start-up – Akcees https://akcees.com The Entrepreneurship Organization Wed, 14 Jun 2017 11:29:06 +0000 ro-RO hourly 1 48865766 Ultima zi in care startup-urile tech pot aplica la programul de pre-accelerare MVP Academy https://akcees.com/ultima-zi-in-care-startup-urile-tech-pot-aplica-la-programul-de-pre-accelerare-mvp-academy/ Sun, 08 Mar 2015 23:59:55 +0000 http://akcees.com/?p=4293 Startup-urile care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei mai au la dispoziție doar o zi pentru a aplica la programul de pre-accelerare MVP Academy. Înscrierile se realizează până luni, 9 martie, completând formularul de aplicație disponibil online pe site-ul programului: http://bit.ly/MVP2015

A doua ediție MVP Academy se va desfășura în perioada 23 martie – 14 mai la TechHub Bucharest și va aduce împreună 12 startup-uri în tehnologie cu potențial la nivel global. De-a lungul celor 7 săptămâni ale programului, acestea vor lucra la dezvoltarea produsului, vor învăța cum să acceseze oportunitățile existente pe piața internațională și vor dezvolta conexiuni valoroase cu reprezentanți ai comunității profesioniștilor în tehnologie la nivel global.

Finaliștii vor trece printr-un proces complex care le va oferi acces la mentori cu experiență relevantă, la “smart money” și la resurse educaționale adaptate pentru a corespunde propriilor nevoi de dezvoltare.  MVP Academy este un program organizat în parteneriat cu Telekom Romania & Bitdefender, cu sprijinul CyberGhost, Raiffeisen Bank, hub:raum și Microsoft. Cele 12 startup-uri acceptate în program vor beneficia timp de 7 săptămâni de o serie de activități dedicate care vor facilita dezvoltarea lor ulterioară.

Workshop-uri practice susținute de profesioniști consacrați

Participând la seria de workshop-uri organizate în cadrul programului, finaliștii MVP Academy vor acumula competențe esențiale de business care îi vor ajuta să își dezvolte mai rapid produsele și să acceseze oportunitățile existente pe piața globală. Astfel, echipele vor învăța mai multe despre vânzări, digital marketing, networking, instrumente pentru evaluarea performanței, storytelling & pitching, aspecte legale sau finanțare pentru startup-uri de la specialiști precum Mike Butcher (Senior Editor TechCrunch), Alin Vlad (Director Online Sales & Marketing Heimdal Security) sau Paul Renaud (Executive Coach).

O noutate în cadrul programului o constituie panelurile “Ask the investor”, “Ask the entrepreneur” și “Ask the alumni” în cadrul cărora echipele vor înțelege astfel ce caută investitorii la un business, cum se dezvoltă o afacere de succes de la idee la exit, sau cum pot accesa oportunități mai ușor datorită participării la MVP Academy. Toate acestea discutând cu Paul Smith (Co-Fondator & CEO Ignite & Campus North), Marc Wesselink (Co-Fondator Startupbootcamp Africa), Alex Negrea (Co-Fondator & CTO docTrackr), sau cu absolvenții primei ediții MVP Academy care și-au construit ulterior propriile povești de succes.

Sesiuni de mentorat 1 la 1

 Peste 50 de profesioniști și lideri din industrie la nivel local, regional și internațional vor  oferi feedback și vor lucra alături de finaliștii MVP Academy pentru a-i ajuta să își definească produsul, să găsească clienți, investitori și parteneri strategici pentru distribuție, și să depășească provocările pe care le întâlnesc. În cadrul sesiunilor de mentorat echipele vor avea ocazia să discute cu reprezentanți ai unora dintre cele mai cunoscute programe de accelerare la nivel internațional (TechStars, Startupbootcamp, Startup Wiseguys, Ignite 100 sau LAUNCHub), cu investitori de tip angel și fonduri de investiții early stage (Early Bird, 3TS Capital Partners). La asta se adaugă oportunitățile de expunere internațională prin dezvoltarea de conexiuni cu publicații tech cunoscute precum TechCrunch (Mike Butcher), Tech.eu (Alex Barrera) sau Netokracija (Ivan Brezak Brkan). Lista completă a mentorilor care au confirmat până în prezent participarea în program este disponibilă online aici, iar aceasta va fi completată periodic în funcție de profilele și nevoile specifice ale echipelor finaliste.

Coaching 1 la 1

Bogdan Iordache (Investment Manager 3TS Capital Partners & Co-Fondator How to Web & TechHub Bucharest) și George Diță (Startup Programs Manager How to Web) vor oferi coaching 1 la 1 startup-urilor pentru a le ajuta să ia deciziile potrivite, să găsească soluții și să își monitorizeze în permanență progresul. Prin intermediul acestor sesiuni, echipa MVP Academy va înțelege mai bine nevoile individuale ale startup-urilor și le va facilita întâlniri și conexiuni dedicate profilelor specifice ale acestora.

Pitching practice

 Un pitch bun este o carte de vizită pentru orice startup și este necesar pentru a convinge investitorii, clienții și potențialii parteneri strategici. Pe toată durata programului, echipele vor lucra alături de profesioniști cu experiență în domeniu care le vor ajuta să își perfecționeze pitch-ul și le vor învăța cum să își prezinte produsul și modelul de business pentru a obține rezultatele dorite.

La toate aceste activități se adaugă sesiunile de grup în cadrul cărora echipele vor învăța din experiența celorlalți și întâlnirile individuale care vor fi stabilite la cerere, în funcție de nevoile punctuale ale participanților.

Programul de pre-accelerare MVP Academy se va încheia joi, 14 mai, cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia echipele participante își vor prezenta produsele și progresul înregistrat în fața unei audiențe de peste 200 de persoane și vor avea astfel ocazia să demareze discuții cu potențiali investitori, parteneri strategici și programe de accelerare cunoscute la nivel internațional.

MVP Academy este un program de pre-accelerare gratuit adresat startup-urilor care dezvoltă produse în tehnologie cu potențial disruptiv pe piața globală. Pentru a fi acceptate în program, acestea trebuie să fi dezvoltat cel puțin un prototip funcțional al produsului, să nu aibă mai mult de doi ani de activitate și să nu fi obținut finanțări mai mari de 50.000 EUR sau să fi participat anterior la un alt program de accelerare cu produsul la care lucrează în prezent. Echipele interesate să facă parte din MVP Academy 2015 pot aplica până luni, 9 martie, completând formularul disponibil online pe site-ul programului http://bit.ly/MVP2015

]]>
4293
Eleven te invita sa aplici pentru ultima runda de investitii! https://akcees.com/eleven-te-invita-sa-aplici-pentru-ultima-runda-de-investitii/ Thu, 26 Feb 2015 11:08:57 +0000 http://akcees.com/?p=4285 Acceleratorul bulgar Eleven a deschis ultima rundă de aplicații din acest an, iar echipele din România au posibilitatea să se înscrie pană pe 8 martie! Odată cu selectarea ultimei runde de startup-uri norocoase, Eleven ajunge la finalul finanțării curente, urmând însă ca fond de investiții disponibil în viitor să fie unul și mai extins.

Chiar dacă Eleven a alocat până acum doar două treimi din cele 12 milioane de euro disponibile, această rundă de startup-uri va fi ultima care va beneficia de investiții din fondul curent. Capitalul rămas va fi folosit pentru a investi în dezvoltarea celor mai performante startup-uri din portofoliul deja existent.

Ce s-a întâmplat până acum?

Începând din septembrie 2012, Eleven a investit 8 milioane de euro în 95 de statup-uri, susținând 300 antreprenori din 20 de țări. În următoarele luni, acceleratorul va continua să investească aproximativ 500 de mii de euro în 10-15 noi startup-uri care vor fi selectate din runda curentă. Restul de 3,5 milioane de euro vor fi folosite pentru investiții în companiile deja existente în portofoliu. Momentan, 12 startup-uri au beneficiat de nivelul maxim de investiții din partea Eleven, și anume 200.000 euro, iar de-a lungul acestui an, încă 20-30 de companii cu potențial de dezvoltare vor putea să primească suma maximă.

În ultimii doi ani, Eleven a investit 200.000 euro în cinci startup-uri din România.

Doar cei mai buni reușesc

De-a lungul ultimelor runde de investiții au fost prezentate din ce în ce mai multe proiecte ajunse într-o fază superioară de dezvoltare, iar Eleven a ales deseori să investească în startup-uri deja lansate, care au reușit până acum să obțină venituri. Însă această rundă de aplicații va fi, probabil, cea mai competitivă.

Pentru a veni în ajutorul aplicanților din România, Eleven va organiza pe parcursul acestei runde de aplicații întâlniri în București și Cluj-Napoca. De asemenea, după încheierea etapei de înscriere, Eleven va susține, în București, o selecție preliminară. Echipele finaliste vor fi invitate apoi la Sofia, în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie, pentru a participa la selecția finală.

Poți găsi mai multe informatii pe Facebook-ul și Twitter-ul Eleven.

Aplică până pe 8 martie completând formularul disponibil la:

https://www.f6s.com/elevens9#/apply

]]>
4285
4YFN 2015 te asteapta cu noi surprize si invitati de exceptie! https://akcees.com/4yfn-2015-te-asteapta-cu-noi-surprize-si-invitati-de-exceptie/ Fri, 06 Feb 2015 08:48:03 +0000 http://akcees.com/?p=4222 4 Years From Now (4YFN), unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate startup-urilor din domeniul mobile, se va desfășura anul acesta între 2 și 5 martie în Barcelona și va aduce în fața ta invitați de excepție! Participă și vei face cunoștință cu Andrew Creighton – Președinte VICE Media, Mike Ng – Director de Operațiuni și Vânzări Mobile la TwitterMike Curtis – Vice-Președinte Airbnb și Philippe Botteri – unul dintre partenerii fondului de investiții Accel Partners care a investit în Facebook, Dropbox, LinkedIn și Kayak încă de la început. Nu mai sta pe gânduri și rezervă-ți chiar acum un loc în sală: http://www.4yfn.com/#attend!

Lista celor peste 120 de invitați va include și alte nume, precum David Kenny – Președinte și CEO The Weather Company, Weili Dai – Președinte și Co-fondator Marvell Technology Group, câștigătoarea Gold Stevie Award în 2013, acordat “femeii anului în tehnologie” sau Ann Winblad – Co-fondator Hummer Winblad Venture Partners și una dintre cele mai puternice 25 de femei din Silicon Valley, conform Business Week magazine.

Tot aici îi vei întâlni și pe Dale Dougherty – Fondator Make Magazine, creator Maker Fairs și CEO Maker Media, Alexander Izosimov – membru în Consiliul de Administrație al Ericsson, François Moreau – CEO Viaccess-Orca, parte a France Telecom Orange Group, Mike Butcher – Editor-At-Large la TechCrunch, inventatorul și hacker-ul Pablos Holman și Maelle Gavet – CEO Ozon Holdings, un grup internațional de capital de risc ce a susținut de-a lungul timpului companii precum Aegerion, Asos, Dropbox, Etsy, Just Eat, King, MySQL, Skype și SoundCloud.

Dacă alegi să participi la ediția de anul acesta vei avea parte de un program ce include 40 de workshop-uri și sesiuni de lucru restrânse. Mai mult, vei afla totul despre Mobile Marketing într-o sesiune specială organizată de Twitter și vei învăța cum să-ți deschizi o companie în Marea Britanie sau în Silicon Valley, cum să creezi clipuri virale folosind cât mai puține resurse sau cum să negociezi cu investitorii pentru a atrage finanțarea de care ai nevoie.

Innovation Market

Pentru prima dată, 4YFN va pune la dispoziție o zonă de expoziție dedicată startup-urilor, companiilor și programelor de accelerare. 175 de companii s-au înscris deja pentru a-și prezenta produsele, iar România, alături de Spania, Marea Britanie, Belgia, SUA, Germania și Italia, este una dintre cele mai bine reprezentate țări în cadrul expoziției.

Founders & Investors

4YFN îți oferă și ocazia să participi la activități de networking și întâlniri cu startup-uri, investitori și fonduri de capital de risc. 100 de startup-uri vor fi selectate pentru a intra în legătură cu 150 de fonduri de investiții precum Accel Partners, Acton Capital, BDMI Fund, Capnamic, Inveready, Kennet Partners, Northzone, Octopus Investments, Open Ocean Capital, Presidio Ventures, Relay Ventures sau Tecnalia Ventures.

Imagine Express, Startupbootcamp IoT & Data Demo Day 

Pentru al doilea an la rând, 4YFN reprezintă ultima oprire a hackaton-ului Imagine Express, în cadrul căruia 36 de pasionați de tehnologie reușesc să dezvolte aplicații mobile într-un tren ce străbate ruta Barcelona-Paris-Londra-Barcelona între 27 februarie și 1 martie. Pe 2 martie, aceștia își vor prezenta aplicațiile în versiune demo la 4YFN.

De asemenea, 4YFN 2015 va include și o zi dedicată Startupbootcamp IoT & Data Demo Day, dar și o competiție creată special pentru tinerii antreprenori din domeniul mobile.

4 Years From Now

4 Years From Now (4YFN) este un eveniment internațional dedicat startup-urilor din domeniul mobile, fiind organizat de Mobile World Capital Barcelona și GSMA Mobile World Congress.

Participă la 4YFN și vei putea face cunoștință cu liderii din industria mobile și cu unele dintre cele mai renumite acceleratoare, incubatoare sau fonduri de investiții, acumulând totodată experiență de calitate în cadrul numeroaselor conferințe, workshop-uri și sesiuni de networking ce se vor desfășura de-a lungul programului.

Aplică acum: http://www.4yfn.com/#attend!

]]>
4222
How to Web MVP Academy dupa 6 luni: investitii de peste 200.000 EUR si 4 startup-uri admise in programe de accelerare https://akcees.com/web-mvp-academy-dupa-6-luni-investitii-de-peste-200-000-eur-si-4-startup-uri-admise-programe-de-accelerare/ Wed, 28 Jan 2015 16:50:22 +0000 http://akcees.com/?p=4207 Finanțări în valoare totală de 207.000 EUR… 4 startup-uri admise în programe de accelerare cunoscute la nivel internațional… Progrese semnificative în dezvoltarea produselor și a echipelor. Așa arată bilanțul How to Web MVP Academy pentru echipele finaliste, la 6 luni de la absolvirea programului de pre-accelerare.

Axosuits, startup care dezvoltă exoscheleți medicali accesibili ca preț și ușor de folosit pentru persoanele cu dizabilități, a obținut cea de a doua rundă de finanțare și se pregătește să demareze testele clinice pentru produs. În plus, au câștigat premiul pentru cel mai bun startup în cadrul Startup Spotlight, competiție și program de mentorat cu premii în valoare totală de 20.000 USD, precum și finala Get in the Ring Romania, și au extins echipa de dezvoltare a produsului.

“Participarea la How to Web MVP Academy ne-a ajutat să facem mulți pași înainte, iar sesiunile de mentorat ne-au încurajat să ne uităm la proiectul nostru dintr-o altă perspectivă și să gândim “out of the box”. La asta se adaugă oportunitățile de networking excelente, printre cele mai bune din România”, a declarat Andras Kapy, Fondator Axosuits.

getFittter Inc., aplicație care oferă utilizatorilor o experiență de antrenament personalizată, se numără de asemenea printre echipele care au înregistrat rezultate excepționale: după absolvirea programului, aceștia au fost acceptați în Health Wildcatters, cel mai apreciat program de accelerare din SUA în domeniul sănătății, obținând în același timp și prima rundă de finanțare. Echipa getFittter Inc. s-a extins și este astăzi formată din 11 colegi și colaboratori aflați în Dallas, New York, Dusseldorf și București, și au început deja discuțiile pentru a obține cea de a doua rundă de finanțare. Mai mult, în luna februarie vor demara primele proiecte pilot cu trei angajatori din Statele Unite și sunt în discuții și cu diferite centre importante de welness și fitness din București.

“MVP Academy a avut o contribuție majoră atât prin faptul că am fost acceptați într-un accelerator valoros din US, cât și prin evoluția foarte bună pe care am avut-o ulterior. Mai mult decât atât, programul ne-a ajutat să rafinăm și să cristalizăm anumite idei pe care am avut ocazia să le discutăm și să le evaluăm cu o serie de mentori extrem de valoroși. Apreciem foarte mult lucrurile pe care le-am descoperit și învățat în cadrul programului și suntem mândri că am făcut parte din primul lot de echipe al MVP Academy”, a declarat Bogdan Predușcă, Fondator getFitter Inc.

Poveștile de succes nu se opresc aici. Qalendra, motor de căutare dedicat călătoriilor, a obținut deja 2 runde de finanțare, iar în perioada următoare vor continua procesul de creștere rapidă într-un program de accelerare cunoscut din Statele Unite. Lifebox (platformă care oferă utilizatorilor oportunitatea de a crea albume de fotografii private cu prietenii acestora) și Pocketo (platformă de dezvoltare pentru dispozitive purtabile) au ridicat și ele prima rundă de finanțare și sunt în prezent accelerate în Ignite 100, unul dintre cele mai apreciate programe de accelerare din UK, în timp ce Gloria Food (platformă gratuită pentru comenzi de mâncare online) a înregistrat o creștere consistentă a bazei de date de utilizatori și a lansat primele funcționalități contra cost ale produsului.

Iar exemplele pot continua: peste jumătate dintre absolvenții How to Web MVP Academy au adus îmbunătățiri considerabile produselor, și-au mărit echipele și au în prezent primii clienți. Evoluția echipelor la 6 luni de la finalizarea programului este prezentată în raportul de evaluare disponibil online aici.

Prima ediție How to Web MVP Academy a avut loc în perioada 2 iunie – 22 iulie 2014 la TechHub Bucharest și a adus împreună 14 startup-uri din regiune care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei. Pe parcursul celor 7 săptămâni ale programului, acestea au participat la 11 workshop-uri dedicate și au beneficiat de 30 de ore de coaching 1 la 1 și peste 3500 de ore de mentorat oferite de 60 de profesioniști cunoscuți din industrie.

Pe lângă componenta educațională, finaliștii MVP Academy au avut ocazia să dezvolte conexiuni valoroase în industrie la nivel global, intrând în legătură directă cu investitori de tip angel, programe de accelerare și fonduri de investiții early stage. În plus, aceștia au beneficiat pe toată durata programului de acces la spațiul de co-working oferit de TechHub Bucharest și la evenimentele organizate periodic pentru comunitatea profesioniștilor în tehnologie.

Participând la workshop-urile susținute de specialiști consacrați la nivel internațional, finaliștii MVP Academy au acumulat noțiuni esențiale de business și au înțeles cum pot dezvolta produse de succes la scară globală. Workshop-ul despre storytelling și pitching susținut de Alex Barrera (Fondator şi Editor Tech.eu şi Chief WOWness Officer Press 42), sau cel despre networking susținut de Paul Renaud (Executive Coach) se numără printre momentele cheie ale programului. În plus, Jon Bradford (Managing Director TechStars London) a fost timp de o zi alături de startup-urile din program și le-a oferit feedback într-o sesiune de private pitching.

Prima ediție a programului de pre-accelerare How to Web MVP Academy s-a încheiat cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia echipele finaliste și-au prezentat produsele și progresul înregistrat în fața a peste 180 de membri ai comunității tech regionale. O scurtă trecere în revistă a programului și a tuturor echipelor participante este disponibilă online aici.

6 luni mai târziu, 4 dintre cele 14 echipe finaliste au fost admise în programe de accelerare cunoscute la nivel internațional, iar 5 dintre ele au primit finanțări în valoare totală de 207.000 EUR. În plus, o parte dintre echipe au demarat deja discuțiile cu potențiali investitori pentru a obține cea de a doua rundă de finanțare.

How to Web MVP Academy continuă. Echipele care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei vor putea aplica pentru cea de a doua ediție a programului începând cu luna februarie. Până atunci, acestea sunt invitate să se înscrie pe site-ul MVP Academy pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

]]>
4207
4YFN 2015: patru zile, trei teme si trei competitii ce nu trebuie ratate! https://akcees.com/4yfn-2015-patru-zile-trei-teme-si-trei-competitii-ce-nu-trebuie-ratate/ Tue, 13 Jan 2015 12:14:34 +0000 http://akcees.com/?p=4192 Mobile World Capital Barcelona lansează cea de-a doua ediție a 4 Years From Now (4YFN), evenimentul internațional dedicat antreprenoriatului din domeniul mobile care va avea loc anul acesta între 2 și 5 martie în Barcelona. 4YFN este o platformă de business și networking concepută special pentru a-ți prezenta startup-ul tău mobile și pentru a intra în legătură cu potențiali investitori. Profită de oferta early bird valabilă până la 15 ianuarie și rezervă-ți chiar acum un loc la eveniment:

http://4yfn.com/main#attend!

În primele trei zile, 4YFN va fi organizat în jurul a trei teme principale și îți va aduce trei competiții destinate startup-urilor, câte una pentru fiecare temă:

  • Disrupted by Mobile (luni, 2 martie): se va concentra asupra provocărilor întâmpinate de industria tradițională atunci când este confruntată cu transformările generate de tehnologiile mobile.

  • The Internet of Things (marți, 3 martie): discuții și cursuri despre design-ul produselor digitale, noi dispozitive, imprimarea 3D și orice altceva are legătură cu interacțiunea dintre oameni și obiecte în format fizic.

  • Digital Media (miercuri, 4 martie): își îndreaptă atenția către noile moduri de a explora, genera și consuma conținut.

În plus, în cea de-a patra zi vei putea să te întâlnești cu participanții GSMA Mobile World Congress.

24 de startup-uri (câte 8 din fiecare categorie) vor fi selecţionate pentru a participa la 4YFN. Acestea își vor prezenta proiectele în fața unui juriu condus de Gabby Czertok, General Manager The Bridge Israel, program de accelerare susținut de Coca-Cola, Vincent Meunier, Digital & Marketing Manager în cadrul ABSOLUT Company și Peer Bentzen, Vice-președinte Executiv al Deutsche Post.

Pe lista invitaților speciali ai evenimentului se regăsesc numele unora dintre cei mai cunoscuţi profesionişti din industria mobile, precum: Weili Dai, Președinte și Co-Fondator al Marvell Technology Group, Dale Dougherty, Fondator al Make Magazine și CEO al Maker Media, Alexander Izosimov, membru în consiliul de administrație al Ericsson, François Moreau, CEO al Viaccess-Orca, parte a France Telecom Orange Group, Pablos Holman, futurist, inventator și hacker sau Maelle Gavet, CEO al Ozon Holdings – un grup internațional de venture capital care a susținut companii precum Dropbox, MySQL, Skype sau SoundCloud. Tot aici vei avea ocazia să o cunoști pe Ann Winblad, Co-Fondator al Hummer Winblad Venture Partners și una dintre cele mai puternice 25 de femei din Silicon Valley conform Business Week magazine şi vei întâlni și jurnalişti cunoscuţi la nivel internaţional precum Mike Butcher, editor TechCrunch, și Jimmy Maymann, CEO The Huffington Post.

Pe lângă participarea la diferite prezentări și workshop-uri, la 4YFN vei putea să vizitezi și zona de expoziție dedicată startup-urilor – un forum în cadrul căruia antreprenorii din toate colțurile lumii vor expune produsele dezvoltate de startup-urile pe care le conduc. Mai mult, 4YFN îți aduce și o zonă ʺafter-workʺ dedicată networking-ului și sesiunilor de pitching în fața companiilor, a investitorilor și a fondurilor de venture capital.

Profită de oportunitatea de a participa la un astfel de eveniment și rezervă-ți chiar acum un loc: http://4yfn.com/main#attend! Nu uita că poți beneficia de oferta early bird doar până pe 15 ianuaie!

În plus, dacă îți dorești să te înscrii la una dintre cele trei competiții, o poți face deja la: http://www.4yfn.com/awards. Nu rata nici șansa de a face cunoscute produsele pe care le dezvolți și rezervă-ți un spațiu în zona de expoziție dedicată startup-urilor: http://www.4yfn.com/exhibitor!

]]>
4192
Axosuits, startup care dezvolta exoscheleti pentru persoanele cu dizabilitati, castiga How to Web Startup Spotlight 2014 https://akcees.com/axosuits-startup-care-dezvolta-exoscheleti-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-castiga-web-startup-spotlight-2014/ Wed, 26 Nov 2014 08:09:04 +0000 http://akcees.com/?p=4163 Axosuits, echipă care dezvoltă exoscheleţi uşor de folosit şi accesibili ca preţ pentru persoanele cu dizabilităţi, este marele câştigator al How to Web Startup Spotlight, cea mai importantă competiţie şi program de mentorat pentru startup-urile din Europa Centrală şi de Est. Locul al doilea a fost ocupat de Avandor, în timp ce IXIA Innovation Award a fost câştigat de ProjectWipe. Cea mai bună prezentare a fost susţinută de echipa de la Lat.io. Câştigătorii competiţiei au fost anunţaţi recent pe scena principală a How to Web Conference 2014, cel mai important eveniment dedicat inovaţiei şi tehnologiei din regiune care s-a desfăşurat la Bucureşti pe 20 şi 21 noiembrie.

Cea de a treia ediţie Startup Spotlight a avut loc în paralel cu How to Web Conference 2014 şi a adus împreună 31 de echipe care dezvoltă produse tech cu potenţial disruptiv la nivel global din 10 ţări din regiune. Pe parcursul programului, acestea au avut ocazia să întâlnească mentori şi profesionişti cu experienţă şi să discute în mod direct cu reprezentanţi ai programelor de accelerare şi fondurilor de investiţii early stage la nivel global.

Programul a debutat cu prezentarea echipelor selecţionate în concurs, iar la final juriul a anunţat cele 8 echipe finaliste ale competiţiei care au intrat astfel în cursa pentru câştigarea premiului pentru cel mai bun startup. Acestea sunt: Marketizator (platformă 3 în 1 pentru optimizarea ratei de conversie pe site-urile de ecommerce); ProjectWipe (ochelari electronici care ajută persoanele cu dizabilităţi de vedere să se orienteze şi să evite obstacolele), Attensee (statistici online de eye-tracking pentru optimizarea conversiei pe site-urile web), Fittter (aplicaţie mobilă şi web în domeniul sănătăţii şi fitness-ului care conectează călătorii de business cu antrenorii şi îi ajută să îşi menţină obiceiurile sănătoase de viaţă pe durata deplasărilor), Avandor (platformă deschisă de date ale consumatorilor disponibilă ca Software-as-a-Service întregului ecosistem format din site-uri web, agenţii, companii de ecommerce sau publicitate), CloudPress (plaformă prin care designerii pot crea site-uri WordPress responsive în manieră vizuală şi le pot publica la final printr-un singur click), Axosuits (exoscheleţi uşor de folosit şi accesibili ca preţ pentru persoanele cu dizabilităţi) şi ViewFlux (platformă de colaborare online pentru designeri care îi ajută să îşi îmbunătăţească procesul de lucru).

În cea de a doua parte a zilei, echipele participante în concurs au avut întâlniri 1 la 1 cu profesionişti de excepţie de pe scena globală şi au participat la paneluri şi sesiuni de discuţii care au avut loc la TechHub Bucharest. Toate startup-urile participante la How to Web Startup Spotlight au avut anul acesta oportunitatea de a-şi prezenta produsele pe scena principală a How to Web Conference în faţa întregii audienţe şi au beneficiat de sesiuni de mentorat 1 la 1 cu unii dintre cei mai apreciaţi profesionişti ai industriei la nivel global.

Bogdan Iordache (Investitor 3TS Capital Partners şi fondator How to Web), Robert Knapp (Fondator & CEO Cyberghost), Adrian Gheară (investitor de tip angel), Bogdan Ripa (Master Product Owner Adobe Romania), Bogdan Ţenea (IXIA Innovation & Entrepreneurship Appointee), Sitar Teli (Managing Partner Connect Ventures) şi Cosmin Ochişor (Business Development Manager hub:raum) au făcut parte din juriul care a desemnat câştigătorii How to Web Startup Spotlight luând în considerare experienţa echipei, dimensiunea pieţei şi tendinţele actuale, validarea utilizatorilor, creşterea iniţială, costul de achiziţie al utilizatorilor, scalabilitatea şi fezabilitatea afacerii.

Marele câştigător al How to Web Startup Spotlight 2014 este Axo Suits, dezvoltatorii unui exoschelet accesibil ca preţ şi uşor de folosit pentru persoanele cu dizabilităţi. Avandor, platformă deschisă de date ale consumatorilor disponibilă ca Software-as-a-Service întregului ecosistem format din site-uri web, agenţii, companii de ecommerce sau publicitate, a ocupat locul al doilea în competiţie. Echipa de la ProjectWipe, care dezvoltă ochelari electronici pentru a ajuta persoanele cu dizabilităţi de vedere să se orienteze şi să evite obstacolele, a primit IXIA Innovation Awards, iar premiul pentru cea mai bună prezentare a fost câştigat de Lat.io, kit de dezvoltare software personalizabil, care permite dezvoltatorilor şi companiilor să integreze tehnologiile iBeacon fără a se pierde în detalii. Echipele câștigătoare au primit premii cash în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, partener principal al programului.

How to Web Startup Spotlight s-a încheiat oficial sâmbătă, 22 noiembrie, cu un eveniment social în cadrul căruia participanţii au avut ocazia să formeze conexiuni valoroase cu personalităţi cheie din industria de tehnologie la nivel global.

Startup Spotlight a avut loc în cadrul How to Web Conference 2014, cel mai important eveniment despre inovaţie, tehnologie şi antreprenoriat din Europa de Sud-Est care a reunit pe 20 şi 21 noiembrie la Bucureşti peste 1000 de reprezentanţi ai comunităţii din întreaga regiune şi mai bine de 70 de invitaţi speciali de pe 4 continente.

Organizat cu sprijinul partenerilor principali Telekom Romania, Bitdefender, IXIA şi Grapefruit şi al partenerilor Avangate, Softlayer, Ambasada Canadei în România, Hub:raum, CyberGhost, Domain.me, TechHub Bucharest, Mobaba şi Reea, How to Web Conference 2014 a marcat un nou început pentru eveniment şi a propus de această dată audienţei un format mai complex, care a abordat în profunzime subiecte specifice, relevante pentru diferite categorii de audienţă.

Astfel, pe scena principală a evenimentului a avut loc How to Web – Future Trends & Entrepreneurship Track şi a adus în atenţia audienţei subiecte precum „internetul lucrurilor” şi oportunităţile de business create de acesta, evoluţia şi implicaţiile cripto-monedelor, tendinţele viitorului în securitate cibernetică, tehnologii mobile şi industria transporturilor, sau obţinerea de investiţii prin diferite metode de finanţare.

Despre dezvoltarea de produse cu potenţial disruptiv la scară globală şi implicarea utilizatorilor în acest proces s-a discutat la How to Web – Product Track, organizat împreună cu Mozaic Works, în timp ce bunele practici în domeniul investiţional şi colaborarea cu programele de accelerare pentru încheierea celor mai bune runde de investiţii au fost aduse în discuţie la How to Web – Angel Investment Track, realizat în colaborare cu Angelsbootcamp cu sprijinul Trento Rise şi Vibe Project.

Comunitatea locală de gaming s-a reunit vineri, 21 noiembrie, la How to Web – Game Development Track, eveniment realizat în colaborare cu Romanian Game Developers Association cu sprijinul King, Mobility Games şi Ubisoft. Astfel, participanţii la eveniment au discutat despre mecanica jocurilor cu milioane de utilizatori la nivel global şi bunele practici învăţate de profesioniştii care au contribuit la realizarea acestora.

How to Web este mai mult decât o conferinţă. Este o manifestare şi un punct de întâlnire pentru comunitatea tech din regiune şi are loc anual pentru comunitate, dar mai ales cu sprijinul acesteia. Ajunşi la finalul celei de a cincea ediţii internaţionale a evenimentului vreau să le mulţumesc tuturor celor care au făcut şi de această lucrurile să se întâmple: partenerii evenimentului, mentorii şi invitaţii care au fost şi de această dată alături de noi, tuturor voluntarilor care s-au asigurat că lucrurile se desfăşoară conform planului, echipei How to Web, şi, mai mult decât atât, fiecărui participant care a venit aici pentru a schimba idei cu alţi profesionişti în tehnologie. Am descoperit în acest an ce ne rezervă viitorul în tehnologie şi continuăm să creştem alături de comunitatea regională, care este astăzi mai puternică şi mai unită decât oricând!”, a declarat Daniel Dragomir, CEO How to Web Conference 2014, în încheierea evenimentului.

Despre How To Web

How to Web este cel mai important eveniment dedicat inovaţiei, tehnologiei şi antreprenoriatului din Europa de Sud-Est. Conferinţa se adresează inovatorilor în tehnologie, antreprenorilor web, dezvoltatorilor de produse tech, companiilor de outsourcing interesate de inovaţie, investitorilor şi tuturor celor interesaţi de tehnologie. Mai multe detalii despre eveniment şi lista vorbitorilor confirmaţi pentru ediţia de anul acesta sunt disponibile online pe site-ul conferinţei http://howtoweb.co

]]>
4163
Recruteaza oamenii potriviti pentru start-up-ul tau! https://akcees.com/recruteaza-oamenii-potriviti-pentru-start-ul-tau/ Mon, 17 Nov 2014 16:59:11 +0000 http://akcees.com/?p=4135 Pe 20 noiembrie începe un nou atelier marca incubator107! De data aceasta vei discuta împreună cu invitaţii speciali tema recrutării într-un start-up, renunţând la prejudecăţile şi limitările unui proces de recrutare în stil corporatist prin abordarea unei maniere personale, adaptate organizaţiei tale. În acelaşi timp, atelierul îţi va oferi o pledoarie pentru frumusețea de a căuta oameni noi, aflând o mulțime de lucruri interesante pe parcursul acestei călătorii.

Înscrie-te acum pe http://bucuresti.incubator107.com/atelier/Breasla%20Descoperitorilor/1397 şi vei avea ocazia să înveţi, printre altele, cum să-ţi dai seama ce fel de angajaţi cauţi pentru startupul tău, cum creezi şi mediatizezi un anunţ de job bine țintit, cum selectezi candidaţii şi cum organizezi interviul de selecţie. De asemenea, vei discuta şi despre feedback-ul postinterviu şi procesul de angajare.

În primul modul, care se va desfăşura pe 20 noiembrie, vei înțelege mai clar care este rolul pe care trebuie să îl îndeplinească noul venit în organizație și cum poţi descoperi informații prețioase peste tot în jurul tău pentru a face o recrutare cât mai productivă și ușoară în același timp. Stabilind aceste detalii, vei afla apoi care sunt cele mai potrivite canale de mediatizare a jobului și cum poţi să îi cauţi activ pe oamenii de care ai nevoie.

Al doilea modul, organizat pe 24 noiembrie, va fi complet dedicat etapei interviului. Vei pregăti alături de invitaţi un scenariu de interviu care te va ajuta să afli tot ceea ce te interesează despre potenţialii angajaţi şi, de asemenea, vei vedea de ce e bine să fii cât mai relaxat și cât mai natural în fața oamenilor care vin la un interviu, ajutându-i și pe aceștia să-și lase poeziile și răspunsurile stereotipe acasă.

Întâlnirea din cadrul celui de-al treilea modul, care va avea loc pe 8 decembrie, va aduce în discuţie ultima parte a recrutării: avem cel puțin un om foarte potrivit pentru echipa noastră, cum luăm decizia și ce facem mai departe ca să îl cooptăm? Cu această ocazie vei aborda și tema employer branding-ului care te poate ajuta în recrutările viitoare și nu numai.

Vei avea ocazia să lucrezi alături de Ioana Badea, cu o experienţă de peste 6 ani în recrutare, care înţelede perfect dinamica profesioniștilor căutați în medii diverse și, deci, ce anume îi motivează pe aceștia când își aleg un job, ce tipuri de organizații li se potrivesc, cât de importantă este compatibilitatea umană și nu numai. După câteva agenții și o corporație de gaming, Ioana a decis să pornească pe un drum doar al ei, păstrându-şi activitatea de recrutare dar având mai mult timp pentru hobby-urile sale: design-ul interior, handmade și handcraft folosind materiale reciclate. Nevoia de a reutiliza într-un mod cât mai simplu și cât mai frumos lucrurile de care ne înconjurăm au ajutat-o foarte mult și în activitatea sa profesională, învățând să privească oamenii și situațiile din perspective diferite și să extragă potențialul relevant pentru fiecare activitate în parte.

Întâlnirile vor avea loc:


joi, 20 noiembrie 2014 de la 19:00 la 21:00
luni, 24 noiembrie 2014 de la 19:00 la 21:00
luni, 8 decembrie 2014 de la 19:00 la 21:00

Unde?
Atelierul se ține în mansarda incubator107 din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu știi deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?
Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici: http://bucuresti.incubator107.com/atelier/Breasla%20Descoperitorilor/1397, înscrie-te şi vino la atelier!

]]>
4135
S-au deschis aplicatiile pentru Lisbon Challenge https://akcees.com/s-au-deschis-aplicatiile-pentru-lisbon-challenge/ Tue, 17 Jun 2014 07:00:58 +0000 http://akcees.com/?p=3475 Vrei să-ți pregătești business-ul pentru obținerea unei investiții și îți dorești ca produsele pe care le creezi să răspundă cât mai bine nevoilor de pe piață? Atunci te încurajăm să aplici la Lisbon Challenge, un program intensiv de accelerare dedicat exclusiv startup-urilor în tehnologie!

 

Programul este organizat de prietenii noștri de la Beta-i și va fi alcătuit din două etape. Într-o primă fază, 30 de startup-uri vor trece printr-o perioadă de accelerare de trei luni, beneficiind de îndrumarea a peste 200 de mentori și investitori. Lista mentorilor include fondatori precum Myke Naef (Doodle), Martin Warsavky (Fon), Adi Azaria, (SiSense), Paulo Rosado (OutSystems), experți din partea Google, Microsoft, PayPal, Deloitte, SurveyMonkey, Critical Software, și investitori la IC2Capital, Connect Ventures, Point Nine Capital, ACCEL Partners, Index Ventures.

 

Prima etapă se va încheia cu o caravană internațională a investitorilor, în Lisabona, Londra, Boston și São Paulo, în cadrul căreia cele mai bune 10 startup-uri vor avea ocazia să-și prezinte ideea de business. Cele 5 startup-uri care se vor califica în cea de-a doua fază vor primi o finanţare în valoare de 40.000 €. În plus, cel mai valoros start-up va primi un bonus de 100.000 €, având totodată șansa de a câștiga încă 100.000 €.

 

Până acum, ultimele două ediții au reunit 1000 de aplicații din peste 45 de țări, iar startup-urile participante au primit, în total, investiții de 23,5 milioane de euro, fiind create astfel peste 400 de joburi noi.

 

Crezi că start-up-ul tău poate ajunge să valoreze un milion de dolari? Atunci aplică la Lisbon Challenge! Nu uita însă că prima serie de aplicații se încheie pe 30 iunie!

 

Pentru mai multe informații accesează și www.lisbon-challenge.com.

]]>
3475
Lanseza-ti propria afacere in 54 de ore la Startup Weekend Iasi! https://akcees.com/lanseza-ti-propria-afacere-54-de-ore-la-startup-weekend-iasi/ Wed, 02 Apr 2014 07:00:25 +0000 http://akcees.com/?p=3184 După o prima ediţie foarte reuşită în noiembrie anul trecut, în perioada 16 – 18 mai va avea loc a doua ediţie Startup Weekend Iaşi la Sala Verdi – Congress Hall din incinta complexului Palas. Startup Weekend Iaşi este locul unde programatori, web-designeri, oameni de marketing şi antreprenori se întâlnesc, pun bazele unor echipe şi lucrează împreună pe tot parcursul weekend-ului pentru a lansa un startup în doar 54 de ore. Practic la Startup Weekend poţi veni cu o idee de afacere şi pleci acasă cu ideea implementată.

Pentru ca lucrurile sa fie mai uşoare pentru participanţi, ei vor fi ghidaţi de antreprenori cu experienţă care au lansat până acum afaceri online de succes: Philipp Kandal (co-fondator şi director tehnic Skobbler), Călin Biriş (digital director Loopa, fost director de marketing Trilulilu şi Zonga), Răzvan Gîrmacea(fondator Monitor Backlinks), Marius Lupu (manager la Continental Automotive), Andrei Avădanei(CEO la Cyber Security Research Center Romania, fondator DefCamp). Acestora li se vor adăuga şi alţi mentori care vor fi anunţaţi de organizatori în următoarea perioadă.

Startup Weekend Iaşi va începe vineri seară pe 16 mai, când vor fi prezentate ideile de afaceri ale participanţilor, apoi cei prezenţi în sală vor vota cele mai bune idei iar în jurul acestora se vor alcătui echipe. Sâmbătă şi duminică, echipele vor lucra la ideile de afaceri, timp în care vor beneficia şi de sfaturile antreprenorilor cu experienţă. Duminică, evenimentul va culmina cu prezentări în faţa juriului şi a potenţialilor investitori. Pentru ca toţi participanţii se se simtă excelent, organizatorii le asigură tuturor 3 mese pe zi şi cafea la discreţie astfel încât participanţii nu au de facut decât un singuru lucru: să se concentreze la dezvoltarea propriului start-up.

Am avut un weekend extraodinar. M-am inregistrat la Startup Weekend Iaşi, ideea s-a calificat vineri seară, am format o echipă mică dar foarte faină alături de care am lucrat nonstop şi am câştigat locul 1 duminică! Experienţa asta bate orice altceva!” povesteşte Andrei Grăunte team leaderul echipei care a câştigat  locul 1 la Startup Weekend Iasi  in noiembrie 2013.

Pentru a beneficia de 10% reducere la acest eveniment, la inscriere folosiţi codul AKCEES_SW.

Pentru mai multe informaţii şi înscrieri, accesaţi site-ul evenimentului: iasi.startupweekend.org

La Startup Weekend Iaşi sunt aşteptaţi toţi cei care au idei de afaceri în domeniul online şi vor sa le pună în practică: programatori, web-designeri, manageri de produs, antreprenori, oameni de marketing si vânzări.

Startup Weekend este un eveniment care a avut loc prima dată în 2007 în oraşul american Boulder iar de atunci a fost organizat în peste 300 de orase importante ale lumii printre care: Londra, New York, Paris, Amsterdam, Sydney

]]>
3184
Avangate Tech Sessions https://akcees.com/avangate-tech-sessions/ Fri, 25 Oct 2013 07:00:09 +0000 http://akcees.com/?p=2311 Avangate investeste in dezvotarea comunitatii de dezvoltatori din Romania, prin seria de workshopuri Avangate Tech Sessions

Sesiunile vor fi organizate lunar, incepand cu 29 octombrie, in cadrul TechHub Bucuresti.

Bucuresti, Romania – Octombrie 21,2013 – Avangate, lider pepiata de solutii eCommerce pentru producatorii de software, SaaS si servicii cloud, anuntainceperea unor sesiuni de mentorat si practica pentru dezvoltatoriisi antreprenorii din zona de IT si de tehnologie: Avangate Tech Sessions. Workshop-urile debuteaza pe 29 octombrie cu intalnirea «HTML5De la site-uri mai performante la jocuri web multi-player», intre orele 16.00 – 19.00, la sediul TechHub din Bucuresti. Participarea este gratuita.

Fiecare intalnire din cadrul programului Avangate Tech Sessions va avea o tema proprie, inspirata din nevoile de invatare, perfectionare si practica ale comunitatii de dezvoltatori romani. Subiectele propuse spre discutie se axeaza pe teme actuale si de interesdin domeniul IT, acolo unde echipa Avangate are o experientaindelungata la nivel international.

Seria de intalniri va fideschisa de Serban Ghita, Senior Software Engineer & Mobile Development in cadrul Avangate.Serban Ghita are o experienta de 11 ani in industria de IT, in ultimii 5 activand in cadrul departamentului de dezvoltare din Avangate. De-a lungul timpului, Serban s-a remarcat prin dezvoltarea unor produse comerciale si proiecte open-source de impact, folosind tehnologii precum PHP, MySQL, JavaScript pentru a imbunatati in mod continuu si scalabil platforma Avangate .

Sesiunile Avangate Tech Sessions au un format simplu şi concentrat, axat pe rezultate directe şi exemple practice. Este prima sesiune pe care o conduc şi aştept cu mult interes sa gasesc alaturi de participanti solutii concrete la subiectele propuse. Imi doresc ca cei ce vor participa la intalnirea «HTML5 -De la site-uri mai performante la jocuri web multi-player» sainvete din exemplele mele si sa aplice cele prezentate in activitatile lor zilnice“, mentioneazaSerban Ghita, Senior Software Engineer Avangate.

Recent, Gartner Inc.,lider mondial in cercetarea de piatain domeniul tehnologiei informaţiei, a acordat companiei Avangatedistinctia de „Cool Vendor in ECommerce“. Compania a primit si alte numeroase recunoasteri internationale precum premiul CODiE pentru cea mai buna solutie de comert electronic si facturare –„Best eCommerce and Billing Solution“ -si nominalizarea din partea revistei „Red Herring“in Top 100 cele mai inovative companii europene. In prezent, Avangate lucreza alaturi de companii listate in Forbes 500, corporatii mari cat si IMM-uri.

In Avangate credem in continua dezvoltare si specializare a celor care lucreazain companiesi ne dorim sasustinem continua performanta a comunitatii de dezvoltatori din Romania. In cadrul Avangate Tech Sessions vomimpartasi din cunostintelesi exemplele practice gandite deechipa Avangate, desprinse din experienta de lucru de zi cu zi. Vomabordatemetehnologice de interes la nivel internationalsi studii de caz relevante“, completeaza Madalina Moraru Teodorescu, Senior Human Resources Directorin cadrul Avangate.

La nivel international, Avangate numara 150 de angajati, biroul cel mai important fiind in Romania, cu aproximativ 120 de angajati.

Pentru inscrierea in cadrul sesiunii„HTML5De la site-uri mai performante la jocuri web multi-player“, puteti accesa pagina: http://www.avangate.com/lp/html5-techhub-bucharest-2013.htmlParticiparea in cadrul workhop-ului din 29 octombrie este gratuita.

]]>
2311