inovatie – Akcees https://akcees.com The Entrepreneurship Organization Wed, 14 Jun 2017 11:29:06 +0000 ro-RO hourly 1 48865766 Start Zilele Biz 2014! https://akcees.com/start-zilele-biz-2014/ Wed, 05 Nov 2014 18:07:03 +0000 http://akcees.com/?p=4098 Revista Biz organizează, în perioada 10-14 noiembrie, cea de-a 13-a ediţie a evenimentului Zilele Biz. Te aşteaptă 5 zile de discuţii şi networking alături de oameni de afaceri cu viziune, specialişti şi consultanţi, persoane care te vor inspira prin exemplul lor. Rezervă-ţi chiar acum un loc trimiţând un e-mail la adresa gabriela.matei@revistabiz.ro sau completând formularul disponibil online!

„Veti afla în premieră poveşti uluitoare despre succese şi ratări, lecţii de viaţă care schimbă destine de business şi ne ajută să înţelegem în ce direcţie trebuie să mergem mai departe” spune Marta Uşureu, redactor şef şi acţionar majoritar al revistei Biz.

Zilele Biz reuneşte, timp de cinci zile, sute de manageri şi antreprenori într-un eveniment unic care analizează tendinţele în cinci domenii cheie de business: Antreprenoriat, Inovaţie, Management, CSR şi Media&Marketing.

Mai mult, ediţia de anul acesta îţi aduce, pentru prima dată, sesiunea interactivăAntreprenori faţă în faţă”, în care vei avea ocazia să stai la aceeaşi masă cu specialişti şi antreprenori ce vor oferi răspunsuri concrete întrebărilor tale, dar şi 3 studii exclusive, Staffchoice, The Reputation Economy şi Obiceiuri de consum, realizate de catre Mercury Research, GfK România şi EXACT C&C. Tot în cadrul acestei ediţii vei afla, în premieră, care este topul Biz al celor 20 de companii din IT pentru care merită să lucrezi, şi vei participa la workshop-uri care te vor ajuta să-ţi creezi un plan concret de acţiune: „Arta luării deciziilor” susţinut de Ph.D. Khaled Wahba, MSM Netherlands, „Cum schimbăm tipare de gândire prin sustenabilitate” susţinut de Thomas Kolster, autorul Goodvertising, “Now Hear This: The Zen of Audio Branding”, un workshop în premieră în România, susţinut de Uli Reese, President / Founding Partner iV2 GmbH.

Pentru detalii despre invitaţii speciali sau programul evenimentului, dar şi pentru a-ţi rezerva un loc în sală, accesează www.zilelebiz.ro.

Biz este o revistă de afaceri avangardistă care oferă proiecte jurnalistice creative, conținut viu și abordări unice asupra mediului de business local și international. Lansată în anul 2000, Biz a fost prima revistă de afaceri din România, impunându-se prin premiere în print, evenimente de business, proiecte speciale și căutând mereu să abordeze mediul de afaceri dintr-o perspectivă inedită și interesantă pentru cititori.

]]>
4098
Vassil Terziev, CEO al gigantului tech Telerik, invitat la Tech Excellence https://akcees.com/vassil-terziev-ceo-al-gigantului-tech-telerik-invitat-la-tech-excellence/ Tue, 16 Sep 2014 09:04:25 +0000 http://akcees.com/?p=3674 Seria de evenimente Tech Excellence, organizată de către TechHub Bucharest, îl aduce la București pe co-fondatorul și CEO-ul companiei Telerik, Vassil Terziev, care va povesti despre procesul de dezvoltare al companiei cu 700 de angajați pe care o conduce alături de co-fondatorul său, Svetozar Georgiev. Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se realizează online la https://www.eventbrite.com/e/tech-excellence-with-vassil-terziev-tickets-13091822995

Tech Excellence are ca scop conectarea comunității locale de tehnologie cu unii dintre cei mai apreciaţi antreprenori din ecosistemul regional, care au dezvoltat de-a lungul timpului produse și companii de excepție. Evenimentul se adresează antreprenorilor, programatorilor sau profesioniştilor care lucrează la dezvoltarea de produse tech şi îşi doresc să înveţe din experienţa invitaţilor şi să discute în mod direct cu aceştia.

Joi, 25 septembrie, ora 18:30, pe scena TechHub Bucharest va urca Vassil Terziev, co-fondatorul și co-CEO-ul companiei Telerik, una dintre cele mai competitive și puternice companii de tehnologie din regiune. Având sediul în Sofia, Bulgaria, Telerik oferă o suită de instrumente software pentru dezvoltarea de aplicații web și aplicații pentru desktop, dar și Telerik Platform – o platformă completă pentru dezvoltarea de aplicații mobile ce combină instrumente de top pentru User Interface cu servicii în cloud.

Echipa de peste 700 de angajați a Telerik îşi desfăşoară activitatea în 7 țări, având birouri în orașe precum Palo Alto, Boston, Londra și Sydney. Mai mult de 130,000 de clienți din peste 60,000 de companii din 94 de țări se bazează pe produsele Telerik în activitatea lor. Această bază de clienți include mai multe de 450 dintre companiile din topul Fortune 500®.

Inițial, Telerik a fost o companie de outsourcing, însă cei 4 co-fondatori, Vassil Terziev, Svetozar Georgiev, Boyko Iaramov și Hristo Kosev au decis rapid să se reorienteze către dezvoltarea de produse tech. Din 2002 și până acum, compania a crescut într-un ritm accelerat, deschizând birouri în SUA, Marea Britanie, Australia, India, Germania și Danemarca.

Invitat special al Tech Excellence, Vassil Terziev va vorbi despre traiectoria sa profesională și despre tacticile pe care le-a folosit pentru crearea de produse utilizate de mii de companii și pentru dezvoltarea unei echipe atât de capabile, distribuită peste tot în lume. În plus, Vassil va vorbi şi despre experienţa sa ca investitor de tip angel şi mentor pentru startup-urile din programele de accelerare LAUNChub şi Eleven. În cadrul evenimentului, acesta va fi intervievat de către Bogdan Iordache, co-fondator How to Web și TechHub Bucharest, şi va răspunde întrebărilor publicului.

Evenimentul din seria Tech Excellence va avea loc joi, 25 septembrie, începând cu ora 18:30 la TechHub Bucharest. Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se realizează online la https://www.eventbrite.com/e/tech-excellence-with-vassil-terziev-tickets-13091822995

]]>
3674
How to Web 2014 – un nou inceput https://akcees.com/web-2014-un-nou-inceput/ Tue, 02 Sep 2014 08:28:26 +0000 http://akcees.com/?p=3633 A cincea ediţie internaţională a How to Web, cel mai important eveniment dedicat inovaţiei, antreprenoriatului şi tehnologiei din Europa de Sud-Est, va avea loc pe 20 şi 21 noiembrie în Bucureşti. Având un nou format, conferinţa va aduce în faţa unei audienţe estimate de peste 1000 de persoane profesionişti în tehnologie recunoscuţi la nivel internaţional. În plus, cele mai performante 32 de startup-uri din regiune vor concura pentru premiile în valoare totală de 20.000 USD oferite în cadrul celei de a treia ediţii a competiţiei şi programului de mentorat Startup Spotlight.

Ediţia din 2014 a How to Web marchează un nou început pentru conferinţă şi propune participanţilor un format mai complex. Astfel, evenimentul va aborda teme precum antreprenoriatul în tehnologie, dezvoltarea de produse cu potenţial disruptiv la nivel global, tendinţe ale industriei, obţinerea de investiţii sau crearea de jocuri şi va adăuga noi elemente adresate unor categorii specifice de audienţă.

Pe scenele How to Web 2014 vor urca şi de această dată personalităţi marcante în domeniul tehnologiei la nivel mondial. Printre invitaţii care au confirmat până în prezent participarea la eveniment se numără: Paul Papadimitriou, expert în revoluţia digitală şi efectele sale transformatoare asupra afacerilor, şi invitat special al celor mai importante evenimente în tehnologie din lume; Chris Chabot, Head of International Developer Relations Twitter, unde ajută companiile şi dezvoltatorii să redefinească viitorul creând conexiuni valoroase între oameni prin intermediul tehnologiei şi susţinând procesele de schimbare prin inovaţie, sau Florian Meissner, Co-Fondator şi CEO EyeEm, platformă pentru noua generaţie de fotografi care utilizează dispozitivele mobile, având peste 10 milioane de utilizatori şi care a obţinut până în prezent finanţări de 6 milioane de dolari.

Între 19 şi 22 noiembrie va avea loc şi cea de a treia ediţie a Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat adresat celor mai bune 32 de echipe din regiune. Pe parcursul celor 4 zile ale programului, acestea vor participa la workshop-uri şi sesiuni de mentorat, vor cunoaşte investitori şi reprezentanţi ai fondurilor de investiţii early stage şi ai unora dintre cele mai apreciate programe de accelerare din lume, şi vor intra în competiţia pentru premiile în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, şi în acest an partener principal al programului.

Rezultatele ediţiei precedente confirmă calitatea programului şi impactul pe care acesta îl are asupra dezvoltării startup-urilor. 32 de startup-uri early stage provenind din 8 ţăridin Europa Centrală şi de Est au participat la Startup Spotlight 2013, au beneficiat de workshop-uri dedicate şi sesiuni de mentorat şi au participat la prezentări de acceleratoare şi paneluri cu investitori. În plus, acestea au avut ocazia să se întâlnească în sesiuni 1 la 1 cu reprezentanţi ai unora dintre cele mai apreciate programe de accelerare europene printre care se numără TechStars, Seedcamp, Oxygen şi Wayra (UK), Rockstart (Olanda), Eleven şi LauncHub (Bulgaria), Startup Bootcamp (prezent în mai multe ţări europene), TechPeaks (Italia), Startup Wise Guys şi Startup Highway (Estonia), sau Hub:raum (Polonia).

După finalizarea programului, 35% dintre echipele finaliste au primit o investiţie, au încheiat un nou parteneriat sau au găsit parteneri strategici care să îi susţină în eforturile lor ulterioare. Startup-urile early stage care dezvoltă produse inovative în domeniul tehnologiei pot aplica online pentru participarea la cea de a treia ediţie Startup Spotlight completând formularul de înscriere disponibil online la http://startupspotlight.co/getready/

How to Web 2014 va avea loc pe 20 şi 21 noiembrie la Crystal Palace Ballrooms şi va aduce împreună peste 1000 de participanţi din Europa Centrală şi de Est şi profesionişti în domeniul tehnologiei recunoscuţi la nivel mondial. Biletele la eveniment vor fi disponibile în curând pe site-ul http://2014.howtoweb.co/newbeginnings/, iar preţul acestora va începe de la 59 EUR.

În paralel va avea loc şi cea de a treia ediţie Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat pentru startup-urile early stage din regiune care dezvoltă produse în domeniul tehnologiei. Între 19 şi 22 noiembrie, cele 32 de echipe finaliste vor participa la un program de dezvoltare accelerată şi vor cunoaşte investitori, reprezentanţi ai programelor de accelerare şi ai fondurilor de investiţii early stage, precum şi mentori cu experienţă. Aplicaţiile pentru Startup Spotlight sunt deschise şi se realizează prin completarea formularului disponibil online la http://startupspotlight.co/getready/

]]>
3633
RICAP pregateste lansarea unei noi editii! https://akcees.com/ricap-pregateste-lansarea-unei-noi-editii/ Tue, 03 Jun 2014 13:03:29 +0000 http://akcees.com/?p=3463 Aflat la a doua ediție, RICAP a susținut deja primii 15 inovatori, care au devenit membri ai unei vaste rețele internaționale, au parcurs un program de mentorat personalizat intens cu specialiști din România și din SUA, au abordat nevoi specifice legate de comercializare, au participat la traininguri, iar o parte dintre ei au beneficiat de introduceri strategice cu posibili parteneri din SUA.

Anul acesta, inovatorii care vor să iasă pe piețe internaționale cu tehnologiile lor vor putea să aplice la program începând cu data de 3 iunie. Mai multe informații despre program, antreprenorii si mentorii primei ediții și părerile lor despre RICAP găsiți la: ricap.ro/blog/ | www.ricap.ro | contact@ricap.ro.

Cu această ocazie, ne face plăcere să vă invităm și la evenimentele RICAP Innovation Info, pentru a discuta împreună despre inovare și comercializare, suportul pe care îl oferă programul și procesul de aplicare. Vom fi acolo alături de o parte dintre inovatorii și mentorii din comunitatea RICAP și de Rohit Shukla, CEO Larta Institute.

Evenimentele vor avea loc în luna iunie, la Bucureși (11 iunie), Timișoara (12 iunie), Brașov (16 iunie), precum și în alte locații. Pentru mai multe detalii și înscriere, vă rugăm să accesați ricap.ro/blog/evenimente/.

Evenimentul din București se va desfășura pe 11 iunie, la TechHub Bucharest, începand cu orele 18.00. De la 18.30, după înregistrarea participanților, veți asculta „Câteva gânduri despre comercializare: discuție și studii de caz” după care, de la 19.40, veți afla „Cum vă poate ajuta RICAP în comercializarea inovării”. Întâlnirea va continua apoi, între orele 20.00 și 20.30, cu o scurtă pauză de cafea, fiind urmată de o discuție despre procesul de aplicare și de o sesiune Q&A, până la orele 21.00. Prezentările și discuțiile vor fi moderate de Rohit Shukla – CEO Larta Institute, Dragoș Pîslaru – Manager General Gea Strategy & Consulting și Director de Program RICAP, Livia Rădulescu – Manager de Program RICAP și Alexandru Ruff – Network Development Manager RICAP.

 

RICAP (Programul de Asistență în Comercializarea Inovării din România) este un program care pune în legătură inovatorii din România cu resursele de care au nevoie în vederea comercializării pe plan internațional, sprijinind tranziția din laborator către piață.

]]>
3463
TechSylvania: tehnologie si inovatie in Transilvania https://akcees.com/techsylvania/ Mon, 21 Apr 2014 11:59:11 +0000 http://akcees.com/?p=3266 Între 31 mai şi 2 iunie, la Cluj-Napoca va fi organizat Techsylvania, eveniment despre tehnologie si inovaţie care va aduce împreună unele dintre cele mai creative persoane din regiune, invitaţi excepţionali, experţi tehnici şi inovatori care îşi vor împărtăşi propriile experienţe şi cunoştinţe pentru a contribui la dezvoltarea tehnologică şi creşterea gradului de inovaţie din Cluj-Napoca.

Fiind situat în apropiere de Belgrad, Budapesta, Sofia, Kiev sau Bucureşti, Cluj-Napoca este un oraş cu o poziţie strategică în Europa de Est, capitală europeană a tineretului în 2015 şi unul dintre cele mai ospitaliere oraşe din Europa potrivit Comisiei Europene.

Techsylvania este un eveniment complex care debutează pe data de 31 mai cu un hackathon (eveniment în cadrul căruia programatori şi designeri colaborează la dezvoltarea unor produse software) cu durata de 24 de ore şi continuă pe 2 iunie cu o conferinţă de o zi care va aduce în faţa audienţei unii dintre cei mai apreciaţi profesionişti în domeniul tehnologiei la nivel internaţional.

Hackathon-ul care va avea loc în cadrul Techsylvania se adresează dezvoltatorilor care îşi doresc să pună bazele unor aplicaţii cu potenţial disruptiv în domeniul tehnologiilor connected şi wearable. În plus, cei peste 100 de participanţi la eveniment vor avea ocazia să testeze dispozitivele puse la dispoziţie de partenerii programului.

La final, fiecare echipă îşi va prezenta produsul în faţa audienţei pentru a convinge publicul de potenţialul acestuia. Cele mai bune proiecte vor fi premiate, iar primele 3 echipe vor primi bilete de acces la conferinţa care va avea loc pe data de 2 iunie şi, mai mult decât atât, vor avea şansa să îşi prezinte produsele în faţa întregii audienţe a Techsylvania.

Cea de-a doua parte a evenimentului este conferinţa, unde sunt aşteptate peste 200 de persoane. Pasionaţii de tehnologie vor avea ocazia să fie inspiraţi, să întâlneasca potenţiali investitori, parteneri sau colaboratori şi, mai mult decât atât, să interacţioneze în mod direct cu oameni cu preocupări şi pasiuni similare.

Techsylvania se remarcă în peisajul evenimentelor locale prin calitatea speakerilor care vor urca pe scena evenimentului pentru a-şi împărtăşi propriile experienţe şi a discuta despre inovaţie în tehnologie şi dezvoltare de produse software sau hardware.

Printre aceştia se numără: Marcus Segal (Ex-COO Casino Division Zynga & Entrepreneur in Residence la The Summit, strateg şi manager de operaţiuni cu peste 15 ani de experienţă în domeniul tehnologiei), Paddy Cosgrave (Fondator al The Summit şi F.ounders, descris de Bloomberg ca fiind „Davos for Geeks” şi organizator al întâlnirii anuale a 250 de CEO ai celor mai importante companii în tehnologie la nivel mondial), Jack Levine (Fondator şi CEO Electric Objects, startup cu sediul în New York City care dezvoltă un ecran conectat ce aduce obiecte digitale speciale în casele utilizatorilor), HP Jin (Co-Fondator şi CEO Telenav, liderul global în domeniul serviciilor de localizare, navigare auto şi publicitate targetată în funcţie de locaţie, companie care a achiziţionat la începutul anului Skobbler) sau Aryk Grosz (Co-Fondator şi CTO Mixbook Inc., un serviciu de stocare online a fotografiilor care a primit numeroase premii până în prezent şi a fost menţionat în publicaţii precum New York Times, USA Today sau Today Show din Statele Unite).

Lista invitaţilor nu se opreşte aici, iar organizatorii vor anunţa în curând şi alte nume importante care se vor alătura celor menţionate mai sus şi vor veni în România la început de iunie pentru a participa la Techsylvania.

Deşi la prima ediţie, Techsylvania promite să revoluţioneze ecosistemul tech local şi să aducă o contribuţie importantă la dezvoltarea acestuia. Organizat de Vlad Ciurca şi Oana Petruş, Techsylvania se bucură de susţinerea unei echipe experimentate şi a unui board de advisori excepţional. Rezultatele înregistrate până în prezent de oamenii din spatele proiectului reprezintă o garanţie pentru succesul acestuia: membrii echipei au organizat 3 ediţii de succes ale Startup Weekend Cluj, au dezvoltat comunităţi de business promiţătoare printre care se numără Romanian Managers Cluj cu peste 800 de membri şi Maramureş Business Club, şi au iniţiat evenimente educaţionale pentru studenţi în cadrul #defineCluj.

Pasionaţii de tehnologie, inovaţie şi produse cu potenţial disruptiv nu trebuie să rateze prima ediţie a Techsylvania care va avea loc între 31 mai şi 2 iunie în Cluj-Napoca! Dacă te numeri printre ei, ne vedem la Techsylvania!  În plus, pentru că faci parte din comunitatea Akcees beneficiezi de un discount de 15% din preţul biletelor early bird. În plus, pe toată perioada de vânzare a biletelor, preţul pe care trebuie să îl achiţi pentru a participa la eveniment este de 69 EUR. Tot ce trebuie să faci este să foloseşti codul de discount Akceestech la înregistrare.

*Mai multe detalii despre program şi invitaţii evenimentului sunt disponibile pe site-ul Techsylvania http://techsylvania.co, preţul biletelor early bird fiind de 69 EUR pana pe data de 30 Aprilie, iar înregistrările pot fi efectuate online pe site-ul evenimentului.

]]>
3266
Ziua Libertatii Aparatelor https://akcees.com/ziua-libertatii-aparatelor/ Thu, 06 Mar 2014 15:08:37 +0000 http://akcees.com/?p=2933 Credem cu tărie că “schimbarea începe cu noi”, de aceea inventeaza.ro s-a alăturat Fundației Ceata pentru a sărbători împreună Ziua Libertății Aparatelor, manifestare cu acoperire globală, ajunsă la a doua ediție. Toți cei dornici să participe la o sesiune de prezentări ale celor mai noi programe libere, condimentată cu demosntrații practice sunt bineveniți sâmbătă, 15 martie 2014, începând cu orele 12:00, în clădirea ActiveWatch, din București situată pe Calea Plevnei nr. 98, bl. 10C.

Dacă încă te întrebi ce sărbătorim, află că un “aparat liber” nu este altceva decât un aparat fizic (de orice natură: electronică, mecanică, optică etc), al cărui design este creat și distribuit publicului larg în mod gratuit, astfel încât oricine să îl poată folosi și adapta nevoilor proprii. Mai departe, orice îmbunătățiri sau actualizări sunt la rândul lor puse la dispoziția celor interesați, iar astfel de informații sunt de cele mai multe ori disponibile în format electronic pe website-uri dedicate.

Așadar, scopul Zilei Libertății Aparatelor este să încurajeze comunitățile pasionate de tehnologie să sărbătorească cele mai recente descoperiri prin intermediul unei zile a “porților deschise”, care să faciliteze accesul la informații și, mai departe, să-i încurajeze pe cei interesați să exploreze mai mult și să realizeze, la rândul lor, lucruri mărețe.

Pentru început, te invităm să vezi ultimele noastre descoperiri legate de aparatele libere. Iată numai câteva dintre subiectele pe care le vom aborda pe 15 martie la Ziua Libertății Aparatelor:

  • Arduino: Proiectul care a revoluționat aparatura liberă (Partea II), Constantin Craciun (inventeaza.ro)
  • Linux-libre: nucleul complet liber, Cornel-Florentin Dimitriu (Fundația Ceata)
  • Microcod liber cu Coreboot și Atheros 9271, Tiberiu C. Turbureanu (Fundația Ceata)
  • MQTT: protocolul de comunicație între aparate, Ionuț Cotoi (inventeaza.ro)
  • Devicehub.net: platforma liberă pentru aparatura conectată la Internet, Ionuț Cotoi (inventeaza.ro)
  • KiCad: programul liber pentru proiectarea circuitelor electronice, Răzvan Tătăroiu (Fundația Ceata)
  • gEDA PCB: editorul liber pentru circuite imprimate, Cornel-Florentin Dimitriu (Fundația Ceata)

Află de la noi că în ziua de azi nu trebuie să reinventezi roata ca să te numești inventator, îmbunătățirile sunt la fel de importante, indiferent de anvergură. Un pas mic pentru om, dar un salt uriaș pentru omenire poate fi realizat prin inovația care este accelerată numai de schimbul liber de idei.

Te invităm să participi la Ziua Libertății Aparatelor. Împreună putem să facem lumea un loc mai bun.

Înscrie-te aici!

]]>
2933
Business Review te invita la conferinta Focus on Telecom https://akcees.com/focus-on-telecom/ Tue, 19 Nov 2013 08:00:51 +0000 http://akcees.com/?p=2473 Despre trendurile pietei de telecom si impactul noilor tehnologii asupra mediului de afaceri cu invitatii Business Review la Focus pe Telecom, in 25 noiembrie. Interesat sa participi la discutii?

Business Review ofera 10 invitatii pentru specialistii din telecom si IT&C, interesati sa participe activ la discutii. Scrieti un email in care mentionati ce subiect de discutie v-a atras atentia si de ce, pe adresa ana.stanca@business-review.ro. Agenda completa a evenimentului o gasiti aici – www.business-review.eu/br-events. Locurile sunt limitate, asadar mult success tuturor!

Mai multe despre conferinta:

Publicatia de afaceri Business Review organizeaza luni, 25 noiembrie la hotel Hilton, cea de-a treia editia a conferintei Focus pe Telecom, in compania invitatilor sai, specialistii industriei din marile companii de telecom si IT&C, dar si antreprenorii de succes din domeniu.

Telecom-ul si IT-ul sunt cele doua sectoare cheie ce modeleaza constant atat viitorul consumatorilor, cat si pe cel al business-urilor. Care sunt serviciile cu valoare adaugata ale viitorului? Cum vor influenta aplicatiile si solutiile M2M consumatorii si mediul de business? Care sunt obiceiurile de consum ale romanilor si cum pot business-urile beneficia in acest sens?

Dintre subiectele propuse spre dezbatere:

  • Industria de telecomunicatii se confrunta cu scaderea tarifelor de roaming si interconectare. Care sunt planurile de investitii in infrastructura si noi tehnologii ale operatorilor?
  • Care vor fi noile fluxuri de venit ale operatorilor in contextul in care datele si terminalele smart phone au devenit piloni principali in obiceiurile consumatorilor?
  • Cum vor influenta aplicatiile si solutiile M2M consumatorii si mediul de business?
  • Big data si rolul acestora in atingerea succesului. Livrarea mesajului potrivit, la momentul potrivit si in locul potrivit sunt elementele cheie ale marketing-ului. Cum modeleaza serviciile de Big Data acest tablou?
  • Ce oportunitati deschid serviciile de cloud pentru mediul de afaceri? Avantaje si limitari in implementare.
  • Piata de e-commerce se afla pe un trend ascendent. Care sunt obiceiurile de consum ale romanilor si cum pot business-urile beneficia in acest sens?
  • Internetul a insemnat calea spre globalizare a business-urilor. Sunt si afacerile din Romania pe aceasta harta? Studiu de caz.

Printre vorbitorii invitati se numara: Catalin Marinescu, Presedinte, ANCOM; Markus Lause, CCO, Vodafone Romania; Florin Popa, Business to Business Director, Orange Romania; Florin Petolea, Country Senior Officer, Alcatel-Lucent Romania; Karim Kheirat, Director asociat, KPMG; Catalin Cretu, General Manager, Visa Romania; Iulian Stanciu, CEO, Emag; Daniel Nicolescu, Country Manager, Pay U. Moderatorii evenimentului sunt: John Gole, Director programe, Telecomunicatii, IDC UK, Nicu Pana, Consultant management & sales, Telsign

Agenda completa a evenimentului este disponibila la www.business-review.eu/br-events.

]]>
2473
Aplicatiile la RICAP continua https://akcees.com/aplicatiile-la-ricap-continua/ Fri, 15 Nov 2013 08:00:35 +0000 http://akcees.com/?p=2452 Termenul de aplicare la Programul de Asistență pentru Comercializarea Inovării din România (RICAP) a fost extins. Pentru a oferi oportunitatea de a se înscrie pentru cât mai multi inovatori, se primesc aplicații până luni, 25 noiembrie 2013!

Vor fi selectați 15 antreprenori care au dezvoltat o tehnologie inovativă, pe care RICAP îi va ajuta să ajungă pe piața internațională. Cum face asta? Mai întâi, RICAP conectează fiecare participant cu un mentor internațional și cu un mentor român, cu experiență îndelungată în industria aplicantului. Ei vor lucra împreună pentru a valorifica potențialul de comercializare a tehnologiei. Inovatorii selectați vor fi puși în legatură cu posibili parteneri și finanțatori la nivel internațional potriviți pentru aceștia, în cadrul unor evenimente de networking. Și, dacă sunt pregătiți să iasă pe piața internațională, RICAP le organizează întâlniri în SUA, unde participanții au șansa să acceseze capital și parteneriate.

Aplicarea se face online pe site-ul www.ricap.ro prin completarea unui scurt formular, care cuprinde informații de bază despre profilul organizației, echipa de management, tehnologia și piața în care va fi aplicată, nevoia consumatorului căreia îi răspunde, precum și obiectivele de comercializare. Timpul necesar pentru completarea formularului este estimat la 30 de minute. Pentru întrebări, echipa RICAP poate fi contactată la e-mailul contact@ricap.ro. Mai multe detalii de gasesc pe site-ul www.ricap.ro, în special la secțiunile “Cum aplic”, unde poate fi accesat un ghid de aplicare, și “FAQ”, unde am încercat să răspundem la o unele întrebări.

RICAP este un proiect realizat de Centrul Roman pentru Inovație în Dezvoltare Locală și Larta Insitute (Los Angeles, SUA), implementat cu sprijinul Gea Strategy & Consulting și finanțat de Romanian-American Foundation. RICAP construiește pe expertiza acumulată timp de 20 de ani de Larta Institute prin susținerea a circa 3.500 de inovatori din 17 tari, precum și pe experiența membrilor CRIDL și Gea Strategy & Consulting în sprijinirea antreprenoriatului din România.

]]>
2452
Explorers Festival https://akcees.com/explorers-festival/ Fri, 01 Nov 2013 05:00:50 +0000 http://akcees.com/?p=2395 Explorers Festival se va desfasura anul acesta in Lisabona, Portugalia, in perioada 1-8 noiembrie, si va aduce impreuna peste 600 de antreprenori si investitori din intreaga lume. Acesta este unul dintre cele mai mari evenimente de antreprenoriat din Europa fiind considerat de  Bizzabo – platforma de evenimente mobile – una dintre cele mai bune 5 conferinte de tech la nivel European..

Atat Garrett McNamara, astronautul ESA Jean-François Clervoy, Hahna Alexander, fondator al unei companii inovatoare care produce tălpi de pantofi ce pot să reîncarce bacteria telefonului mobil, sau Gerald Heydenreich, care a reusit sa-si vanda afacerea celor de la Amazon pentru 8 milioane de dolari se numara printre personalitatile care vor face parte dintr-un panel premium care va aborda teme diferite, de la ştiinţă la tehnologie, sport, antreprenoriat, design şi multe altele.

Evenimentul va include o masa rotunda pe tema antreprenoriatului feminin, cu participarea a trei antreprenori: Inês Santos Silva, Leticia Jauregui și Maxime Bedat, fiind moderat de Cynthia Hellen. Hellen este antreprenor, scriitor, producator, regizor și speaker pe antreprenoriat social și tehnologie în piețele emergente. Eforturile ei pentru emanciparea femeilor in antreprenoriat au fost premiate de Bloomberg Businessweek și Sandbox Network Fellowship.

Explorers Festival este un eveniment important pentru antreprenorii actuali si aspiranti si cuprinde trei evenimente diferite: Explorers Bootcamp – un training intensiv de leadership, coordonat de Navy Marine Corps, Explorers Toolbox,  unde participanții vor avea acces la toate instrumentele și soluțiile necesare pentru propriul startup, și, nu in ultimul rand, conferinta Explorers.

„Explorers Festival este un eveniment la care trebuie sa participe atat actualii, cat si viitorii antreprenorii. De la antreprenori care si-au vandut startup-urile catre Google si Amazon, la profesionisti de la agentia creativa IDEO (compania care se ocupa de design la Apple), pana la exploratori precum Garret McNamara, Explorers Festival oferă instrumentele, inspirația și cunoștințele necesare de care antreprenorii și profesioniștii au nevoie pentru a reuși la nivel global intr-o economie competitiva. Acesta este un alt exemplu clar că Lisabona devine unul din cele mai importante hub-uri pentru startup-uri din Europa, atragand companii si antreprenori din tari indepartate, precum Statele Unite, Bulgaria, Singapore, Germania, Elvetia, India, Nigeria si altii. Estimam o audienta totala de peste 600 de participanți din toata lumea, care vor promova apoi spiritul antreprenorial atat in Portugalia, cat si in strainatate. „, a declarat Pedro Rocha Vieira, Presedinte Beta-i.

Explorers Bootcamp: Numai cei puternici vor supravietui!

Coordonat de Forţele Marine Portugheze, Explorers Bootcamp (1-3 noiembrie) este un training intensiv de leadership care se adreseaza atat fondatorilor şi managerilor, cât și celor care doresc sa isi imbunatateasca abilitatile de leadership. Scopul acestui training este acela de a testa limitele participanților, consolidându-şi astfel abilităţile ca lideri de business.

Explorers Toolbox: Toate instrumentele necesare, in 48 de ore.

Pe 6 şi 7 noiembrie, Explorers Toolbox va oferi participantilor toate instrumentele si solutiile necesare pentru a avea succes în afaceri. Fata de evenimentele desfasurate in anii anteriori, cel de anul acesta va avea mai multe workshop-uri şi demo-uri live şi se bucură de participarea Google, Dropbox, Windows Azure, Podio, Konica Minolta, HP, Sage, PT si altii . Participand la acest training, cei prezenti vor avea posibilitatea de a beneficia de mai multe licențe gratuite pentru o perioada determinata de timp. Explorers Conference:

Inspirație, cunoștințe și networking.

Ultima etapa a evenimentului este conferinţa Explorers care va avea loc pe 8 noiembrie si va aborda subiecte precum dezvoltarea de produse, lean startup, business model canvass şi design thinking, alături de prezentarea de tehnologii inovatoare utilizate de startup-uri de succes la nivel global, investitori, oameni de ştiinţă sau exploratori. Evenimentul ii va aduce impreuna pe noii exploratori, mentori, profesionisti si antreprenori din intrega lume, precum Eran Ben-Shushan de la Bizzabo, Filipe Continentino de la WeDemand sau Paddy Cosgrave, Curator la Web Summit.  Explorers Conference se bucură şi de prezenţa unuia dintre cei mai mari surferi ai tuturor timpurilor, Garry McNamara, cel care a navigat pe marele val din Nazare, Portugalia.

Mai multe informatii gasiti la adresa oficiala  a evenimentului www.explorersfestival.com

]]>
2395
Zilele Biz: Un eveniment pentru cei ce transforma ideile in realitate https://akcees.com/zilele-biz/ Fri, 25 Oct 2013 07:19:52 +0000 http://akcees.com/?p=2340 DSC_8141_resizeCa în fiecare toamnă, în ultimii 12 ani, în luna noiembrie se vor desfasura Zilele Biz. Ediția din acest an este dedicată oamenilor de afaceri care transformă ideile în realitate. Celor care nu se mulțumesc cu puțin, care nu renunță în fața crizei și a dificultăților, le oferim o platformă gândită pentru a-i întâlni pe cei care au experimentat și au reușit să deschidă drumuri noi în criză.

Agenda evenimentului, descrisă pe fiecare dintre cele 5 zile la www.zilelebiz.ro reunește peste 60 de vorbitori, specialiști locali, antreprenori de top și inovatori cu performanțe mondiale. Temele zilelor abordează antreprenoriatul neconvențional, leadership și strategie, CSR și afaceri sociale, tehnologie, new media, marketing și goodvertising, open innovation și brand engagement, toate în contextul unor abordări inovatoare.

De la idei practice de implementare, la tendinte despre care nu se discută în România, ediție cu ediție am dus Zilele Biz mai aproape de oamenii care transformă proiectele în realitate și care spun lucrurilor pe nume. Aceasta este ideea din spatele celor 12 ani de Zilele Biz. Coagulăm o comunitate formată din oameni cărora le place să gândească.” spune Marta Ușurelu, redactor – șef al revistei Biz, organizator al evenimentului. “Este mai clar ca oricând că azi nu-ți mai poți stabili strategia din carțile de management. Că ai nevoie de soluții punctuale, care să te ajute să depășești acești ani. Că ideile de trecere peste impasul în care ne aflăm vin de la oamenii care ne cunosc realitatea și activează aici” adaugă Marta Ușurelu.

Zilele Biz reunește, timp de cinci zile, sute de manageri și antreprenori într-un eveniment unic care analizează tendințele în cinci domenii cheie de business: Antreprenoriat, Inovație, Management, CSR și Media&Marketing.

În exclusivitate la Zilele Biz  vor fi prezentate trei studii de piață realizate de Unlock Market Reseach, Hay Group România și Ipsos Research: Excelență în Antreprenoriat, Best Companies for Leaders și Cele mai inovatoare branduri.

Invitați la ediția de anul acesta sunt oameni de afaceri care au experimentat și au deschis drumuri noi în criză. Dintre aceștia menționăm pe:  Mircea Tudor, MB Telecom, Camelia Șucu, Class Living, Iulian Stanciu, eMAG, Steven Van Groningen, Raiffeisen Bank, Violeta Luca,  Flanco Retail, strategi care iți vor oferi idei pentru compania ta și modalitățile prin care le poți aplica: Adrian Stanciu, Wanted – Transformation Consultancy și Human Synergetics Romania, Sergiu Neguț, Wanted – Transformation Consultancy, Florin Ilie, ING Bank Romania dar și practicieni de prestigiu care îți vor prezenta ultimele tendințe în marketing și comunicare: Liz Wolstenholme Head of planning, UK Consumer Marketing, Weber Shandwick, Thomas Kolster, fondator al The Goodvertising Agency și WhereGoodGrows, Iulian Pădurariu, Marks, Gabriela Lungu, Chief Creative Officer, Weber Shandwick UK & EMEA.

În acest an, evenimentul va avea loc în perioada 11-15 noiembrie, la Hotel Howard Johnson București

Mai multe informații despre Zilele Biz pe www.zilelebiz.ro

Program: Antreprenoriat I Inovație I Management I CSR I Media&Marketing
Pachetele de înregistrare.

Motive să participi la eveniment.

Despre Biz

Biz este o revistă de afaceri avangardistă care oferă proiecte jurnalistice creative, conținut viu și abordări unice asupra mediului de business local și international.

Lansată în anul 2000, Biz a fost prima revistă de afaceri din România, impunându-se prin premiere în print, evenimente de business, proiecte speciale și căutând mereu să abordeze mediul de afaceri dintr-o perspectivă inedită și interesantă pentru cititori.

Cu o apariție bilunara, are ca public-țintă manageri cu vârste între 25 și 45 de ani. Tirajul revistei este de 10.000 de exemplare pe număr, auditate de BRAT și se distribuie în zonele urbane din țară.  Din 2009, revista Biz este condusă de Marta Usurelu, redactor-șef și acționar majoritar.

www.revistabiz.ro

]]>
2340