pitching – Akcees https://akcees.com The Entrepreneurship Organization Wed, 14 Jun 2017 11:29:06 +0000 ro-RO hourly 1 48865766 Tina Baker, membru al Consiliului Consultativ Seedcamp, prezenta la VentureConnect pe 3 iunie https://akcees.com/tina-baker-membru-al-consiliului-consultativ-seedcamp-prezenta-la-ventureconnect-pe-3-iunie/ https://akcees.com/tina-baker-membru-al-consiliului-consultativ-seedcamp-prezenta-la-ventureconnect-pe-3-iunie/#comments Tue, 19 May 2015 05:37:38 +0000 http://akcees.com/?p=4536 București, 11 mai 2015

VentureConnect, eveniment de referință pentru comunitatea de business și antreprenoriat din România, anunță prezența Tinei Baker, membru al Consiliului Consultativ Seedcamp și co-fondator al casei de avocatură JAG Shaw Baker, la ediția din 3 iunie 2015 ce va avea loc în sala Aula Magna (ASE București). Antreprenorii care își doresc să prezinte în cadrul evenimentului, pot depune proiectele până la data de 22 mai pe noul website al evenimentului, www.ventureconnect.ro.

Aflându-se pentru prima dată în România, Tina Baker are peste 20 de ani de experiență în reprezentarea companiilor de tehnologie și a fondurilor de investiții în diverse procese de finanțare internațională, exit-uri sau importante tranzacții comerciale. În cadrul VentureConnect, Tina va povesti despre pașii pe care antreprenorii îi pot face pentru a atrage atenția potențialilor investitori: “How to make your company attractive to foreign investors”.

Tina Baker este admisă să practice avocatura atât în Statele Unite ale Americii (Membru al Baroului din statul New York) cât și in Anglia, și anterior a fost președintele Brown Rudnick LLP European Emerging Technologies și Venture Capital Practice. Eforturile sale susținute în domeniul antreprenoriatului au fost răsplătite în cadrul Europas (European StartUp Awards) la categoria „Best Startup Mentor / Advisor”, cu distincția “Highly Commended”. De asemenea, influența și aportul Tinei Baker sunt recunoscute și de ghiduri juridice de renume, precum ediția din 2015 a Chambers UK, unde a fost clasată ca avocat de top pentru investiții tip venture capital si private equity, de topul Legal 500 pentru Investiții tip venture capital (ediția din 2014), precum și de publicația Thomson Reuters’ UK Super Lawyers (ediția 2013).

“În ultimii ani, proiectele antreprenoriale din Europa și-au făcut auzită vocea prin tot mai multe companii valoroase care s-au lansat în fiecare an și care beneficiază de un ecosistem tot mai matur și extrem de dinamic. Această creștere și maturitate este dată și de inițiative precum VentureConnect sau Seedcamp, care pun bazele unei comunități de tineri antreprenori sănătoase, lucrând totodată pentru o relație tot mai puternică cu fondurile de investiții tip venture capital sau business angels. Aștept cu nerabdare să discut cu participanții VentureConnect despre posibilitățile de creștere și extindere”, a menționat Tina Baker, co-fondator al casei de avocatură JAG Shaw Baker și membru în Consiliul Consultativ Seedcamp.

Antreprenorii care doresc să își prezinte afacerea în fața celor mai importante fonduri de investiții, acceleratoare, incubatoare din România și Europa pot depune proiectele până la data de 22 mai 2015 pe noul website al evenimentului. Înaintea evenimentului, Fundația VentureConnect va organiza pentru antreprenorii finaliști două sesiuni de mentorat în cadrul cărora aceștia vor fi sprijiniți cu privire la eficientizarea și structurarea prezentării, abilitățile de vorbire în public și la elaborarea discursului.

Ca și până acum, evenimentul VentureConnect va include două sesiuni de prezentare: prima parte va fi dedicată studenților și companiilor early-stage în căutarea unei investiții de tip “seed”, iar cea de-a doua parte va fi dedicată companiilor mai mature în căutare de o infuzie de capital substanțială.

Agenda evenimentului, cât și proiectele selectate vor fi comunicate pe data de 27 mai a.c.. Evenimentul VentureConnect este organizat în parteneriat cu incubatorul de business ASE Startup, cu sprijinul casei de avocatură Biris Goran. Organizatorul evenimentului este Govnet.

Contact:

Mihaela Perciun

Alexandra Pahomi – prSTEPS

alexandra@prsteps.com | 0729.003.956

]]>
https://akcees.com/tina-baker-membru-al-consiliului-consultativ-seedcamp-prezenta-la-ventureconnect-pe-3-iunie/feed/ 1 4536
Vino la START Summit 2015! https://akcees.com/vino-la-start-summit-2015/ Tue, 10 Feb 2015 12:26:53 +0000 http://akcees.com/?p=4234 Pe 17 și 18 aprilie ești așteptat în Elveția, la START Summit 15! Anul acesta, evenimentul va aduce în fața ta invitați de excepție, ce împărtășesc aceeași pasiune pentru antreprenoriat, iar pentru tine va reprezenta ocazia perfecă să înțelegi viziunea și ideile antreprenorilor de top din Europa.

Dacă ești student sau fondatorul unei afaceri, profită de oferta early bird și rezervă-ți de pe acum locul la eveniment: http://www.startsummit.ch/index.html#price

Vei face cunoștință cu Alfred Gusenbauer – fost Vicecancelar al Austriei și investitor, Dalton Caldwell – Partener Y Combinator, Jose Luis Cordeiro – Futurist, Ryo Umezawa – CEO al HAILO, Matteo Achili – Fondator Egomnia și Omid Scheybani – Manager în departamentul de New Business Development al Google.

Din dorința de a-ți facilita accesul la informații relevante, formatul conferinței îți va permite să alegi care sunt cele 5 workshop-uri la care vrei să participi, în funcție de nevoile și așteptările tale, dintr-o listă de peste 30 de astfel de sesiuni. Lista va include, printre altele, workshop-uri conduse de fondatorii Dubsmash, de Dr. Anja König din partea Novartis Venture, Paul Sevinc – Co-fondator Doodle, Michael Breidenbrücker – CEO Last.fm, Valentin Stalf – CEO Number26, Holger Spielberg din partea Credit Suisse, sau de reprezentanți ai Facebook, SAP, Microsoft, Swisscom, Evernote.

O privire asupra pieței din Asia

IPO-ul Alibaba a surprins întreaga lume și a condus la reinventarea scenei antreprenoriale din Asia, iar START Summit este prima conferință europeană care îi invite pe pionierii acestei piețe pentru a-ți împărtăși din experiența lor, dar și pentru a te ajuta să-ți formezi o imagine de ansamblu asupra pieței asiatice. Astfel, vei cunoaște startup-uri, investitori și corporații din trei țări diferite, Japonia, China și Singapore, care îți vor vorbi despre tendințele și particularitățile ecosistemului antreprenorial de pe continentul asiatic.

HackaRun

Elementul inedit al conferinței îl reprezintă organizarea, în premieră, a unui HackaRun, eveniment ce va aduce împreună programatori și studenți în domeniul afacerilor care vor lucra împreună 30 de ore pentru a rezolva un studiu de caz, pe care îl vor prezenta apoi în fața unui juriu de specialitate. La final, aceștia vor primi și un bonus: următoarele zile de conferință pentru participanții HackaRun vor fi gratuite.

Startup Speed Dating

Reprezentanții startup-urilor vor avea șansa de a-și expune ideea de afacere sau business-ul pe care îl dezvoltă într-un pitch de 30 de secunde, în fața mai multor participanți cu abilități remarcabile. Astfel, ei își vor putea găsi potențiali parteneri de afaceri, colaboratori sau angajați, în timp ce participanții au ocazia de a găsi startup-ul potrivit. Totuși, cei interesanți nu trebuie să uite că numărul de participanți la Startup Speed Dating este limitat.

Fă cunoștință cu investitorii

Organizat în aceeași formula ca și Startup Speed Dating, acesta va fi locul in care poți găsi investitorul de care ai nevoie. Vei avea doar 4 minute la dispoziție pentru a-l convinge de viabilitatea ideii tale însă, la final, te poți număra printre cei care au găsit finanțare pentru business-ul pe care îl dezvoltă. În materie de investitori, vor fi prezente în sală nume precum: Microsoft Ventures, Y Combinator, Earlybird Venture Capital, B-to-V Partners, Axel Springer, High-Tech Gründerfonds, HBM Partners și Seven Ventures

STARTup Challenge

Dacă te numeri printre antreprenorii sau startup-urile selecționate, poți șansa de a-ți prezenta idea în fața unui juriu de specialitate și a tuturor participanților START Summit 15. Câștigătorul va primi un cec de 10.000 CHF și multe alte beneficii.

Investor Date

Rezervă-ți o camera cu investitorul care te interesează și împărtășește-i ideile și interesele tale în liniște, într-o atmosferă private și comfortabilă. De-a lungul întregii conferințe, startup-urile și investitorii pot beneficia de un astfel de spațiu.

Innovation Market

Sâmbătă dimineața îți vei putea expune produsul pe care îl dezvolți la Innovation Market, reușind astfel să atragi interesul și atenția celorlalți participanți și investitori.

Online Pitching

Vei avea și șansa să-ți înregistrezi pitch-ul în cadrul centrului media START Summit 15, unde, cu ajutorul specialiștilor, vei putea să-ți împărtășești viziunea lumii întregi.

Profita de o astfel de oportunitate și nu rata ocazia de a participa la START Summit 15: http://www.startsummit.ch/index.html#price

START Summit 15 este un eveniment organizat încă din anul 1996 de START global – asociația studenților pasionați de antreprenoriat din cadrul Universității St. Gallen, Elveția. Anual, un grup de 20-30 de studenți voluntari organizează această conferință tocmai pentru a-i motiva și susține pe tinerii care vor să pună bazele propriei lor afaceri, cultivând și încurajând spiritual antreprenorial în rândul studenților.

]]>
4234
Start Trek ajunge joi la TechHub Bucharest https://akcees.com/start-trek-ajunge-joi-la-techhub-bucharest/ Mon, 29 Sep 2014 17:10:20 +0000 http://akcees.com/?p=3694 Anul acesta este al doilea an în care Eleven explorează ecosistemul antreprenorial din Europa Centrală şi de Est în cadrul caravanei Start Trek, care va străbate, de-a lungul a 12 zile, 6 dintre cele mai importante oraşe de pe harta antreprenoriatului din regiune. Start Treck îşi propune să contribuie la consolidarea relaţiilor dintre comunităţile de antreprenori din zonă, inspirându-i pe aceştia printr-o serie de discursuri şi workshop-uri şi oferindu-le ocazia de a-i cunoaşte pe reprezentanţii celor mai mari hub-uri de tehnologie din regiune.

Caravana Start Trek se va opri în Bucureşti pe 2 octombrie, eveniment organizat cu sprijinul How to Web & TechHub Bucharest. Printre invitaţii pe care vei avea ocazia să-i cunoşti în cadrul evenimentului se numără Salim Virani (Founder Centric), George Diţă (Program Manager Startup Spotlight), Bobby Voicu (Co-Fondator MavenHut), alături de mulţi alţii. Dacă eşti pasionat de antreprenoriat şi îţi doreşti să înveţi cum poţi construi o afacere de la zero, înscrie-te acum la: https://eventyard.net/events/conferences/start-trek-2014-bucharest/213805/#buy-tickets. Intrarea este liberă!

În plus, Eleven te invită să aplici până pe 30 septembrie la http://www.f6s.com/starttrek2014 dacă vrei să ai şansa de a-ţi prezenta startup-ul în faţa reprezentanţilor programului de accelerare şi de a primi feedback din partea unor investitori consacraţi. Cele mai bune idei vor fi selectate pentru a participa la cea de-a doua etapă a competiţiei, care va avea loc în luna noiembrie.

Mai multe informaţii găseşti pe site-ul oficial al evenimentului, Facebook sau Twitter. Înscrie-te acum şi ne vedem pe 2 octombrie la TechHub Bucharest! Engage!

]]>
3694
Reinventeaza-te la scoala de antreprenoriat Start Me Up https://akcees.com/reinventeaza-te-la-scoala-de-antreprenoriat-start-2/ Tue, 12 Aug 2014 21:39:20 +0000 http://akcees.com/?p=3602 Tinerii pasionaţi de antreprenoriat care vor să înveţe cum să îşi transforme ideile în afaceri de succes sunt invitaţi să aplice la cea de a treia ediţie a şcolii de antreprenoriat Start Me Up, proiect Akcees care se va desfăşura în perioada 14 – 20 septembrie la Pensiunea Speranţa din Predeal. Înscrierile la eveniment se realizează online pe site-ul programului http://startmeup.ro/apply/

Start Me Up este singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia participanţii formează echipe, generează idei de afaceri şi dezvoltă concepte viabile de business lucrând alături de un trainer internaţional, antreprenori şi investitori consacraţi din România. La finalul programului, echipele îşi validează ideile de afaceri prezentându-le în faţa unui juriu de specialitate, primesc feedback, iar cele mai bune proiecte sunt premiate.

49 de tineri selectaţi din peste 460 de aplicaţii au participat la primele două ediţii ale şcolii de antreprenoriat. Aceştia au generat 11 noi idei de afaceri cu potenţial şi le-au dezvoltat ulterior lucrând alături de cei peste 30 de invitaţi speciali care le-au fost alături. Rezultatele înregistrate de absolvenţii primelor două ediţii după finalizarea programului reprezintă o garanţie a calităţii acestuia.

Astfel, Washescu, echipa câştigătoare a ediţiei precedente a programului a obţinut o investiţie de la Cristina Bâtlan (Fondator Musette Group şi investitor) şi a înfiinţat spălătorii automate pentru studenţi în căminele din Moxa şi Belvedere.

O poveste similară este şi cea a lui Sebastian Mărăloiu, absolvent al primei ediţii a şcolii de antreprenoriat. Deşi a renunţat la ideea pe care o dezvoltase alături de echipa sa la Start Me Up, Sebastian a pus ulterior bazele BlushR, startup care îşi propune să rezolve o problemă fundamentală pentru tineri: frica de a fi respinşi de o persoană de sex opus. BlushR s-a numărat anul trecut printre echipele finaliste ale How to Web Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat adresat celor mai performante startup-uri din regiune, şi, câteva luni mai târziu, a fost admis în programul de accelerare Espark din Irlanda şi a obţinut o finanţare de 60.000 USD.

Exemplele de mai sus nu sunt singulare, iar mulţi dintre absolvenţii programului au pus în practică lecţiile învăţate şi au pornit afaceri în domenii precum tehnologie, educaţie, turism, comunicare sau antreprenoriat social. „Este cel mai bun eveniment la care am participat şi o investiţie în educaţie pe care ar trebui să o facă orice tânăr pasionat de antreprenoriat. Oamenii pe care i-am întâlnit aici, începând cu echipa Akcees şi până la antreprenorii care au fost invitaţi au fost excepţionali. A fost o onoare să fiu aici!”, a declarat Ioana Comşulea, participant al şcolii de antreprenoriat Start Me Up.

Cea de a treia ediţie a şcolii de antreprenoriat Start Me Up păstrează ingredientele de succes ale evenimentelor precedente şi aduce în faţa celor 25 de participanţi un trainer internaţional (Daniel Ramamoorthy, antreprenor serial şi fondator Treehouse) şi unii dintre cei mai cunoscuţi antreprenori şi investitori români.

Astfel, pe parcursul programului tinerii vor avea ocazia să lucreze alături de Marius Ghenea (antreprenor serial şi investitor de tip angel), Peter Barta (Director Executiv al Fundaţiei Post-Privatizare), Cristian China Birta (blogger şi antreprenor online), Philipp Kandal (General Manager EU Telenav), Daniel Dragomir (Co-Fondator şi CEO TechHub Bucharest), Bogdan Iordache (Co-Fondator şi CEO How to Web) sau Andrei Costescu (Fondator şi CEO MReady). Lista completă a invitaţilor şcolii de antreprenoriat Start Me Up este disponibilă online la http://startmeup.ro/speakers/, iar agenda evenimentului poate fi consultată aici http://startmeup.ro/schedule/

Tinerii pasionaţi de antreprenoriat care vor să se reinventeze, să îşi descopere potenţialul antreprenorial şi să înveţe care sunt paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a transforma o idee într-o afacere de succes, sunt invitaţi să aplice online completând formularul de aplicaţie disponibil la http://startmeup.ro. Toţi aplicanţii care se înscriu pâna pe data de 17 august beneficiaza de o reducere a taxei de participare de 10%.

Taxa de participare la şcoala de antreprenoriat Start Me Up este de 340 EUR la cursul BNR din ziua efectuării plăţii şi include participarea la eveniment şi toate materialele de training, cazare 6 nopţi în regim all-inclusive la Pensiunea Speranţa din Predeal, mentorat gratuit un an după eveniment, includerea în comunitatea Akcees şi discounturi la evenimentele Akcees şi evenimentele partenere.

Start Me Up este un eveniment organizat cu sprijinul SAP România, Mavenhut, Zitec, Skobbler by Telenav, Okapi Studio, Smart Bill şi MReady şi al partenerilor logistici Pensiunea Speranţa, Blogal Initiative, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Zelist Monitor, Prove PR şi TechHub Bucharest.

Mediatizarea programului este asigurată de Forbes România, Adevărul, Times New Roman, Yoda.ro, Incont.ro, Business Review, România Liberă, Manager Express, PC World, Computer World, Revista Cariere, Business Woman, Zile şi Nopţi, Startups.ro, Agora, Business Live, Smart Financial, IT Channel, comunicatedepresa.ro, Gadget Trends, Today Software Magazine, Ejobs, Online Student, Studentie.ro, România Pozitivă, Start UB, Studentul.info, Bancherul.ro, Workstickers, Academic Link, Gratuitor, Despre Joburi şi Recommand.ro.

Susţinem şi ne susţin: How to Web, TechHub Bucharest, Startup Weekend România, Girls in Tech, Warwick Entrepreneurs, Beta-i, Singularity University, Junior Achievement România, Incubator 107, Softbinator, Student din provincie, Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP), Sindicatul Studenţilor din Cibernetică (SiSC), Business Club, Educativa, Reviro, AIESEC, Advice, Club Liderii Mileniului Trei, Buzz!Camp, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Senatul Studenţilor, Business Organization for Students (BOS), ASCIG, Antreprenoriat, Romanian Startups, DA Afaceri, EESTEC, Business Days şi inventează.ro.

]]>
3602
Reinventeaza-te la scoala de antreprenoriat Start Me Up https://akcees.com/reinventeaza-te-la-scoala-de-antreprenoriat-start/ Tue, 12 Aug 2014 21:37:29 +0000 http://akcees.com/?p=3599 Toamna aceasta e momentul să te reinventezi. Descoperă-ţi potenţialul antreprenorial şi învaţă de la cei mai buni cum să îţi transformi ideile în afaceri de succes participând la şcoala de antreprenoriat Start Me Up, proiect Akcees care se va desfăşura în perioada 14 – 20 septembrie la Pensiunea Speranţa din Predeal! Înscrie-te acum completând formularul disponibil online la  http://startmeup.ro/apply/

De ce să participi?

Start Me Up este singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia vei forma echipe, vei genera idei de afaceri şi vei dezvolta ulterior concepte viabile de business lucrând alături de un trainer internaţional, antreprenori şi investitori consacraţi din România. La final, îţi vei valida ideea prezentând-o în faţa unui juriu de specialitate, vei primi feedback şi vei avea ocazia să te numeri printre câştigători!

Cu cine vei lucra?

Cea de a treia ediţie a şcolii de antreprenoriat Start Me Up păstrează ingredientele de succes ale evenimentelor precedente şi aduce în faţa ta un trainer internaţional (Daniel Ramamoorthy, antreprenor serial şi fondator Treehouse) şi unii dintre cei mai cunoscuţi antreprenori şi investitori români.

Astfel, pe parcursul programului vei ocazia să lucrezi alături de Marius Ghenea (antreprenor serial şi investitor de tip angel), Peter Barta (Director Executiv al Fundaţiei Post-Privatizare), Cristian China Birta (blogger şi antreprenor online), Philipp Kandal (General Manager EU Telenav), Daniel Dragomir (Co-Fondator şi CEO TechHub Bucharest), Bogdan Iordache (Co-Fondator şi CEO How to Web) sau Andrei Costescu (Fondator şi CEO MReady). Lista completă a invitaţilor este disponibilă online la http://startmeup.ro/speakers/, iar agenda evenimentului poate fi consultată aici http://startmeup.ro/schedule/

Următoarea poveste de succes poate fi a ta!

49 de tineri selectaţi din peste 460 de aplicaţii au participat la primele două ediţii ale şcolii de antreprenoriat. Aceştia au generat 11 noi idei de afaceri cu potenţial şi le-au dezvoltat ulterior lucrând alături de cei peste 30 de invitaţi speciali care le-au fost alături. Rezultatele înregistrate de absolvenţii primelor două ediţii după finalizarea programului reprezintă o garanţie a calităţii acestuia.

Astfel, WASHescu, echipa câştigătoare a ediţiei precedente a programului a obţinut o investiţie de la Cristina Bâtlan (Fondator Musette Group şi investitor) şi a înfiinţat spălătorii automate pentru studenţi în căminele din Moxa şi Belvedere.

O poveste similară este şi cea a lui Sebastian Mărăloiu, absolvent al primei ediţii a şcolii de antreprenoriat. Deşi a renunţat la ideea pe care o dezvoltase alături de echipa sa la Start Me Up, Sebastian a pus ulterior bazele BlushR, startup care îşi propune să rezolve o problemă fundamentală pentru tineri: frica de a fi respinşi de o persoană de sex opus. BlushR s-a numărat anul trecut printre echipele finaliste ale How to Web Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat adresat celor mai performante startup-uri din regiune, şi, câteva luni mai târziu, a fost admis în programul de accelerare Espark din Irlanda şi a obţinut o finanţare de 60.000 USD.

Exemplele de mai sus nu sunt singulare, iar mulţi dintre absolvenţii programului au pus în practică lecţiile învăţate şi au pornit afaceri în domenii precum tehnologie, educaţie, turism, comunicare sau antreprenoriat social.

Ce spun participanţii?

„Este cel mai bun eveniment la care am participat şi o investiţie în educaţie pe care ar trebui să o facă orice tânăr pasionat de antreprenoriat. Oamenii pe care i-am întâlnit aici, începând cu echipa Akcees şi până la antreprenorii care au fost invitaţi au fost excepţionali. A fost o onoare să fiu aici!” (Ioana Comşulea, participant Start Me Up)

„A fost o experienţă pe care nu o pot descrie în cuvinte, extrem de relevantă pentru viitorul meu ca antreprenor. Am cunoscut oameni cu idei geniale, antreprenori de succes, tineri talentaţi şi m-am simţit excelent. Felicitari!” (Diana Lungu, participant Start Me Up)

Mai stai pe gânduri?

Reinventează-te şi îndrăzneşte să faci primul pas pentru afacerea pe care ţi-o doreşti! Aplică acum la http://startmeup.ro şi vino alături de echipa Akcees între 14 şi 20 septembrie la Pensiunea Speranţa din Predeal.

Grăbeşte-te! Aplică până pe 17 august şi vei beneficia de o reducere de 10% a taxei de participare. Ne vedem pe 14 septembrie la Predeal ca să trăim împreună o experienţă antreprenorială de neuitat!

]]>
3599
Descopera antreprenorul din tine la Enterprise You https://akcees.com/descopera-antreprenorul-din-tine-la-enterprise-you/ https://akcees.com/descopera-antreprenorul-din-tine-la-enterprise-you/#comments Wed, 21 May 2014 20:34:32 +0000 http://akcees.com/?p=3413 Dacă unul din cinci tineri este antreprenor, ceilalţi patru au locuri de muncă! Educaţia antreprenorială poate fi soluţia pentru o problemă importantă la nivel european: rata crescută a şomajului în rândul tinerilor. Aceasta a fost concluzia la care am ajuns alături de alte şase organizaţii din Europa în primăvara anului trecut şi aşa s-a născut Enterprise You, program de training pan-european în cadrul căruia participanţii îşi descoperă pasiunile şi potenţialul antreprenorial şi învaţă care sunt paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a porni propria afacere.

Dar să începem cu începutul! În luna februarie 2013, am fost invitaţi să participăm la un grup de lucru în Cambridge sub umbrela EU Enterprise Partnership. Şapte organizaţii active la nivel european în domeniul dezvoltării profesionale a tinerilor se întâlneau astfel pentru prima dată pentru a se cunoaşte şi a identifica împreună o soluţie fezabilă pentru diminuarea ratei de şomaj în rândul tinerilor.

La întâlnire au participat membri ai Akcees, Peace Child International, InspirEngage International, Enviu, Innovation Farm, Buzinezz Club şi Ideas Factory, reprezentând cinci state: România, Marea Britanie, Olanda, Grecia şi Bulgaria. Soluţia pentru a combate problema şomajului în rândul tinerilor a fost Enterprise You, un program de training dezvoltat utilizând expertiza şi metodologiile variate ale partenerilor săi, care îi ajută pe tineri să înveţe lucrui noi, să îşi pună în valoare abilităţile şi să îşi transforme pasiunile în afaceri cu potenţial.

Enterprise You utilizează o abordare interactivă şi acoperă 11 module diferite care permit participanţilor acumularea de competenţe cheie şi abilităţi practice pe care le pot aplica ulterior în activitatea lor de zi cu zi. Noţiunile teoretice sunt puse în aplicare prin jocuri şi workshop-uri interactive care au rolul de a scoate tinerii din zona de confort şi de a-i provoca să exploreze noi oportunităţi şi alternative profesionale.

Programul începe cu un modul dedicat descoperirii de sine şi dezvoltării propriului brand personal. În această primă etapă, tinerii îşi descoperă pasiunile şi conştientizează care sunt competenţele şi punctele forte pe care le pot utiliza pentru a-şi dezvolta propria carieră. Abilităţile de leadership sunt următorul punct atins în cadrul Enterprise You, iar jocurile efectuate le demonstrează tinerilor că leadership-ul este mai mult decât o calitate, este o atitudine!

Abilităţile de comunicare sunt esenţiale, aşa că programul conţine un modul dedicat dezvoltării acestora. Astfel, participanţii învaţă cum să comunice eficient cu persoanele din jur şi să transmită mesajele dorite audienţei. Creativitatea nu trebuie nici ea să îi lipsească unui tânăr antreprenor, iar Enterprise You scoate participanţii din zona de comfort şi îi încurajează să gândească în mod creativ şi să găsească soluţii neobişnuite la probleme cotidiene.

O dată atins acest aspect, tinerii învaţă cum să genereze idei de afaceri sustenabile şi cu impact, uitându-se la problemele existente în comunităţile din care fac parte şi încercând să găsească soluţii inovative pentru acestea. Pasul următor este să înveţe cum să verifice viabilitatea acestor idei prin validarea produsului cu clienţii, cercetarea pieţei şi realizarea de analize complexe de business.

Ulterior, participanţii învaţă cum să dezvolte prototipuri pentru ideile lor, fac analize de risc şi învaţă cum să estimeze costurile şi cum să acceseze diferite surse de finanţare pentru a obţine resursele necesare dezvoltării propriilor afaceri. În încheierea programului, ei au şansa de a susţine un „elevator pitch” pentru a prezenta în două minute propria lor idee şi a primi feedback constructiv din partea audienţei.

Visele nu devin realitate fără planuri concrete, aşa că la final tinerii prezenţi îşi fac o listă de obiective pe care vor să le atingă şi îşi stabilesc priorităţile pe plan personal şi profesional. Pentru a păstra nivelul de motivaţie ridicat, Enterprise You încurajează comunicarea continuă. Astfel, beneficiul unic al programului constă în faptul că absolvenţii acestuia din toate ţările partenere devin membrii unei comunităţi internaţionale de tineri pasionaţi de antreprenoriat şi au acces la mentori şi experţi pe domeniile lor de interes, alături de resurse de învăţare şi evenimente relevante pentru dezvoltarea lor ulterioară.

Peste 50 de tineri au participat până acum la cele două ediţii ale programului organizate în România, iar programul Enterprise You numără mai bine de 500 de alumni la nivel european. Datorită feedback-ului primit, programul a continuat să se dezvolte în diferite state membre ale Uniunii Europene, fiind în prezent implementat nu doar în cele 5 ţări reprezentate în EU Enterprise Partnership, ci şi în Spania, Franţa, Italia sau Slovacia. În plus, în lunile care urmează acesta va continua să se extindă atât în vest, cât şi în Europa Centrală şi de Est.

„Enterprise You este un eveniment nemaipomenit, o sursă de inspiraţie pentru mine! Am primit informaţii relevante şi am cunoscut oameni deosebiţi!”, a declarat unul dintre absolvenţii primei ediţii Enterprise You din România.

Impactul programului este demonstrat prin rezultatele membrilor comunităţii: la câteva luni după absolvirea programului, majoritatea participanţilor înregistrează progrese importante pe plan profesional, iar o parte dintre ei pun bazele propriilor afaceri. Enterprise You îi ajută pe tineri să îşi descopere adevărate valenţe profesionale şi să aibă încredere în forţele proprii şi, mai mult decât atât, îi învaţă cum să îşi transforme pasiunea în business şi să pornească la drum pe cont propriu. Cele două ediţii ale programului dezvoltate la nivel naţional s-au desfăşurat în Bucureşti, însă ne propunem să organizăm în viitor noi ediţii în marile centre universitare din ţară pentru a ajunge la un număr cât mai mare de tineri şi a-i ajuta să-şi descopere potenţialul antreprenorial şi să se dezvolte personal şi profesional în direcţia în care îşi doresc!

Acest articol a fost publicat în numărul aniversar al revistei Akcees! Vara aceasta Rompetrol ne ajută să ne îndeplinim obiectivul de a ajunge şi în alte centre universitare. Vă aşteptăm alături de noi la cele două ediţii Enterprise You care vor avea loc la Constanţa (5-6 iunie) şi Ploieşti (12-13 iunie). Participarea la eveniment este gratuită şi tot ce trebuie să faci este să aplici la http://akcees.com/workshop 

]]>
https://akcees.com/descopera-antreprenorul-din-tine-la-enterprise-you/feed/ 1 3413
Idea Exchange: Ce stii sau pe cine stii? https://akcees.com/idea-exchange-ce-stii-sau-pe-cine-stii/ Thu, 13 Mar 2014 08:00:15 +0000 http://akcees.com/?p=2961 Atunci când eşti hotărît să porneşti la drum pe cont propriu şi începi să dezvolţi propria afacere ai nevoie de ajutor de la alte persoane. Şi nu vorbim aici doar de echipă, de familia sau de prietenii tăi. În contextul în care mii de startup-uri iau naştere zi de zi în diferite părţi ale lumii, o idee genială şi o echipă puternică sunt o condiţie necesară, însă nu suficientă pentru a reuşi. Pe lângă asta, ai nevoie de o reţea relevantă de contacte, de oameni cărora le poţi cere ajutorul atunci când ai nevoie de un sfat, de resurse, de finanţare, sau pur şi simplu de curajul de a merge mai departe.

Se spune că în viaţă nu contează atât de mult ce ştii, ci pe cine ştii. E adevărat că de cele mai multe ori propoziţia de mai sus e folosită pentru a sublinia existenţa nepotismului, însă în lumea antreprenoriatului să cunoşti oamenii potriviţi la momentul potrivit e fundamental pentru a avea succes. Să ai o reţea relevantă de contacte şi să faci networking de calitate înseamnă să ai acces la oamenii cu care poţi discuta pentru a-ţi valida ideile şi conceptul de business. Înseamnă să ştii cu cine poţi discuta atunci când ai nevoie de sfaturi sau la cine poţi apela pentru anumite servicii.

O recomandare este cea care face diferenţa între a te lovi de uşi închise versus a obţine o întâlnire faţă în faţă cu persoana pe care vrei să o întâlneşti. Ai încercat vreodată să angajezi oameni? Oamenii cei mai buni pe care îi vei avea în echipa ta sunt de cele mai multe ori cei care ţi-au fost recomandaţi de persoanele din reţea, nu cei pe care îi recrutezi pe site-urile de specialitate. Să nu mai vorbim de finanţare: atunci când ai nevoie de o investiţie, calea cea mai sigură pentru a o primi este să fii recomandat de persoana potrivită.

Unul dintre cele mai importante avantaje ale unui antreprenor este agenda telefonică, iar să îţi construieşti propria reţea de contacte este un proces de lungă durată. Nu e uşor să dezvolţi relaţii solide cu persoanele de interes pentru tine şi nici să menţii aceste relaţii, însă ai nevoie de asta în orice domeniu vrei să dezvolţi un business sustenabil, cu impact real pe termen lung.

Din acest motiv, unul dintre primele proiecte Akcees a fost Idea Exchange! Idea Exchange este un eveniment de networking cu invitaţi speciali care oferă participanţilor şansa de a-şi prezenta în faţa audienţei propriile idei de afaceri şi de a primi feedback pentru acestea. Lună de lună, TechHub Bucharest găzduieşte aceste evenimente care facilitează dialogul şi interacţiunea deschisă îţi oferă acestora şansa de a cunoaşte oameni relevanţi pentru tine, precum şi alţi tineri cu preocupări şi pasiuni similare.

Peste 500 de tineri au participat până în prezent la cele 16 ediţii Idea Exchange organizate de la lansarea organizaţiei şi mai bine de 75 de antreprenori consacraţi au acceptat invitaţia noastră şi au venit în faţa audienţei pentru a-şi prezenta propriile experienţe. În plus, peste 100 de idei şi proiecte au fost prezentate în cadrul evenimentelor şi au fost validate prin discuţii cu audienţa şi cu invitaţii speciali.

De la antreprenoriat în tehnologie până la fashion şi food, de la dezvoltare de comunităţi şi social media până la aspectele juridice ale unei afaceri, evenimentele din seria Idea Exchange au abordat tematici diferite pentru a dezbate o gamă largă de subiecte de interes pentru tinerii pasionaţi de antreprenoriat, dar şi pentru a le oferi răspunsuri celor care au lansat deja propriile proiecte.

Ne bucurăm să vedem cum comunitatea Idea Exchange creşte de la o ediţie la alta şi aduce împreună un mix unic de participanţi: de la tineri care vin pentru prima dată la evenimente până la membri ai comunităţii care revin ediţie de ediţie, de la angajaţi în căutare de inspiraţie până la tineri antreprenori care au lansat recent propriile proiecte.

Evenimentul nu a trecut neobservat în comunitate şi, de la ediţia cu numărul 4, se bucură de susţinerea lui Claudiu Vrînceanu (Redactor Şef Wall-Street.ro), care moderează discuţiile şi sesiunea de pitching de la finalul evenimentului şi discută cu partipanţii.

„E un eveniment excelent pentru tinerii antreprenori. Îmi place faptul că îţi poţi prezenta ideea şi oportunităţile de networking sunt foarte bune!”, ne-a spus unul dintre membrii comunităţii. Şi rezultatele sunt şi ele pe măsură: ediţie de ediţie descoperim noi tineri interesanţi şi explorăm împreună cu aceştia posibile oportunităţi de colaborare.

Fie că găseşti co-fondatori sau parteneri de afaceri, clienţi sau potenţiali colaboratori, te laşi inspirat de sfaturile invitaţilor speciali, îţi prezinţi ideea de afaceri, discuţi în mod direct cu antreprenori şi investitori consacraţi, sau pur şi simplu cunoşti tineri cu pasiuni şi preocupări similare, Idea Exchange te ajută să faci networking de calitate! Şi continuă lună de lună la TechHub Bucharest!

]]>
2961
Startup Pirates Cluj-Napoca https://akcees.com/startup-pirates-cluj-napoca/ Sun, 02 Feb 2014 09:46:13 +0000 http://akcees.com/?p=2626 Eşti pasionat de antreprenoriat şi pregătit pentru o nouă provocare? Atunci nu trebuie să ratezi Startup Pirates, eveniment care va avea loc în Cluj între 8 şi 15 februarie! Startup Pirates Cluj-Napoca îţi oferă o săptămână de lucru în echipă, feedback, training, mentorat şi implementare. În plus, la final ai şansa de a-ţi prezenta proiectul în faţa unui grup de investitori. Eşti pregătit? Înscrie-te acum la http://cluj.startuppirates.org/apply/

Startup Pirates este un program internaţional care a pornit în 2011 în Portugalia. În mai puţin de 3 ani, programul s-a desfăşurat în 16 oraşe şi a contribuit la crearea a 38 de startup-uri care au ridicat ulterior finanţări de peste 250.000 EUR.

Anul acesta, Startup Pirates se va desfăşura pentru prima dată în România! Vino şi tu ca să afli tot ce trebuie să ştii despre business model canvass, customer discovery and validation, dezvoltare de produs, growth hacking, comunicare pentru startup-uri, pitching şi finanţare! Doar la Startup Pirates Cluj-Napoca!

Între 8 şi 15 februarie, la Cluj-Napoca, 25 de participanţi vor participa la workshop-uri şi vor lucra la dezvoltarea propriilor produse sub îndrumarea mentorilor şi a invitaţilor speciali ai evenimentului. Printre cei care îţi vor fi alături la Startup Pirates Cluj-Napoca se numără:

  • David Trayford (Fondator Wowmedia, consultant pentru startup-uri în US şi UK)
  • Daniel Bartel (Co-Fondator al Institutului de Business Innovation din Stuttgart şi organizator al Business Innovation Hackathon şi Startup Weekend)
  • Roman Rackwitz (Fondator al primei agenţii Gamification din Germania)
  • Robert Masic (Co-Fondator Evozon Systems)
  • Philipp Kandal (Co-Fondator & CTO Skobbler)
  • Benjamin Bestmann (Co-Fondator KlickReform şi Institutul de Business Innovation din Stuttgart)
  • Istvan Hoka (CTO ZenCash)
  • Rafael Pires (Co-Fondator Startup Pirates)
  • Irina Nicoleta Scarlat (Co-Fondator Akcees & Prove PR)

Dacă ai o idee şi vrei să înveţi cum să o pui în practică, sau ai început deja să lucrezi la startup-ul tău, vino la Startup Pirates! Până la finalul săptămânii vei afla ce potenţial are proiectul la care lucrezi, îţi vei valida conceptul de business şi vei avea ocazia să dezvolţi un produs minim viabil! Înscrie-te acum singur sau împreună cu echipa ta la http://cluj.startuppirates.org/apply/ Mai multe informaţii despre Startup Pirates Cluj-Napoca poţi afla pe site-ul proiectului http://cluj.startuppirates.org/ sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/SPClujNapoca

]]>
2626
Start Me Up: Planul de afaceri https://akcees.com/start-me-up-planul-de-afaceri/ Thu, 25 Jul 2013 18:18:21 +0000 http://akcees.com/?p=1815 Planul de afaceri este o declaraţie oficială a obiectivelor unui business şi a metodelor prin care acestea pot fi atinse. De multe ori, planurile de afaceri sunt prea lungi, sunt actualizate foarte rar şi nu sunt citite decât de cei care le-au scris. Lean Canvass rezolvă această problemă şi concentrează toate informaţiile esenţiale pentru o companie la început de drum într-o singură pagină. În cea de a patra zi a şcolii de antreprenoriat Start Me Up, participanţii au avut misiunea dificilă de a realiza propriile lean canvass-uri pentru afacerile lor. Fotografiile de la eveniment sunt disponibile aici!

TrainingZiua a început cu o sesiune de training în care Daniel ne-a vorbit despre conceptul de lean canvass. Primul pas este definirea problemei existente pe piaţă şi a modalităţilor în care aceasta este rezolvată astăzi, alături de soluţia pe care compania nou înfiinţată o propune. Urmează definirea indicatorilor cheie de performanţă (metricile care vor fi urmărite pentru a înţelege felul cum evoluează business-ul) şi a declaraţiei de valoare adăugată. „E foarte important să înţelegi prin ce te diferenţiezi de competiţie şi care este avantajul tău competitiv, acel lucru care nu poate fi copiat cu uşurinţă de concurenţă”, ne-a spus Daniel.

Definirea clară a publicului ţintă este esenţială pentru o companie la început de drum şi este unul dintre aspectele cheie ale lean canvass. „Gândiţi-vă la categoriile de public pe care le va adresa afacerea voastră, la clienţi şi la utilizatori. Definiţi apoi profilul primelor persoane care vor utiliza produsul sau serviciul pe care îl oferiţi şi, plecând de aici, identificaţi canalele prin care puteţi ajunge cu uşurinţă la acestea”, a continuat el.

Lean CanvassAspectele financiare nu sunt nici ele neglijate în lean canvass. „Primul pas este să vedeţi care este structura elementelor de cost din compania pe care plănuiţi să o înfiinţaţi: care sunt costurile fixe şi care cele variabile. La final identificaţi sursele de venit şi realizaţi o estimare a veniturilor pentru primul an de activitate”, a spus Daniel în încheiere.

Am continuat alături de Bogdan Iordache (Co-Fondator al How to Web şi TechHub Bucharest), care ne-a împărtăşit lecţii din experienţa sa de Program Manager al Springboard IoT (program de accelerare britanic adresat start-up-urilor hardware). Echipele noastre au învăţat astfel cum să pregătească un pitch de calitate. „Un pitch de calitate este succint şi oferă răspunsuri clare la întrebările esenţiale: De ce? Ce? Cum? Cine?. În plus, trebuie să demonstraţi faptul că afacerea este fezabilă, că există o oportunitate şi că dimensiunea pieţei este suficient de mare. Toate astea, alături de o prezentare de calitate şi o echipă credibilă şi pasionată, sunt ingredientele de succes pentru un pitch”, ne-a spus Bogdan.

DragosAm avut onoarea de a-l avea mai apoi alături pe Dragoş Anastasiu, Preşedinte Eurolines şi TUI Travel Center şi investitor în Arena Leilor, care ne-a spus mai multe despre antreprenoriat. „Am construit tot ceea ce am astăzi muncind minim 14 ore pe zi. Antreprenoriatul presupune în primul rând multă muncă. E important să înţelegeţi realitatea şi mai apoi trebuie să vă asumaţi, să faceţi, să vă pese!”, a spus Dragoş Anastasiu. „Pentru oameni cu iniţiativă nu există o ţară mai bună decât România, aşa cum e ea strâmbă! Într-un loc în care standardul este lipsa de profesionalism şi iniţiativă, cei care au aceste valori şi muncesc strălucesc!”, a încheiat el.

Am încheiat cea de a patra zi a programului cu o sesiune de mentorat în care echipele au primit feedback pentru propriile idei de afaceri de la invitaţii noştri speciali: Dragoş Anastasiu, Bogdan Iordache şi Monica Obogeanu (Director Program Startup Spotlight). Motivaţi să îşi transforme visurile în realitate, participanţii noştri au continuat să lucreze până târziu în noapte pentru a­-şi definitiva conceptele de business şi a-şi pregăti pitch-ul. Urmează Demo Day, ultima zi a şcolii de antreprenoriat în care ideile de afaceri dezvoltate for fi prezentate în faţa juriului, iar eforturile vor fi răsplătite cu premii surpriză!

 Group

]]>
1815
Start Me Up: Idei de afaceri https://akcees.com/start-me-up-idei-de-afaceri/ Tue, 23 Jul 2013 10:30:50 +0000 http://akcees.com/?p=1776 Teambuilding.Nu este uşor să găseşti idei de afaceri cu potenţial. Şi mai greu este să gaseşti oamenii potriviţi care care să pună ideile în practică. Din acest motiv suntem foarte mandri de cei 24 de tineri care ne sunt alături la Start Me Up: suntem convinşi că ei sunt persoanele care pot face lucrurile să se întâmple.

Prima zi a Start Me Up a fost dedicată formării echipelor şi generării de idei de afaceri. Povestea zilei de ieri în imagini o găsiţi pe pagina noastră de Facebook.

Am profitat de soarele din Predeal şi am început cu o porţie sănătoasă de teambuilding în aer liber. Participanţii noştri au avut ocazia să se cunoască mai bine şi să lucreze împreună pentru prima dată. Jocul nostru preferat a fost cel în care au fost împărţiţi în echipe de două persoane, iar una dintre sarcini a fost ca unul dintre parteneri să îşi ghideze coechipierul legat la ochi pentru a traversa o cursă cu obstacole pe care am pregătit-o special pentru ei.

Daniel trainingDaniel Ramamoorthy, antreprenor serial, investitor şi consultant pentru start-up-uri, a revenit pentru a doua oară la Start Me Up şi a susţinut prima sesiune de training din cadrul programului. Daniel ne-a vorbit despre antreprenoriat ca metodă de a aduce o schimbare în societate folosing inovaţia şi creativitatea. În acest context, antreprenorii se diferenţiază de celelalte persoane printr-un anumit set de caracteristici care fac parte din ADN-ul lor: tenacitate, inspiraţie, abilitatea de a-şi asuma riscuri şi capacitatea de a munci din greu pentru obiectivele pe care şi le propun.

„Primul pas pentru a identifica idei de afaceri cu potenţial este să identifici o problemă pe piaţă, problemă pentru care tu găseşti ulterior o soluţie inovativă pentru care oamenii sunt dispuşi să plătească”, ne-a spus Daniel. Pentru a genera idei, participanţii noştri au format 6 echipe şi au continuat cu un proces de brainstorming în cadrul căruia au identificat probleme pe care le-au discutat, au generat soluţii şi au ales cele mai bune idei pentru a fi executate.

Worshop OkapiZiua a continuat cu un workshop susţinut de Dana Manolescu (Project Manager Okapi Studio) şi Paul Gergely (Designer Okapi Studio). Invitaţii ne-au vorbit despre generarea de idei de afaceri şi modul în care acestea pot fi transformate în concepte valide de business. „Identificaţi probleme şi rezolvaţi-le! Identificaţi nevoi ale pieţei şi aduceţi valoare adăugată prin produsele şi serviciile pe care le oferiţi. Ignoraţi status-quo-ul şi înlăturaţi constrângerile pe care le întâlniţi în cale”, i-a sfătuit Paul pe tinerii în căutare de idei de afaceri.

Următorul pas este să îţi defineşti viziunea şi misiunea, pentru a şti unde vrei să ajungi. „Trebuie să ştii ce oferi, să fii specific! E important să înţelegi care este publicul tău ţintă şi care sunt caracteristicile persoanelor care sunt dispuse să plătească pentru produsul sau serviciul tău. Asigură-te că oamenii înţeleg ce problemă le rezolvi şi care sunt factorii care te diferenţiază de competiţie. În plus, nu uita să te gândeşti cum faci bani din asta dacă vrei să supravieţuieşti pe termen lung. La final, nu uita să ieşi afară din birou. Într-un start-up nu există fapte concrete în birou, doar opinii pe care trebuie să le validezi cu piaţa”, a completat Dana Manolescu, Project Manager Okapi Studio.

Dana Manolescu şi Paul Gergely le-au recomandat echipelor participante în concurs să îşi dezvolte produse minim viabile: versiuni ale produselor sau serviciilor proprii care conţin doar un set de funcţionalităţi esenţiale, se dezvoltă cu resurse şi timp minim de execuţie şi demonstrează abilitatea antreprenorului de a-şi pune ideile în practică. „Produsele minim viabile trebuie lansate rapid şi trebuie să funcţioneze perfect pentru a spune lucrurile care trebuie despre tine ca antreprenor şi afacerea ta. În plus, produsul minim viabil trebuie să fie uşor scalabil. Paşii următori sunt să te ocupi de partea de design, să dezvolţi, să iterezi, să analizezi şi să îmbunătăţeşti produsul sau serviciul tău în permanenţă”, a concluzionat Dana Manolescu.

PitchingÎn încheierea zilei, echipele participante au avut ocazia să prezinte trei probleme şi trei soluţii valide pentru acestea în faţa unui juriu format din Daniel Ramamoorthy, Dana Manolescu, Paul Gergely şi echipa Akcees. Ei au primit feedback constructiv care îi va ajuta să selecţioneze cea mai bună idee de afaceri pe care o vor dezvolta pe toată durata programului.

La final, nu ideile contează, ci oamenii din spatele lor. Oamenii excepţionali pot repara ideile proaste, însă ideile bune nu pot salva oamenii nepotriviţi. Cei 24 de participanţi Start Me Up au demonstrat faptul că sunt oamenii potriviţi pentru a dezvolta afaceri de succes: ei au lucrat până târziu în noapte pentru a-şi selecta ideile finale, a găsi un nume potrivit pentru proiectul lor şi a-şi alege un motto.

Start Me Up continuă cu ziua dedicată marketing-ului, zi în care cele 6 echipe vor dezvolta planuri de marketing complete pentru proiectele lor şi vor învăţa din experienţele antreprenorilor consacraţi care le vor fi alături. Stay tuned! Revenim cu poveşti frumoase la cald, direct de la Predeal!

Final

]]>
1776