How to Web – Akcees https://akcees.com The Entrepreneurship Organization Wed, 14 Jun 2017 11:29:06 +0000 ro-RO hourly 1 48865766 Ultima zi in care startup-urile tech pot aplica la programul de pre-accelerare MVP Academy https://akcees.com/ultima-zi-in-care-startup-urile-tech-pot-aplica-la-programul-de-pre-accelerare-mvp-academy/ Sun, 08 Mar 2015 23:59:55 +0000 http://akcees.com/?p=4293 Startup-urile care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei mai au la dispoziție doar o zi pentru a aplica la programul de pre-accelerare MVP Academy. Înscrierile se realizează până luni, 9 martie, completând formularul de aplicație disponibil online pe site-ul programului: http://bit.ly/MVP2015

A doua ediție MVP Academy se va desfășura în perioada 23 martie – 14 mai la TechHub Bucharest și va aduce împreună 12 startup-uri în tehnologie cu potențial la nivel global. De-a lungul celor 7 săptămâni ale programului, acestea vor lucra la dezvoltarea produsului, vor învăța cum să acceseze oportunitățile existente pe piața internațională și vor dezvolta conexiuni valoroase cu reprezentanți ai comunității profesioniștilor în tehnologie la nivel global.

Finaliștii vor trece printr-un proces complex care le va oferi acces la mentori cu experiență relevantă, la “smart money” și la resurse educaționale adaptate pentru a corespunde propriilor nevoi de dezvoltare.  MVP Academy este un program organizat în parteneriat cu Telekom Romania & Bitdefender, cu sprijinul CyberGhost, Raiffeisen Bank, hub:raum și Microsoft. Cele 12 startup-uri acceptate în program vor beneficia timp de 7 săptămâni de o serie de activități dedicate care vor facilita dezvoltarea lor ulterioară.

Workshop-uri practice susținute de profesioniști consacrați

Participând la seria de workshop-uri organizate în cadrul programului, finaliștii MVP Academy vor acumula competențe esențiale de business care îi vor ajuta să își dezvolte mai rapid produsele și să acceseze oportunitățile existente pe piața globală. Astfel, echipele vor învăța mai multe despre vânzări, digital marketing, networking, instrumente pentru evaluarea performanței, storytelling & pitching, aspecte legale sau finanțare pentru startup-uri de la specialiști precum Mike Butcher (Senior Editor TechCrunch), Alin Vlad (Director Online Sales & Marketing Heimdal Security) sau Paul Renaud (Executive Coach).

O noutate în cadrul programului o constituie panelurile “Ask the investor”, “Ask the entrepreneur” și “Ask the alumni” în cadrul cărora echipele vor înțelege astfel ce caută investitorii la un business, cum se dezvoltă o afacere de succes de la idee la exit, sau cum pot accesa oportunități mai ușor datorită participării la MVP Academy. Toate acestea discutând cu Paul Smith (Co-Fondator & CEO Ignite & Campus North), Marc Wesselink (Co-Fondator Startupbootcamp Africa), Alex Negrea (Co-Fondator & CTO docTrackr), sau cu absolvenții primei ediții MVP Academy care și-au construit ulterior propriile povești de succes.

Sesiuni de mentorat 1 la 1

 Peste 50 de profesioniști și lideri din industrie la nivel local, regional și internațional vor  oferi feedback și vor lucra alături de finaliștii MVP Academy pentru a-i ajuta să își definească produsul, să găsească clienți, investitori și parteneri strategici pentru distribuție, și să depășească provocările pe care le întâlnesc. În cadrul sesiunilor de mentorat echipele vor avea ocazia să discute cu reprezentanți ai unora dintre cele mai cunoscute programe de accelerare la nivel internațional (TechStars, Startupbootcamp, Startup Wiseguys, Ignite 100 sau LAUNCHub), cu investitori de tip angel și fonduri de investiții early stage (Early Bird, 3TS Capital Partners). La asta se adaugă oportunitățile de expunere internațională prin dezvoltarea de conexiuni cu publicații tech cunoscute precum TechCrunch (Mike Butcher), Tech.eu (Alex Barrera) sau Netokracija (Ivan Brezak Brkan). Lista completă a mentorilor care au confirmat până în prezent participarea în program este disponibilă online aici, iar aceasta va fi completată periodic în funcție de profilele și nevoile specifice ale echipelor finaliste.

Coaching 1 la 1

Bogdan Iordache (Investment Manager 3TS Capital Partners & Co-Fondator How to Web & TechHub Bucharest) și George Diță (Startup Programs Manager How to Web) vor oferi coaching 1 la 1 startup-urilor pentru a le ajuta să ia deciziile potrivite, să găsească soluții și să își monitorizeze în permanență progresul. Prin intermediul acestor sesiuni, echipa MVP Academy va înțelege mai bine nevoile individuale ale startup-urilor și le va facilita întâlniri și conexiuni dedicate profilelor specifice ale acestora.

Pitching practice

 Un pitch bun este o carte de vizită pentru orice startup și este necesar pentru a convinge investitorii, clienții și potențialii parteneri strategici. Pe toată durata programului, echipele vor lucra alături de profesioniști cu experiență în domeniu care le vor ajuta să își perfecționeze pitch-ul și le vor învăța cum să își prezinte produsul și modelul de business pentru a obține rezultatele dorite.

La toate aceste activități se adaugă sesiunile de grup în cadrul cărora echipele vor învăța din experiența celorlalți și întâlnirile individuale care vor fi stabilite la cerere, în funcție de nevoile punctuale ale participanților.

Programul de pre-accelerare MVP Academy se va încheia joi, 14 mai, cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia echipele participante își vor prezenta produsele și progresul înregistrat în fața unei audiențe de peste 200 de persoane și vor avea astfel ocazia să demareze discuții cu potențiali investitori, parteneri strategici și programe de accelerare cunoscute la nivel internațional.

MVP Academy este un program de pre-accelerare gratuit adresat startup-urilor care dezvoltă produse în tehnologie cu potențial disruptiv pe piața globală. Pentru a fi acceptate în program, acestea trebuie să fi dezvoltat cel puțin un prototip funcțional al produsului, să nu aibă mai mult de doi ani de activitate și să nu fi obținut finanțări mai mari de 50.000 EUR sau să fi participat anterior la un alt program de accelerare cu produsul la care lucrează în prezent. Echipele interesate să facă parte din MVP Academy 2015 pot aplica până luni, 9 martie, completând formularul disponibil online pe site-ul programului http://bit.ly/MVP2015

]]>
4293
How to Web MVP Academy dupa 6 luni: investitii de peste 200.000 EUR si 4 startup-uri admise in programe de accelerare https://akcees.com/web-mvp-academy-dupa-6-luni-investitii-de-peste-200-000-eur-si-4-startup-uri-admise-programe-de-accelerare/ Wed, 28 Jan 2015 16:50:22 +0000 http://akcees.com/?p=4207 Finanțări în valoare totală de 207.000 EUR… 4 startup-uri admise în programe de accelerare cunoscute la nivel internațional… Progrese semnificative în dezvoltarea produselor și a echipelor. Așa arată bilanțul How to Web MVP Academy pentru echipele finaliste, la 6 luni de la absolvirea programului de pre-accelerare.

Axosuits, startup care dezvoltă exoscheleți medicali accesibili ca preț și ușor de folosit pentru persoanele cu dizabilități, a obținut cea de a doua rundă de finanțare și se pregătește să demareze testele clinice pentru produs. În plus, au câștigat premiul pentru cel mai bun startup în cadrul Startup Spotlight, competiție și program de mentorat cu premii în valoare totală de 20.000 USD, precum și finala Get in the Ring Romania, și au extins echipa de dezvoltare a produsului.

“Participarea la How to Web MVP Academy ne-a ajutat să facem mulți pași înainte, iar sesiunile de mentorat ne-au încurajat să ne uităm la proiectul nostru dintr-o altă perspectivă și să gândim “out of the box”. La asta se adaugă oportunitățile de networking excelente, printre cele mai bune din România”, a declarat Andras Kapy, Fondator Axosuits.

getFittter Inc., aplicație care oferă utilizatorilor o experiență de antrenament personalizată, se numără de asemenea printre echipele care au înregistrat rezultate excepționale: după absolvirea programului, aceștia au fost acceptați în Health Wildcatters, cel mai apreciat program de accelerare din SUA în domeniul sănătății, obținând în același timp și prima rundă de finanțare. Echipa getFittter Inc. s-a extins și este astăzi formată din 11 colegi și colaboratori aflați în Dallas, New York, Dusseldorf și București, și au început deja discuțiile pentru a obține cea de a doua rundă de finanțare. Mai mult, în luna februarie vor demara primele proiecte pilot cu trei angajatori din Statele Unite și sunt în discuții și cu diferite centre importante de welness și fitness din București.

“MVP Academy a avut o contribuție majoră atât prin faptul că am fost acceptați într-un accelerator valoros din US, cât și prin evoluția foarte bună pe care am avut-o ulterior. Mai mult decât atât, programul ne-a ajutat să rafinăm și să cristalizăm anumite idei pe care am avut ocazia să le discutăm și să le evaluăm cu o serie de mentori extrem de valoroși. Apreciem foarte mult lucrurile pe care le-am descoperit și învățat în cadrul programului și suntem mândri că am făcut parte din primul lot de echipe al MVP Academy”, a declarat Bogdan Predușcă, Fondator getFitter Inc.

Poveștile de succes nu se opresc aici. Qalendra, motor de căutare dedicat călătoriilor, a obținut deja 2 runde de finanțare, iar în perioada următoare vor continua procesul de creștere rapidă într-un program de accelerare cunoscut din Statele Unite. Lifebox (platformă care oferă utilizatorilor oportunitatea de a crea albume de fotografii private cu prietenii acestora) și Pocketo (platformă de dezvoltare pentru dispozitive purtabile) au ridicat și ele prima rundă de finanțare și sunt în prezent accelerate în Ignite 100, unul dintre cele mai apreciate programe de accelerare din UK, în timp ce Gloria Food (platformă gratuită pentru comenzi de mâncare online) a înregistrat o creștere consistentă a bazei de date de utilizatori și a lansat primele funcționalități contra cost ale produsului.

Iar exemplele pot continua: peste jumătate dintre absolvenții How to Web MVP Academy au adus îmbunătățiri considerabile produselor, și-au mărit echipele și au în prezent primii clienți. Evoluția echipelor la 6 luni de la finalizarea programului este prezentată în raportul de evaluare disponibil online aici.

Prima ediție How to Web MVP Academy a avut loc în perioada 2 iunie – 22 iulie 2014 la TechHub Bucharest și a adus împreună 14 startup-uri din regiune care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei. Pe parcursul celor 7 săptămâni ale programului, acestea au participat la 11 workshop-uri dedicate și au beneficiat de 30 de ore de coaching 1 la 1 și peste 3500 de ore de mentorat oferite de 60 de profesioniști cunoscuți din industrie.

Pe lângă componenta educațională, finaliștii MVP Academy au avut ocazia să dezvolte conexiuni valoroase în industrie la nivel global, intrând în legătură directă cu investitori de tip angel, programe de accelerare și fonduri de investiții early stage. În plus, aceștia au beneficiat pe toată durata programului de acces la spațiul de co-working oferit de TechHub Bucharest și la evenimentele organizate periodic pentru comunitatea profesioniștilor în tehnologie.

Participând la workshop-urile susținute de specialiști consacrați la nivel internațional, finaliștii MVP Academy au acumulat noțiuni esențiale de business și au înțeles cum pot dezvolta produse de succes la scară globală. Workshop-ul despre storytelling și pitching susținut de Alex Barrera (Fondator şi Editor Tech.eu şi Chief WOWness Officer Press 42), sau cel despre networking susținut de Paul Renaud (Executive Coach) se numără printre momentele cheie ale programului. În plus, Jon Bradford (Managing Director TechStars London) a fost timp de o zi alături de startup-urile din program și le-a oferit feedback într-o sesiune de private pitching.

Prima ediție a programului de pre-accelerare How to Web MVP Academy s-a încheiat cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia echipele finaliste și-au prezentat produsele și progresul înregistrat în fața a peste 180 de membri ai comunității tech regionale. O scurtă trecere în revistă a programului și a tuturor echipelor participante este disponibilă online aici.

6 luni mai târziu, 4 dintre cele 14 echipe finaliste au fost admise în programe de accelerare cunoscute la nivel internațional, iar 5 dintre ele au primit finanțări în valoare totală de 207.000 EUR. În plus, o parte dintre echipe au demarat deja discuțiile cu potențiali investitori pentru a obține cea de a doua rundă de finanțare.

How to Web MVP Academy continuă. Echipele care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei vor putea aplica pentru cea de a doua ediție a programului începând cu luna februarie. Până atunci, acestea sunt invitate să se înscrie pe site-ul MVP Academy pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

]]>
4207
Axosuits, startup care dezvolta exoscheleti pentru persoanele cu dizabilitati, castiga How to Web Startup Spotlight 2014 https://akcees.com/axosuits-startup-care-dezvolta-exoscheleti-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-castiga-web-startup-spotlight-2014/ Wed, 26 Nov 2014 08:09:04 +0000 http://akcees.com/?p=4163 Axosuits, echipă care dezvoltă exoscheleţi uşor de folosit şi accesibili ca preţ pentru persoanele cu dizabilităţi, este marele câştigator al How to Web Startup Spotlight, cea mai importantă competiţie şi program de mentorat pentru startup-urile din Europa Centrală şi de Est. Locul al doilea a fost ocupat de Avandor, în timp ce IXIA Innovation Award a fost câştigat de ProjectWipe. Cea mai bună prezentare a fost susţinută de echipa de la Lat.io. Câştigătorii competiţiei au fost anunţaţi recent pe scena principală a How to Web Conference 2014, cel mai important eveniment dedicat inovaţiei şi tehnologiei din regiune care s-a desfăşurat la Bucureşti pe 20 şi 21 noiembrie.

Cea de a treia ediţie Startup Spotlight a avut loc în paralel cu How to Web Conference 2014 şi a adus împreună 31 de echipe care dezvoltă produse tech cu potenţial disruptiv la nivel global din 10 ţări din regiune. Pe parcursul programului, acestea au avut ocazia să întâlnească mentori şi profesionişti cu experienţă şi să discute în mod direct cu reprezentanţi ai programelor de accelerare şi fondurilor de investiţii early stage la nivel global.

Programul a debutat cu prezentarea echipelor selecţionate în concurs, iar la final juriul a anunţat cele 8 echipe finaliste ale competiţiei care au intrat astfel în cursa pentru câştigarea premiului pentru cel mai bun startup. Acestea sunt: Marketizator (platformă 3 în 1 pentru optimizarea ratei de conversie pe site-urile de ecommerce); ProjectWipe (ochelari electronici care ajută persoanele cu dizabilităţi de vedere să se orienteze şi să evite obstacolele), Attensee (statistici online de eye-tracking pentru optimizarea conversiei pe site-urile web), Fittter (aplicaţie mobilă şi web în domeniul sănătăţii şi fitness-ului care conectează călătorii de business cu antrenorii şi îi ajută să îşi menţină obiceiurile sănătoase de viaţă pe durata deplasărilor), Avandor (platformă deschisă de date ale consumatorilor disponibilă ca Software-as-a-Service întregului ecosistem format din site-uri web, agenţii, companii de ecommerce sau publicitate), CloudPress (plaformă prin care designerii pot crea site-uri WordPress responsive în manieră vizuală şi le pot publica la final printr-un singur click), Axosuits (exoscheleţi uşor de folosit şi accesibili ca preţ pentru persoanele cu dizabilităţi) şi ViewFlux (platformă de colaborare online pentru designeri care îi ajută să îşi îmbunătăţească procesul de lucru).

În cea de a doua parte a zilei, echipele participante în concurs au avut întâlniri 1 la 1 cu profesionişti de excepţie de pe scena globală şi au participat la paneluri şi sesiuni de discuţii care au avut loc la TechHub Bucharest. Toate startup-urile participante la How to Web Startup Spotlight au avut anul acesta oportunitatea de a-şi prezenta produsele pe scena principală a How to Web Conference în faţa întregii audienţe şi au beneficiat de sesiuni de mentorat 1 la 1 cu unii dintre cei mai apreciaţi profesionişti ai industriei la nivel global.

Bogdan Iordache (Investitor 3TS Capital Partners şi fondator How to Web), Robert Knapp (Fondator & CEO Cyberghost), Adrian Gheară (investitor de tip angel), Bogdan Ripa (Master Product Owner Adobe Romania), Bogdan Ţenea (IXIA Innovation & Entrepreneurship Appointee), Sitar Teli (Managing Partner Connect Ventures) şi Cosmin Ochişor (Business Development Manager hub:raum) au făcut parte din juriul care a desemnat câştigătorii How to Web Startup Spotlight luând în considerare experienţa echipei, dimensiunea pieţei şi tendinţele actuale, validarea utilizatorilor, creşterea iniţială, costul de achiziţie al utilizatorilor, scalabilitatea şi fezabilitatea afacerii.

Marele câştigător al How to Web Startup Spotlight 2014 este Axo Suits, dezvoltatorii unui exoschelet accesibil ca preţ şi uşor de folosit pentru persoanele cu dizabilităţi. Avandor, platformă deschisă de date ale consumatorilor disponibilă ca Software-as-a-Service întregului ecosistem format din site-uri web, agenţii, companii de ecommerce sau publicitate, a ocupat locul al doilea în competiţie. Echipa de la ProjectWipe, care dezvoltă ochelari electronici pentru a ajuta persoanele cu dizabilităţi de vedere să se orienteze şi să evite obstacolele, a primit IXIA Innovation Awards, iar premiul pentru cea mai bună prezentare a fost câştigat de Lat.io, kit de dezvoltare software personalizabil, care permite dezvoltatorilor şi companiilor să integreze tehnologiile iBeacon fără a se pierde în detalii. Echipele câștigătoare au primit premii cash în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, partener principal al programului.

How to Web Startup Spotlight s-a încheiat oficial sâmbătă, 22 noiembrie, cu un eveniment social în cadrul căruia participanţii au avut ocazia să formeze conexiuni valoroase cu personalităţi cheie din industria de tehnologie la nivel global.

Startup Spotlight a avut loc în cadrul How to Web Conference 2014, cel mai important eveniment despre inovaţie, tehnologie şi antreprenoriat din Europa de Sud-Est care a reunit pe 20 şi 21 noiembrie la Bucureşti peste 1000 de reprezentanţi ai comunităţii din întreaga regiune şi mai bine de 70 de invitaţi speciali de pe 4 continente.

Organizat cu sprijinul partenerilor principali Telekom Romania, Bitdefender, IXIA şi Grapefruit şi al partenerilor Avangate, Softlayer, Ambasada Canadei în România, Hub:raum, CyberGhost, Domain.me, TechHub Bucharest, Mobaba şi Reea, How to Web Conference 2014 a marcat un nou început pentru eveniment şi a propus de această dată audienţei un format mai complex, care a abordat în profunzime subiecte specifice, relevante pentru diferite categorii de audienţă.

Astfel, pe scena principală a evenimentului a avut loc How to Web – Future Trends & Entrepreneurship Track şi a adus în atenţia audienţei subiecte precum „internetul lucrurilor” şi oportunităţile de business create de acesta, evoluţia şi implicaţiile cripto-monedelor, tendinţele viitorului în securitate cibernetică, tehnologii mobile şi industria transporturilor, sau obţinerea de investiţii prin diferite metode de finanţare.

Despre dezvoltarea de produse cu potenţial disruptiv la scară globală şi implicarea utilizatorilor în acest proces s-a discutat la How to Web – Product Track, organizat împreună cu Mozaic Works, în timp ce bunele practici în domeniul investiţional şi colaborarea cu programele de accelerare pentru încheierea celor mai bune runde de investiţii au fost aduse în discuţie la How to Web – Angel Investment Track, realizat în colaborare cu Angelsbootcamp cu sprijinul Trento Rise şi Vibe Project.

Comunitatea locală de gaming s-a reunit vineri, 21 noiembrie, la How to Web – Game Development Track, eveniment realizat în colaborare cu Romanian Game Developers Association cu sprijinul King, Mobility Games şi Ubisoft. Astfel, participanţii la eveniment au discutat despre mecanica jocurilor cu milioane de utilizatori la nivel global şi bunele practici învăţate de profesioniştii care au contribuit la realizarea acestora.

How to Web este mai mult decât o conferinţă. Este o manifestare şi un punct de întâlnire pentru comunitatea tech din regiune şi are loc anual pentru comunitate, dar mai ales cu sprijinul acesteia. Ajunşi la finalul celei de a cincea ediţii internaţionale a evenimentului vreau să le mulţumesc tuturor celor care au făcut şi de această lucrurile să se întâmple: partenerii evenimentului, mentorii şi invitaţii care au fost şi de această dată alături de noi, tuturor voluntarilor care s-au asigurat că lucrurile se desfăşoară conform planului, echipei How to Web, şi, mai mult decât atât, fiecărui participant care a venit aici pentru a schimba idei cu alţi profesionişti în tehnologie. Am descoperit în acest an ce ne rezervă viitorul în tehnologie şi continuăm să creştem alături de comunitatea regională, care este astăzi mai puternică şi mai unită decât oricând!”, a declarat Daniel Dragomir, CEO How to Web Conference 2014, în încheierea evenimentului.

Despre How To Web

How to Web este cel mai important eveniment dedicat inovaţiei, tehnologiei şi antreprenoriatului din Europa de Sud-Est. Conferinţa se adresează inovatorilor în tehnologie, antreprenorilor web, dezvoltatorilor de produse tech, companiilor de outsourcing interesate de inovaţie, investitorilor şi tuturor celor interesaţi de tehnologie. Mai multe detalii despre eveniment şi lista vorbitorilor confirmaţi pentru ediţia de anul acesta sunt disponibile online pe site-ul conferinţei http://howtoweb.co

]]>
4163
Mentorat, investitii si premii de 20.000 USD la How to Web Startup Spotlight https://akcees.com/mentorat-investitii-si-premii-de-20-000-usd-la-web-startup-spotlight/ Sun, 12 Oct 2014 16:11:09 +0000 http://akcees.com/?p=3954 Dezvolţi un startup tech şi eşti în căutare de investiţii, programe de accelerare, oportunităţi de mentorat şi conexiuni valoroase? În acest caz, nu rata ocazia de a participa la How to Web Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat pentru cele mai performante echipe din Europa Centrală şi de Est cu premii în valoare totală de 20.000 USD. Aplică acum completând formularul disponibil online la http://www.startupspotlight.co/competition/

Eşti pregătit să impresionezi publicul How to Web Conference? Dacă te numeri printre participanţii acceptaţi la Startup Spotlight 2014, îţi vei prezenta produsul pe scena principală a evenimentului, în faţa întregii audienţe. Este şansa ta de a beneficia de expunere la nivel internaţional şi de a construi relaţii importante. În plus, vei primi feedback de la profesionişti remarcabili din industrie şi vei intra în cursa pentru premiile în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, partener principal al programului.

Ce se întâmplă la Startup Spotlight?

Startup Spotlight este un program intensiv de mentorat şi o competiţie pentru startup-urile early stage din CEE care dezvoltă produse tech cu potenţial disruptiv. Între 19 şi 22 noiembrie te aşteaptă workshop-uri şi sesiuni de mentorat dedicate, investitori de tip angel şi reprezentanţi ai programelor de accelerare şi ai fondurilor de investiţii early stage. Toate astea pentru a te ajuta să îţi dezvolţi startup-ul mai rapid şi să profiţi de oportunităţile care există pe piaţă!

De ce să participi?

Dacă încă mai stai pe gânduri, găseşti mai jos o serie de beneficii de care te vei bucura dacă eşti admis în program:

  • Oportunitatea unică de a-ţi prezenta produsul pe scena principală a How to Web Conference 2014
  • Premii de 20.000 USD oferite de IXIA, partener principal al programului
  • Întâlniri 1 la 1 cu mentori cu experienţă şi profesionişti cunoscuţi în industrie din întreaga lume. Vezi lista completă a mentorilor aici http://www.startupspotlight.co/mentors-list/
  • Conexiuni valoroase cu investitori de tip angel, fonduri de investiţii early stage şi programe de accelerare. Vei avea ocazia să întâlneşti reprezentanţi ai 500 Startups, TechStars, Seedcamp, Startupbootcamp, Early Bird Ventures, 3TS Capital, Connect Ventures şi mulţi alţii. Lista completă a investitorilor este disponibilă online aici
  • Şansa de a întâlni parteneri strategici şi mentori cu experienţă

35% dintre startup-urile care au participat la Startup Spotlight au primit o investiţie, au încheiat un parteneriat strategic sau au fost admise în programe de accelerare. Raportul ediţiei anterioare oferă mai multe informaţii despre rezultatele înregistrate – citeşte-l aici şi află care sunt motivele pentru care nu trebuie să ratezi Startup Spotlight!

Este Startup Spotlight programul potrivit pentru tine?

Te întrebi în ce măsură Startup Spotlight răspunde nevoilor tale? Criteriile de mai jos te ajută să înţelegi în ce măsură startup-ul are profilul potrivit pentru a obţine cele mai bune rezultate din participarea în program.

  • Lucrezi la produsul tău de mai puţin de 2 ani
  • Cel puţin unul dintre Co-Fondatori este originar din CEE
  • Cel puţin o parte din echipa ta este rezidentă în CEE
  • Ai dezvoltat cel puţin un prototip funcţional pentru produsul tău
  • Nu ai obţinut finanţări mai mari de 100.000 EUR până în prezent

Tot ce rămâne de făcut acum este să completezi formularul de aplicaţie! Aplicaţia ta va fi evaluată de un juriu de specialitate luând în considerare echipa şi experienţa acesteia, dimensiunea pieţei şi tendinţele actuale, validarea utilizatorilor, tracţiunea iniţială, costul de achiziţie al utilizatorilor, scalabilitatea şi fezabilitatea produsului.

Aplică acum!

Aplică acum la http://www.startupspotlight.co/competition/ şi poţi fi una dintre echipele acceptate la Startup Spotlight 2014, cea mai importantă competiţie şi program de mentorat din CEE. Poţi aplica până luni, 10 octombrie, şi vei afla dacă ai fost admis în program marţi, 28 octombrie!

Mult succes!

]]>
3954
Start Trek ajunge joi la TechHub Bucharest https://akcees.com/start-trek-ajunge-joi-la-techhub-bucharest/ Mon, 29 Sep 2014 17:10:20 +0000 http://akcees.com/?p=3694 Anul acesta este al doilea an în care Eleven explorează ecosistemul antreprenorial din Europa Centrală şi de Est în cadrul caravanei Start Trek, care va străbate, de-a lungul a 12 zile, 6 dintre cele mai importante oraşe de pe harta antreprenoriatului din regiune. Start Treck îşi propune să contribuie la consolidarea relaţiilor dintre comunităţile de antreprenori din zonă, inspirându-i pe aceştia printr-o serie de discursuri şi workshop-uri şi oferindu-le ocazia de a-i cunoaşte pe reprezentanţii celor mai mari hub-uri de tehnologie din regiune.

Caravana Start Trek se va opri în Bucureşti pe 2 octombrie, eveniment organizat cu sprijinul How to Web & TechHub Bucharest. Printre invitaţii pe care vei avea ocazia să-i cunoşti în cadrul evenimentului se numără Salim Virani (Founder Centric), George Diţă (Program Manager Startup Spotlight), Bobby Voicu (Co-Fondator MavenHut), alături de mulţi alţii. Dacă eşti pasionat de antreprenoriat şi îţi doreşti să înveţi cum poţi construi o afacere de la zero, înscrie-te acum la: https://eventyard.net/events/conferences/start-trek-2014-bucharest/213805/#buy-tickets. Intrarea este liberă!

În plus, Eleven te invită să aplici până pe 30 septembrie la http://www.f6s.com/starttrek2014 dacă vrei să ai şansa de a-ţi prezenta startup-ul în faţa reprezentanţilor programului de accelerare şi de a primi feedback din partea unor investitori consacraţi. Cele mai bune idei vor fi selectate pentru a participa la cea de-a doua etapă a competiţiei, care va avea loc în luna noiembrie.

Mai multe informaţii găseşti pe site-ul oficial al evenimentului, Facebook sau Twitter. Înscrie-te acum şi ne vedem pe 2 octombrie la TechHub Bucharest! Engage!

]]>
3694
How to Web 2014 – un nou inceput https://akcees.com/web-2014-un-nou-inceput/ Tue, 02 Sep 2014 08:28:26 +0000 http://akcees.com/?p=3633 A cincea ediţie internaţională a How to Web, cel mai important eveniment dedicat inovaţiei, antreprenoriatului şi tehnologiei din Europa de Sud-Est, va avea loc pe 20 şi 21 noiembrie în Bucureşti. Având un nou format, conferinţa va aduce în faţa unei audienţe estimate de peste 1000 de persoane profesionişti în tehnologie recunoscuţi la nivel internaţional. În plus, cele mai performante 32 de startup-uri din regiune vor concura pentru premiile în valoare totală de 20.000 USD oferite în cadrul celei de a treia ediţii a competiţiei şi programului de mentorat Startup Spotlight.

Ediţia din 2014 a How to Web marchează un nou început pentru conferinţă şi propune participanţilor un format mai complex. Astfel, evenimentul va aborda teme precum antreprenoriatul în tehnologie, dezvoltarea de produse cu potenţial disruptiv la nivel global, tendinţe ale industriei, obţinerea de investiţii sau crearea de jocuri şi va adăuga noi elemente adresate unor categorii specifice de audienţă.

Pe scenele How to Web 2014 vor urca şi de această dată personalităţi marcante în domeniul tehnologiei la nivel mondial. Printre invitaţii care au confirmat până în prezent participarea la eveniment se numără: Paul Papadimitriou, expert în revoluţia digitală şi efectele sale transformatoare asupra afacerilor, şi invitat special al celor mai importante evenimente în tehnologie din lume; Chris Chabot, Head of International Developer Relations Twitter, unde ajută companiile şi dezvoltatorii să redefinească viitorul creând conexiuni valoroase între oameni prin intermediul tehnologiei şi susţinând procesele de schimbare prin inovaţie, sau Florian Meissner, Co-Fondator şi CEO EyeEm, platformă pentru noua generaţie de fotografi care utilizează dispozitivele mobile, având peste 10 milioane de utilizatori şi care a obţinut până în prezent finanţări de 6 milioane de dolari.

Între 19 şi 22 noiembrie va avea loc şi cea de a treia ediţie a Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat adresat celor mai bune 32 de echipe din regiune. Pe parcursul celor 4 zile ale programului, acestea vor participa la workshop-uri şi sesiuni de mentorat, vor cunoaşte investitori şi reprezentanţi ai fondurilor de investiţii early stage şi ai unora dintre cele mai apreciate programe de accelerare din lume, şi vor intra în competiţia pentru premiile în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, şi în acest an partener principal al programului.

Rezultatele ediţiei precedente confirmă calitatea programului şi impactul pe care acesta îl are asupra dezvoltării startup-urilor. 32 de startup-uri early stage provenind din 8 ţăridin Europa Centrală şi de Est au participat la Startup Spotlight 2013, au beneficiat de workshop-uri dedicate şi sesiuni de mentorat şi au participat la prezentări de acceleratoare şi paneluri cu investitori. În plus, acestea au avut ocazia să se întâlnească în sesiuni 1 la 1 cu reprezentanţi ai unora dintre cele mai apreciate programe de accelerare europene printre care se numără TechStars, Seedcamp, Oxygen şi Wayra (UK), Rockstart (Olanda), Eleven şi LauncHub (Bulgaria), Startup Bootcamp (prezent în mai multe ţări europene), TechPeaks (Italia), Startup Wise Guys şi Startup Highway (Estonia), sau Hub:raum (Polonia).

După finalizarea programului, 35% dintre echipele finaliste au primit o investiţie, au încheiat un nou parteneriat sau au găsit parteneri strategici care să îi susţină în eforturile lor ulterioare. Startup-urile early stage care dezvoltă produse inovative în domeniul tehnologiei pot aplica online pentru participarea la cea de a treia ediţie Startup Spotlight completând formularul de înscriere disponibil online la http://startupspotlight.co/getready/

How to Web 2014 va avea loc pe 20 şi 21 noiembrie la Crystal Palace Ballrooms şi va aduce împreună peste 1000 de participanţi din Europa Centrală şi de Est şi profesionişti în domeniul tehnologiei recunoscuţi la nivel mondial. Biletele la eveniment vor fi disponibile în curând pe site-ul http://2014.howtoweb.co/newbeginnings/, iar preţul acestora va începe de la 59 EUR.

În paralel va avea loc şi cea de a treia ediţie Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat pentru startup-urile early stage din regiune care dezvoltă produse în domeniul tehnologiei. Între 19 şi 22 noiembrie, cele 32 de echipe finaliste vor participa la un program de dezvoltare accelerată şi vor cunoaşte investitori, reprezentanţi ai programelor de accelerare şi ai fondurilor de investiţii early stage, precum şi mentori cu experienţă. Aplicaţiile pentru Startup Spotlight sunt deschise şi se realizează prin completarea formularului disponibil online la http://startupspotlight.co/getready/

]]>
3633
Povesti de succes la finalul How to Web MVP Academy https://akcees.com/how-to-web-mvp-academy/ Wed, 23 Jul 2014 14:18:35 +0000 http://akcees.com/?p=3548 How to Web MVP Academy, program de pre-accelerare adresat startup-urilor din Europa Centrală şi de Est, s-a încheiat marţi, 22 iulie, cu Demo Day. În cadrul evenimentului, echipele finaliste au prezentat în faţa audienţei rezultatele a două luni de muncă intensă, workshop-uri şi sesiuni de mentorat, şi au demarat discuţii pentru a obţine o investiţie sau a fi admise într-un program de accelerare european.

Prima ediţie How to Web MVP Academy a avut loc în perioada 2 iunie – 22 iulie la TechHub Bucharest şi a adus împreună 14 startup-uri cu potenţial din regiune. Dezvoltat în parteneriat cu Microsoft, Romtelecom şi Cosmote cu sprijinul Bitdefender, Raiffeisen Bank, Hub:raum şi TechHub Bucharest, programul a susţinut echipele finaliste în eforturile lor de dezvoltare şi le-a învăţat cum să construiască produse de succes la scară globală.

Pe lângă componenta educaţională, finaliştii MVP Academy au avut acces la spaţiul de co-working oferit de TechHub Bucharest, precum şi la comunitatea profesioniştilor în tehnologie la nivel regional, şi au beneficiat de workshop-uri, mentorat şi conexiuni cu investitori de tip angel, programe de accelerare şi fonduri de investiţii early stage.

Pe parcursul programului, echipele How to Web MVP Academy au avut ocazia să participe la workshop-uri practice susţinute de specialişti consacraţi la nivel internaţional printre care se numără Jon Bradford (Managing Director TechStars London), Alex Barrera (Fondator şi Editor Tech.eu şi Chief WOWness Officer Press 42), Daniela Neumann (Scrum Master/Change Management idealo internet GmbH), Paul Renaud (Executive Coach) sau Maria Diaconu (Fondator & CEO Mozaic Works).

Astfel, acestea au învăţat mai multe despre cum să dezvolte un startup de succes la scară globală, cum să facă networking cu clienţii şi partenerii de afaceri sau cum să îşi spună povestea şi să îşi prezinte produsul în faţa potenţialilor investitori. Mai mult, startup-urile finaliste au acumulat noţiuni esenţiale de business legate de product management, indicatorii pe care trebuie să îi urmărească, metodologiile agile, dezvoltarea echipei şi a comunităţii, SEO, sau aspectele legale pe care trebuie să le ia în considerare.

În plus, cele 14 echipe finaliste au beneficiat de sesiuni de mentorat 1 la 1 cu peste 40 de experţi şi profesionişti care le-au oferit feedback şi recomandări din propriile experienţe. Printre mentorii primei ediţii a How to Web MVP Academy se numără Ivan Brezak Brkan (Editor şi Fondator Netokracija), Alex Negrea (Fondator DocTrackr), Florin Talpeş (Fondator şi CEO Bitdefender), Olaf Lausen (Chief of Staff & Business Development Director Romtelecom and Cosmote Romania), Zoli Herczeg (Business Evangelist Microsoft România), Dragoş Ilinca (Co-Fondator şi VP Marketing UberVU), Gabriel Coarnă (Arhitect Evernote Clearly), Bobby Voicu şi Cristi Badea (Co-Fondatori Mavenhut) sau Luka Sucic (Business Development Manager & Evangelist Hub:raum).

„Astfel de colaborări sunt esenţiale pentru Romtelecom şi COSMOTE România şi le considerăm parteneriate mutual benefice care susţin eforturile noastre continue de a încuraja antreprenorii să ne devină parteneri pentru a câştiga împreună. Din acest motiv consider că programul How to Web MVP Academy are toate şansele să devină un model de bune practici deoarece facilitează accesul la cunoştinţe de calitate şi networking, ajutând astfel toate părţile implicate”, a declarat Olaf Lausen, Chief of Staff & Business Development Director Romtelecom și Cosmote Romania.

Programul de pre-accelerare How to Web MVP Academy s-a încheiat marţi, 22 iulie, cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia echipele finaliste şi-au prezentat produsele şi progresul înregistrat în faţa audienţei formate din investitori de tip angel, reprezentanţi ai programelor de accelerare la nivel european şi al fondurilor de investiţii early stage, antreprenori, profesionişti consacraţi în domeniul tehnologiei şi jurnalişti.

Seara a debutat cu un mesaj din partea lui Bobby Voicu (Co-Fondator Mavenhut) care a vorbit despre cum arată viaţa unui startup după participarea la un program de accelerare. „Trebuie să recunosc că nu vă invidiez pentru poziţia în care vă aflaţi astăzi – în urmă cu doi ani am fost şi eu în locul vostru. Şi ce e greu de-abia acum începe! Învăţaţi din această călătorie! Statisticile arată că poate 3 din cele 14 echipe de astăzi vor mai exista după 1 an. Creaţi-vă reţeaua, cunoaşteţi oameni relevanţi pentru voi,, câştigaţi încrederea potenţialilor investitori! Şi sper că ne vom întâlni la anul şi îmi veţi spune cu mândrie că vă număraţi printre cei care aţi învins statisticile”, i-a sfătuit Bobby pe participanţii How to Web MVP Academy.

Ulterior, echipele finaliste şi-au învins emoţiile şi au urcat pe scena cinematografului Elvira Popescu pentru a-şi prezenta produsele şi a demonstra ce au învăţat de-a lungul programului. Cele 13 startup-uri care au prezentat în faţa audienţei sunt:

  1. Axo Suits – exoschelete cu putere mare
  2. Bravatar – motor de recomandări bazate pe stilul de viaţă al utilizatorului
  3. Complement – software care pune în valoare rezultatele educaţionale
  4. Drimm.in – platformă care monitorizează activitatea utilizatorilor în social media, salvează interesele acestora şi le transformă în activităţi care pot fi duse la îndeplinere
  5. Fittter – aplicaţie mobilă care oferă utilizatorilor o experienţă personalizată de antrenament punându-i în legătură directă cu studiourile de fitness şi antrenorii
  6. Gloria Food – sistem de comenzi online gratuit care permite restaurantelor să interacţioneze în mod direct cu clienţii acestora
  7. Hickery – music player web şi mobil care permite utilizatorilor să interacţioneze între ei şi să asculte muzică în funcţie de preferinţele exprimate pe social media
  8. Inovolt – sistem de monitorizare pentru reţeaua electrică
  9. Lifebox – aplicaţie mobile care permite utilizatorilor să creeze albume de fotografii comune cu prietenii acestora şi să genereze astfel amintiri comune
  10. Pocketo – startup hardware care construieşte dispozitive conectate la internet
  11. Qalendra – platformă de călătorii care permite persoanelor dornice de aventură să descopere noi oportunităţi şi să îşi realizeze propriul calendar
  12. StudyMentors – platformă online care pune în legătură tinerii care îşi doresc să aplice la studii în străinătate cu studenţii şi absolvenţii universităţilor europene
  13. Wallet Buzz – aplicaţie care conectează retailerii cu utilizatorii de telefoane inteligente şi le transmite acestora din urmă reclame şi conţinut în funcţie de locaţie

Demo Day s-a încheiat cu un cocktail în cadrul căruia echipele finaliste au avut ocazia să facă networking şi să continue discuţiile cu persoanele din audienţă interesate în mod direct de produsele pe care le dezvoltă. În plus, în zilele care urmează acestea vor participa la întâlniri 1 la 1 cu programele de accelerare şi investitorii/fondurile de investiţii interesate să le ofere finanţări şi/sau să îi susţină în continuare în eforturile lor de scalare.

„Suntem mândri de modul în care au evoluat echipele How to Web MVP Academy pe toată durata programului. Au fost 2 luni intense în care au învăţat cum să creeze produse şi să dezvolte afaceri sustenabile şi au cunoscut oameni care îi vor ajuta să meargă la următorul nivel. Am adaptat în permanenţă activităţile din program pentru a răspunde nevoilor specifice ale fiecărei echipe, iar rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor. Startup-urile finaliste au înregistrat progrese semnificative, iar astăzi ştiu care sunt paşii pe care trebuie să îi parcurgă şi au potenţialul de a primi investiţii ulterioare sau de a fi admise în programe de accelerare.

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără implicarea mentorilor locali şi regionali şi a partenerilor care au investit timp şi resurse şi au împărtăşit echipelor propriile experienţe. Prima ediţie How to Web MVP Academy a fost nu în ultimul rând o experienţă de învăţare pentru noi ca echipă. Simţim că am învăţat lecţii valoroase alături de startup-urile din program şi suntem convinşi că vom face o treaba şi mai bună la următoarele ediţii”, a declarat Monica Obogeanu, Program Manager How to Web MVP Academy.

Mediatizarea How to Web MVP Academy a fost asigurată de Goal Europe, Netokracija, IT Dogadjadi, Digjitale, Entrepreneur.bg, Newtrend.bg, Adevărul Tech, Forbes România, Wall-Street.ro, Business Cover, Manager Express, Business Woman, Market Watch, Ctrl-D, PC World, Computer World, Gadget Trends, Today Software Magazine, Agora, Yoda.ro, Incont.ro, România Liberă, Zelist Monitor, Comunicatedepresa.ro, Thehack.biz, Games Arena şi Times New Roman.

]]>
3548
How to Web MVP Academy prezinta echipele admise in program https://akcees.com/how-to-web-mvp-academy-prezinta-echipele-admise-in-program/ Tue, 27 May 2014 07:07:00 +0000 http://akcees.com/?p=3432 How to Web MVP Academy, program de pre-accelerare adresat startup-urilor în tehnologie din Europa Centrală şi de Est, a selectat echipele finaliste. În perioada 2 iunie – 22 iulie acestea vor lucra alături de mentori şi profesionişti consacraţi la nivel regional pentru a-şi dezvolta produsele şi a învăţa cum să profite de oportunităţile existente pe piaţa globală.

Startup-uri tech activând în domenii precum software, hardware, internet of things, mobile, medtech sau ecommerce au aplicat pentru participarea la How to Web MVP Academy. Acestea au fost evaluate de specialişti în domeniu luând în considerare experienţa şi capacitatea de execuţie a echipei, dimensiunea şi tendinţele pieţei, validarea iniţială a produsului şi tracţiunea acestuia, potenţialul şi impactul la nivel internaţional, precum şi fezabilitatea proiectului (scalabilitate, cost de achiziţie al clienţilor).

Cei 15 finalişti au fost desemnaţi după o analiză atentă a juriului din care au făcut parte Cosmin Ochişor (Liaison Manager hub:raum), Zoli Herczeg (Partner Business Evangelist Microsoft România), Cristi Badea (Co-Fondator & Chief Product Officer MavenHut), Bogdan Iordache (Co-Fondator & CEO How to Web) şi Monica Obogeanu (Program Manager How to Web MVP Academy).

Cine sunt echipele finaliste ale How to Web MVP Academy?

15 echipe care dezvoltă produse în domenii precum software, hardware, Internet of Things, mobile sau medtech din România, Bulgaria şi Slovenia au fost admise la How to Web MVP Academy. Startup-urile care vor participa la prima ediţie a programului de pre-accelerare sunt:

  1. Axo Suits – exoschelete cu putere mare
  2. Bravatar – reţea de comunităţi de fani dezvoltate în jurul brand-urilor
  3. Complement – software pentru management educaţional, catalog online şi platformă de dezvoltare personală
  4. Doctrina d.o.o. – Platformă care facilitează transferul de cunoştinţe pentru farmacişti, ajutându-i pe aceştia să înveţe mai multe despre produse prin participarea la webinarii
  5. Drimm.in – platformă socială care permite utilizatorilor să se asocieze pentru a îşi ajuta prietenii să îşi îndeplinească dorinţele
  6. Fitter – aplicaţie mobile care conectează salile de fitness cu clienţii acestora într-un mod personal, intuitiv şi eficient, oferindu-le o experienţă de antrenament personalizat
  7. Gloria Food – sistem de comenzi online gratuit care permite restaurantelor să interacţioneze în mod direct cu clienţii acestora
  8. Hickery – music player web şi mobile care permite utilizatorilor să interacţioneze între ei şi să asculte muzică în funcţie de preferinţele exprimate pe social media
  9. Inovolt – produs care combină componente hardware şi software şi permite utilizatorilor să măsoare, să înregistrezeze şi să analizeze consumul energetic în timp real
  10. Lifebox – aplicaţie mobile care permite utilizatorilor să creeze albume de fotografii comune cu prietenii acestora şi să creeze astfel amintiri împreună
  11. Pillbuzz – brăţară conectată la o aplicaţie mobilă care îi ajută pe utilizatori să îşi respecte tratamentele medicale
  12. Pocketo – aplicaţie mobile care, cu ajutorul unei componente hardware, permite dezvoltatorilor de produse IoT să creeze prototipuri rapid şi ieftin
  13. Qalendra – platformă de călătorii care permite persoanelor dornice de aventură să descopere noi oportunităţi şi să îşi realizeze propriul calendar
  14. StudyMentors – platformă online care pune în legătură tinerii care îşi doresc să aplice la studii în străinătate cu studenţii şi absolvenţii universităţilor europene
  15. Wallet Buzz – aplicatie mobile care transmite utilizatorilor de smartphone-uri ofertele retailerilor în funcţie de proximitate

Între 2 iunie şi 22 iulie, finaliştii How to Web MVP Academy vor acumula competenţe esenţiale de business care îi vor ajuta să îşi dezvolte produsele la scară globală. Startup-urile vor beneficia, pe lângă componenta educaţională, de acces la spaţiul de co-working oferit de TechHub Bucharest, mentorat, acces la comunitatea tech la nivel internaţional şi conexiuni cu investitori de tip angel, programe de accelerare şi fonduri de investiţii early stage. În plus, echipa How to Web MVP Academy va fi alături de acestea pe toată durata programului şi îi va ajuta să îşi urmărească progresul şi să acceseze resurse relevante pentru nevoile lor specifice.

How to Web MVP Academy este un program dezvoltat în parteneriat cu Microsoft, Romtelecom şi Cosmote cu sprijinul Bitdefender, Raiffeisen Bank, Hub:raum şi TechHub Bucharest. Echipele finaliste vor începe să lucreze în spaţiul de co-working de la TechHub Bucharest luni, 2 iunie şi, o zi mai târziu, vor avea ocazia să cunoască mentorii locali şi să interacţioneze în mod direct cu aceştia în cadrul unui eveniment privat.

Startup-urile vor parcurge un program de 7 săptămâni în care vor lucra intensiv la dezvoltarea propriilor produse şi vor participa la workshop-uri şi sesiuni de mentorat 1 la 1. Programul se va încheia pe data de 22 iulie cu Demo Day, oferind astfel echipelor ocazia de a-şi prezenta produsele şi progresul în faţa unei audienţe formate din reprezentanţi ai unora dintre cele mai apreciate programe de accelerare la nivel european, investitori de tip angel, fonduri de investiţii early stage, antreprenori şi profesionişti în tehnologie.

 

]]>
3432
How to Web lansează MVP Academy, program de pre-accelerare pentru startup-urile din regiune https://akcees.com/how-to-web-lanseaza-mvp-academy-program-de-pre-accelerare-pentru-startup-urile-din-regiune/ Wed, 30 Apr 2014 14:12:08 +0000 http://akcees.com/?p=3325 How to Web lansează MVP Academy, program de pre-accelerare adresat startup-urilor din Europa Centrală şi de Est. În perioada 30 aprilie – 17 mai echipele care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei pot aplica pentru participarea în program completând formularul de înscriere disponibil online la www.mvpacademy.co.

Startup-urile din Europa Centrală şi de Est sunt renumite pentru talentul lor tehnic, însă nu dispun întotdeauna de cunoştinţele de business necesare pentru a-şi transforma ideile în produse de succes pe piaţa globală. În acest context, How to Web lansează MVP Academy, program de pre-accelerare care le oferă antreprenorilor din regiune cunoştinţele necesare pentru a dezvolta produse de succes la scară globală, pentru a-şi dezvolta afacerile mai rapid şi pentru a profita de oportunităţile existente pe piaţă.

How to Web MVP Academy se va desfăşura în perioada 2 iunie – 22 iulie la TechHub Bucharest şi va reuni 14 echipe cu potenţial din regiune. Pe lângă componenta educaţională, echipele finaliste vor beneficia, pe toată durata programului, de spaţiu de co-working, mentorat, acces la comunitatea tech la nivel internaţional şi conexiuni cu investitori de tip angel, programe de accelerare şi fonduri de investiţii early stage. Astfel, experienţa How to Web MVP Academy va ajuta startup-urile să profite de oportunităţile pe care le au la dispoziţie pentru a-şi dezvolta produsele în afaceri de succes.

Programul se adreseaza startup-urilor în domeniul tehnologiei (echipe sau persoane) care au mai puţin de 2 ani de activitate, au dezvoltat cel puţin un prototip funcţional al produsului, nu au obţinut până în momentul înscrierii finanţări mai mari de 50.000 EUR şi nu au mai participat la un alt program de accelerare. Produsele dezvoltate trebuie să fie în domeniul software, hardware, internet of things, mobile, robotică, biotech, medtech sau ecommerce. How to Web MVP Academy este un program dezvoltat în parteneriat cu Microsoft, Romtelecom şi Cosmote cu sprijinul Bitdefender, Raiffeisen Bank, Hub:raum şi TechHub Bucharest.

Pe parcursul celor 7 săptămâni ale programului, cele 14 echipe finaliste vor participa la workshop-uri practice şi vor acumula competenţe cheie pentru un startup: noţiuni de business, finanţare, aspecte legale, dezvoltare de produs, storytelling, marketing, dezvoltarea de comunităţi, networking sau pitching. În plus, aceştia vor beneficia de sesiuni de mentorat şi vor avea ocazia să discute în mod direct cu specialişti şi antreprenori consacraţi la nivel local, regional şi internaţional.

Progresul echipelor participante la How to Web MVP Academy va fi monitorizat prin urmărirea unor indicatori cheie pentru performanţă, susţinând astfel creşterea accelerată a acestora. Printre beneficiile de care se vor bucura finaliştii programului se numără accesul la infrastructură tech oferită de companii internaţionale (cloud hosting sau acces gratuit la diferite platforme), acces la spaţiul de co-working, comunitatea şi evenimentele TechHub Bucharest, conexiuni cheie în industrie şi susținere continuă pentru dezvoltarea propriilor startup-uri pe toată durata programului.

How to Web MVP Academy va aduce în faţa echipelor peste 40 de mentori având competenţe relevante pentru etapa de dezvoltare în care se află acestea: fondatori de startup-uri, echipe care au trecut prin programe de accelerare, specialişti în business şi dezvoltare de produs sau investitori early stage. Printre aceştia se numără Jon Bradford (Managing Director, Techstars), Florin Talpeş (Co-fondator şi CEO, Bitdefender), Cosmin Ochişor (Business Development Manager, hub:raum), Gabriel Coarnă (Architect, Evernote Clearly), Adrian Gheară (Co-fondator NeobyteSolutions, business angel şi advisor pentru mai multe startup-uri), Bobby Voicu şi Cristi Badea (Co-Fondatori Mavenhut şi absolvenţi ai programului de accelerare Startup Bootcamp) sau Daniela Neumann (Scrum Master/Change Management idealo internet GmbH). Lista completă a mentorilor care vor ghida paşii echipelor admise în How to Web MVP Academy este disponibilă online la http://mvpacademy.co/mentors.

Programul se va încheia marţi, 22 iulie, cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia echipele îşi vor prezenta produsele şi progresul înregistrat în faţa unui juriu format din investitori de tip angel, fonduri de investiţii early stage şi reprezentanţi ai unora dintre cele mai apreciate programe de accelerare la nivel european. Astfel, startup-urile vor avea ocazia să obţină finanţări ulterioare şi să îşi continue dezvoltarea şi după finalizarea programului.

Cele 14 echipe finaliste vor participa gratuit la How to Web MVP Academy şi nu vor trebui să cedeze acţiuni în schimbul participării. Înscrierile se realizează online la www.mvpacademy.co, până sâmbătă, 17 mai. Aplicaţiile vor fi evaluate de un juriu de specialitate, luând în considerare echipa şi experienţa acesteia în domeniu, dimensiunea pieţei şi tendinţele din industrie, tracţiunea iniţială, fezabilitatea şi scalabilitatea produsului. Câştigătorii vor fi anunţaţi vineri, 23 mai.

Mediatizarea programului este asigurată de Goal Europe, Netokracija, IT Dogadjadi, Digjitale, Entrepreneur.bg, Newtrend.bg, Adevărul Tech, Forbes România, Wall-Street.ro, Business Cover, Manager Express, Business Woman, Market Watch, Ctrl-D, PC World, Computer World, Gadget Trends, Today Software Magazine, Agora, Yoda.ro, Incont.ro, România Liberă, Zelist Monitor, Comunicatedepresa.ro şi Times New Roman.

]]>
3325
5 ani de antreprenoriat in tehnologie in Romania https://akcees.com/5-ani-de-antreprenoriat-tehnologie-romania/ Wed, 26 Mar 2014 10:00:58 +0000 http://akcees.com/?p=3082 Un articol de Andra Zaharia, Digital Communicator How to Web si TechHub Bucharest

În viață poți avea privilegiul de a arunca o privire “nouă” asupra  unui domeniu o singură dată. E momentul acela în care poți avea o privire de ansamblu fără a fi părtinitor, fiindcă nu ai fost implicat suficient timp pentru a dezvolta o înclinație către anumite aspecte ale domeniului sau altele. De asemenea, este și perioada în care curiozitatea te îndeamnă să asimilezi o mulțime de informații într-un timp cât mai scurt.

Chiar în acest moment favorizant mă aflu acum, încercând să înțeleg și să împărtășesc cu voi povestea unui ecosistem tânăr, aflat în plină dezvoltare, din care sunt onorată să fac parte.

Mai mult de 200 de startup-uri din zona de tehnologie au apărut și s-au dezvoltat între 2008 și 2014 în România, peste 30 dintre ele participând la programe de accelerare din Europa, Statele Unite şi Canada. Aceste numere reflectă însă doar o parte din echipele care lucrează ”under the radar” la propriile produse și startup-uri. Poate că la prima vedere ele nu par nişte numere impresionante, însă dacă revenim asupra datelor cu o privire mai analitică, vom descoperi că unul dintre acest startup-uri a fost cumpărat de Twitter (Summify), unul de către HootSuite (uberVU), unul de către Evernote (Clearly), iar mai puțin de 10% dintre cele ce au atras capital strain și-au încheiat activitatea.

Cifrele dezvăluie și milioane de dolari în investiții (uberVU cu peste $1,5 milioane, Brainient cu $2 milioane, Doctrackr cu peste $2 milioane și MavenHut cu 550.000 EUR), zeci de angajați în birouri din Europa și din SUA și motive de încredere în capacitatea antreprenorilor români de a construi startup-uri de succes. Cu toate acestea, dacă rămânem la nivel de cifre, nu vom avea niciodată oportunitatea de a descoperi esența acestui ecosistem și pârghiile care îl susțin.

Am imprimată foarte puternic în memorie senzația primei participări la How to Web, în 2010. Mediul era complet nou pentru mine, însă aveam acel sentiment unic de a fi martoră la un moment important, care urma să aibă un impact imens asupra celor care erau în sală. Profilul speaker-ilor și poveștile lor m-au marcat prin densitatea ideilor bune, dar mai ales prin capacitatea lor de a transmite acea motivație profund personală care îndeamnă orice antreprenor să depășească orice obstacol pentru a-și realiza visul de a face lumea un pic mai bună.

Între acest moment inițiatic și clipa în care am pășit pe scena How to Web anul trecut pentru a modera evenimentul lucrurile s-au derulat cu repeziciune, atât din perspectiva implicării mele în echipa minunată din care fac parte, dar mai ales în privința evoluției startup-urilor din România.

În 2010, la prima ediție a How to Web,  am strâns cu greu aproximativ 40 de startup-uri care au aplicat la competiția dedicată lor. În timp, numărul de concurenţi a crescut la câteva sute,  răspândiți în toată Europa Centrală și de Est. Astăzi am avut, în aceeași sală, zeci de startup-uri care au venit la o întâlnire săptămânală pentru a asculta o discuție de o oră cu unii dintre cei mai interesanți investitori români.

„Am început How to Web pentru că am crezut că putem contribui la dezvoltarea unui mediu în care tehnologia să înflorească. Însă nu am crezut că voi ajunge în doar 3 ani ca într-o seară de septembrie să mă aflu în aceeași încăpere cu zeci de antreprenori de tech activi. A fost o zi excelentă. Mă duc să beau o bere cu ei!

Bogdan Iordache (Fondator şi CEO How to Web, septembrie 2013)

Iar cea mai bună parte abia acum urmează: prin competiția dedicată startup-urilor organizată în paralel cu How to Web, Startup Spotlight, am descoperit, alături de colegii mei, că numărul echipelor care lucrează la un produs sau la un serviciu propriu în domeniul tehnologiei este mult mai mare decât credeam. De asemenea, calitatea startup-urilor care s-au înscris în 2012 și în 2013 în competiție a crescut exponențial, ceea ce marchează un alt punct important în evoluția ecosistemului: faptul că am trecut de stadiul în care ideea era considerată ca fiind cea mai valoroasă. Este important să înțelegem că:

„Un startup nu este o idee. Un startup este suma dintre o idee interesantă, cîțiva zeci de ani de experiență profesională din partea unei echipei care se apucă de treabă, un risc asumat, bani investiți, capacitatea de a învăța din experiența prin care treci și multe, foarte multe altele.”

Bogdan Iordache (Fondator şi CEO How to Web, septembrie 2013)

Cel mai adesea prin ”trial & error”, antreprenorii români ajung să cunoască și aceste foarte multe alte aspecte care le influențează traiectoria. Drumul pe care îl au de parcurs este unul sinuos, însă beneficiile acestei călătorii inițiatice le va oferi avantaje competitive pe care puțini alți tineri le vor putea avea.

De unde poate începe cineva care își dorește să fondeze propriul său startup sau care ar vrea să facă parte dintr-o asfel de echipă? Ar putea fi utilă o scurtă trecere în revistă a unor aspecte importante aici. Din 2008, an care marchează începutul dezvoltării accelerate a zonei de antreprenoriat în tehnologie la nivel de startup-uri, și până în zilele noastre, s-au coagulat câteva grupuri de antreprenori care au susținut și continuă să se implice în fortificarea absolut necesară a comunității de tehnologie din România.

Ce am descoperit din experiența proprie este faptul că, spre deosebire de alte zone profesionale, ecosistemul antreprenorial este unul în care oamenii se ajută foarte mult unii pe alții. Această cultură a susținerii reciproce depășește bariere legate de mentalități, înclinații și direcții profesionale, aducând împreună minți deschise pentru a genera produse și servicii cu adevărat inovatoare. Personal, cred că acest aspect este cheia întregului ecosistem, fiindcă drumul unui antreprenor este întotdeauna plin de provocări. Am văzut oameni motivându-se reciproc la TechHub Bucharest și ajutându-se unii pe alții în perioadele dificile. Am simțit entuziasmul și bucuria împărtășită când uberVU și-a anunțat achiziția. Într-o comunitate ca aceasta simți că aparții unei mișcări mai puternice decât tine, în care credem cu toții că va transforma modul în care lucrăm și trăim.

Cei care vor să facă primii pași în zona de antreprenoriat în tehnologie din România au acum mai multe oportunități ca oricând: spații de co-working, precum TechHub Bucharest, grupuri de discuții specializate pe diferite zone, evenimente și workshop-uri, precum cele organizate de Akcees, conferințe, cursuri și resurse gratuite oferite de către companii, fie ele startup-uri sau corporații. Ce nu poate oferi nimeni este însă motivația, pasiunea, implicarea și dorința de a învăța. Dar am văzut cu ochii mei că aceste trăsături definitorii nu le lipsesc celor care lucrează pentru a-și modela propria traiectorie.

Silicon Valley are aproape 60 de ani de istorie, 60 de ani de când construiește, cu fiecare startup, cu fiecare accelerator, cu fiecare inginer, un hub care produce companii de succes și oameni excepționali. România are mai puțin de 5 ani de când un grup de pasionați și-au asumat o cauză nobilă: aceea de a pune și România pe harta hub-urilor de tehnologie din Europa și din lume.  Desigur, nu mai avem luxul de a aștepta încă 55 de ani pentru a ajunge la nivelul celor din Statele Unite și, până la urmă, nici nu este acesta scopul. Obiectivul este acela de a stimula tinerii antreprenori să își urmeze visurile. Scopul final este cel de a educa noile generații să creadă mai mult în ele și în capacitatea lor de a realiza produse de succes, care să facă viața utilizatorilor lor mai ușoară, mai frumoasă, mai bună. Poate această concluzie sună a truism, însă adevărul acestor afirmații a susținut echipa How to Web în a realiza, în fiecare an, ceea ce părea imposibil: să facă din România destinația cea mai importantă pentru antreprenorii de tehnologie, în toamna fiecărui an.

Toate acestea nu ar fi fost însă posibile fără implicarea tuturor celor care susţin activ acest efort comun, acelor oameni de excepţie care își dedică resursele pentru dezvoltarea comunităţii. Datorită lor, ecosistemul antreprenorial românesc în domeniul tehnologiei a înflorit în ultimii 5 ani şi continuă să se dezvolte frumos şi să pună România pe harta mondială a antreprenoriatului! Prin TechHub Bucharest, How to Web, Akcees, multe alte organizaţii, precum şi fiecare startup care se alătură comunităţii dezvoltând produse inovative cu impact la nivel global!

]]>
3082