din International Software Testing Qualifications Board (ISTQB), SEETB dezvoltă programa naţională şi întrebările de examinare în concordanţă cu programa şi întrebările de examinare la nivel internaţional. SEETB este responsabil cu programul de certificare ISTQB Certified Tester în Europa de Sud-Est şi oferă examene de certificare în Bulgaria, România, Serbia şi Muntenegru. În plus, SEETB se ocupă de acreditarea furnizorilor de training ISTQB din regiune.

Despre Quality House

Înfiinţată în 2004, Quality House este o companie privată din Bulgaria având ca obiect principal de activitate asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii software-ului, incluzând testarea, pregătirea profesioniştilor, consultanţa şi evaluarea, serviciile de outsourcing şi furnizarea de instrumente de testare automată. Având sediul în Sofia şi o sucursală în Plovdiv, Quality House este liderul de piaţă în testarea şi asigurarea calităţii software-ului în Bulgaria.

 

Newsletter