Ultima zi de aplicatii pentru Academiile Wayra

Ultima zi de aplicatii pentru Academiile Wayra

Wayra, programul internațional de accelerare al companiei Telefónica, este în căutare de echipe ambițioase care își doresc să participe la o nouă ediție a Wayra Prague Academy. Proiectul se adresează startup-urilor în tehnologie şi susține ideile inovatoare din mediul digital. Cei interesați mai au la dispoziție o singură zi pentru a-și trimite aplicațiile completând formularul de înscriere disponibil online la http://wayra.org/joinus/

12 echipe finaliste vor fi selecţionate pentru a participa la academia Wayra din Praga care va debuta în luna aprilie. Pe lângă spaţiul de co-working de care vor beneficia, echipele vor obţine finanţări de tip seed de până la 40.000 EUR, vor beneficia de consultanţă şi mentorat şi vor avea ocazia să colaboreze cu cei peste 300 de milioane de clienţi ai Telefónica.

“Acceptăm proiecte inovatoare în tehnologie în industrii precum serviciile financiare, publicitate, e-commerce, aplicaţii web şi mobile, e-learning sau inovaţii sociale, precum şi produse în domenii precum Big Data, cloud computing sau securitate”, a declarant Jarmila Plancha, Wayra CEE Director.

Aplicanții care nu au fost selectați pentru acest proiect pot obține un loc în cadrul celorlalte 6 academii Wayra desfășurate în Madrid, Barcelona, Londra, Caracas, Bogota și Buenos Aires, programul având un număr de 50 de locuri disponibile.

Procesul de selecție se va baza pe trei criterii, și anume: inovativitatea ideii, unicitatea tehnologiei utilizate și potențialul global al pieței țintă. Stadiul de dezvoltare al produsului sau serviciului și calitățile echipei care se află în spatele acestuia sunt, de asemenea, luate în considerare. Evaluarea inițială a aplicațiilor va fi realizată de un grup de experți urmând ca ulterior cei mai buni concurenți să își susțină ideea în cadrul Wayra Startup Week în fața unui panel format din membri ai Telefónica, investitori și antreprenori de succes.

Poveştile de sucess ale primei ediţii a programului sunt o dovadă a calităţii acestuia. Datamolino, alumnus al primei ediţii, a primit o finanţare de tip serie A în valoare de 500.000 € din partea Slovak Innovations and Technologies Fund (FIT). Compania dezvoltă un produs care oferă IMM-urilor și firmelor de contabilitate posibilitatea de a-și procesa și arhiva facturile în mod automat, clienții având astfel șansa de a economisi timp și bani.

“De la dezvoltarea echipei la discuţiile cu utilizatorii şi alocarea fondurilor disponibile, Wayra ne-a ajutat să devenim un business care este capabil să livreze ceea ce promite. Mai important decât atât, Wayra ne-a ajutat să ne transformăm viziunea pentru a deveni dintr-un startup local o companie globala. Am intrat în Academia Wayra CEE în stadiul de proiect şi am ieşit un business în adevăratul sens al cuvântului”, a declara Andrej Glezl (Fondator Datamolino).

Datamolino nu este un exemplu singular. Şi alte startup-uri care au absolvit academia Wayra din Praga au reuşit să se dezvolte în ultimele 6 luni şi să atragă un număr remarcabil de clienţi, atât din Cehia cât şi din alte ţări.

Antreprenorii talentaţi care îşi propun să schimbe viitorul business-ului digital sunt invitaţi să aplice până duminică, 23 februarie, completând formularul disponibil online la http://wayra.org/joinus/.  Aplicaţiile sunt deschise pentru Academiile Wayra din Praga, Barcelona, Madrid, Londra, Bogota, Buenos Aires şi Caracas.

Newsletter